InviorareClinica din judeţul Suceava este una dintre puţinele clinici europene specializate în tratarea dependenţei de droguri

Una dintre cele mai noi clinici de tratare a dependenţelor din ţară, Clinica ALIAT Dorna Arini (judeţul Suceava, la 10 km de Vatra Dornei), este în acelaşi timp şi una dintre foarte puţinele clinici din Europa specializate în terapia integrată şi conceptul inovator de rezidenţă de scurtă durată în tratatamentul dependenţei de droguri. În perioada 23-25 septembrie a.c., un grup de jurnalişti din presa centrală a avut oportunitatea, pentru prima dată, de a fi martorul unor sesiuni de terapie din cadrul schemelor de tratament integrat recomandate şi de a vorbi cu câţiva dintre pacienţii care urmează sesiuni de terapie în regim de rezidenţă de scurtă durată pentru adicţia de droguri, precum şi cu membrii familiilor acestora.

impact hub 1Participam in aceste zile la Social in Media Academy, eveniment organizat si gazduit de Impact Hub Bucuresti. Clinica Rezidentiala Aliat Dorna Arini a fost selectata ca afacere cu impact social important pentru a lua parte la bursa Social Media alaturi de inca 19 afaceri sociale de la nivelul intregii tari care isi doresc sa faca prin serviciile si produsele lor o lume mai buna.

 

 

 

aliat 8Pentru că suntem transparenţi şi pentru că avem multe de comunicat publicului, pentru că ne place să găsim cel mai potrivit context pentru inovaţia şi ineditul conceptului de rezidenţă în tratarea dependenţelor, pentru că vrem să dăm valorare muncii noastre, week-end-ul acesta (23-25 septembrie) deschidem cu drag porţile ALIAT Dorna Arini jurnaliştilor.

Reprezentanţi ai presei centrale şi locale vor fi alături de noi, vor sta de vorbă cu câţiva dintre pacienţii care au devenit abstinenţi în urma terapiilor integrate de tratare a dependenţelor pe care le implementăm aici, vor pune talentul, condeiul şi spiritul lor de observaţie în slujba redării poveştilor de viaţă care se construiesc aici, la ALIAT Dorna Arini, în fiecare zi. O realitate frumoasă, care se transpune în cazurile de succes în tratarea