Alcoolismul și moștenirea familială

Alcoolismul și moștenirea familială

Se știe că alcoolismul are o componentă genetică. Asta nu însemnă că toti cei care au avut un părinte alcoolic sau mai multe rude vor ajunge, obligatoriu, alcooliici. Genele alcoolismului se exprimă și devin active numai în anumite condiții de mediu.

Consumul de substanțe adictive mai este corelat cu prezența altor patologii mintale: schizofrenie, sindrom bipolar, depresie. Așdar, pentru a susține abstinența de alcool, e necesară tratarea patologiilor acestora.

Apoi, există multe gene care reglează adicția. În ceea ce privește alcoolul, sunt importante cele care reglează metabolizarea acestei substabțe în ficat și creier. Cei care pot să bea mult fără a se îmbăta sunt cu precădere vulnerabili, pentru că ei au nevoie de o cantitate mare de alcool pentru a simți efectele. Este semn că au o toleranță mare la alcool și nu e bine. Nu e o veste bună nici dacă te îmbeți ușor.

 

De la gene la mediu

Dacă trecem de discuția despre gene și ajunge la cea despre mediu, trebuie spus că există persoane care au avut alcoolici în familie dar care schimbă radical mediul și găsesc alte recompense în viață, astfel încât nevoia de a consuma nu se mai manifestă la acestea niciodată.

Și există persoane care, având această moștenire genetică și nimerind într-un mediu care favorizează consumul de alcool, ajung să consume la fel de mult ca rudele lor. Așadar, atunci când se pune întrebarea: „În ce măsură este alcoolismul genetic?” – răspunsul corect este: „Depinde”. Depinde de mediu, de recompensele alternative oferite de viață, de decizia respectivei persoane de a nu consuma, de prezența sau absența unei „culturi” favorizante pentru consum. De pildă, dacă într-un anumit mediu orice bărbat tânăr bea „ca să fie în rând cu bărbații”, asta înseamnă că trăiește într-o cultură favorizantă a consumului.

Înveți să bei atunci când îi vei pe cei apropiați consumând

Copiii învață prin imitație. Este un mod mai puternic de a impregna informația în creierele lor decât să li se spună „nu bea”. Ei învață că, dacă tata bea în fiecare seară, asta e ceva normal. „Normalitatea” aceasta va fi piedica principală în a combate dependența. Câtă vreme pentru tine e „normal” să bei odată pe zi, de ce ai crede că ai o problemă?!

Traumele din copilărie predispun la adicție

Trauma timpurie este un alt parametru al influenței mediului. Dacă ai fost neglijat sau traumatizat (inclusiv să vezi pe cineva apropiat suferind, de exemplu să îți vezi mama bătută), asta îți va crește anxietatea în copilărie și creierul tău va fi hiperreactiv ani la rând, uneori pentru toată viața. Vei simți nevoia să îl „anesteziezi” pentru a nu simți acea anxietate cumplită, și iată, pe scurt, cum se „coace” premisa pentru o adicție.

Accesul la substanțe

Dacă ai crescut cu alcoolici în preajmă, ai văzut părinții sau pe altcineva apropiat consumând alcool sau alte substanțe (vorbim aici și de tutun), atunci expunerea la ele le face prezența „normală” și accesul e facil. Unii copii ai părinților fumători se apucă și ei de fumat destul de devreme. Dacă părinții nu sunt atenți sau cred că nu au autoritate să interzică (pentru că ei înșiși sunt dependenți), atunci iată cum se poate dezvolta o adicție…

Cum acționează alcoolul asupra creierului ?

Cum acționează alcoolul asupra creierului ?

Pentru că este o substanță consumată la scară largă în societățile occidentale, majoritatea oamenilor nu își pun întrebări cu privire la efectele pe termen scurt sau lung ale alcoolului asupra creierului, decât atunci când este prea târziu.

Unii cred că pot bea cantități mari fără să simtă mare schimbare de dispoziție. Dar acest fapt, chair dacă adevărat, este un semn de îngrijorare. Pentru că semnalează instalarea toleranței. Adică corpul lor s-a obișnuit în așa măsură cu alcoolul, încât nu îi mai simte efectele. E cam ca atunci când, după ce te-ai obișnuit să bei 5-6 cafele pe zi, adormi tot la 11 noaptea. Doar că somnul tău nu mai are aceeași calitate…

 

Efectele asupra dispoziției

Cum acționează alcoolul asupra creierului? De ce ne face să ne simțim așa de bine, apoi ne face să ne simțim groaznic? Dean Burnett, doctor în neuroștiințe American, explică: corpul uman are mecanisme de oprire a efectelor substanțelor toxice (acizii din stomac nu ajung la creier, de exemplu). Dar alcoolul (mai cu seamă etanolul, tipul de alcool pe care îl beau oamenii) se dizolvă în apă și are molecula suficient de mică pentru a trece de aceste bariere. Deci alcoolul pe care îl bem ajunge la toate nivelurile corpului prin sânge. Și când se acumulează în creier, se întâmplă anumite lucruri (nu foarte bune).

Alcoolul este o substanță depresantă. Nu doar pentru că te face să te simți deprimat a doua zi (deși așa se întâmplă), ci pentru că reduce activitatea nervilor care ajung la creier. Ca și cum cienva ar da mai încet volumul unui radio. Dar de ce se comportă oamenii ridicol când beau? Dacă activitatea creierului se reduce, oamenii beți nu ar trebui să stea cuminți și să fie aproape adormiți?

Da, anumiți oameni se comportă astfel. Dar creierul uman este responsabil, pe lângă procesele care trebuie să aibă loc, și cu inhibarea altora. Este precum traficul dintr-un oraș: un job complex ce se bazează pe luminile roșii la semafor pentru a nu produce accidente. Fără aceste lumini, traficul ar fi blocat și plin de accidente. La fel și creierul. El declanșează anumite procese doar atunci când este nevoie, în restul timpului, el oprește „traficul”.

Sub influența alcoolului, luminile roșii ale „traficului” sunt reduse în ariile cerebrale care, de obicei, țin sub control senzația de euforie și dezinhibiție socială. Alcoolul „stinge” și ariile responsabile de claritatea vorbirii și coordonarea mersului.

Sistemele noastre mai simple, cum e cel pentru controlul ritmului inimii sau respirației sunt destul de robuste și nu sunt afectate de alcool. Dar cele mai sofisticate sunt mai ușor de perturbat de către etanol. E ca și cum ai scăpa un casetofon din anii ‘80 pe jos și el tot funcționează, în vreme ce, dacă scapi un smartphone foarte sofisticat de azi, vei avea o notă de plată grasă de reparații. Sofisticarea generează vulnerabilitate.

La fel se întâmplă cu alcoolul și creierul. Funcțiile superioare sunt primele care „se duc”. Inhibițiile sociale, jena și vocea din cap care spune „nu e o idee prea bună” sunt reduse la tăcere. Când ai băut e mai probabil să spui tot ce îți trece prin cap.

Alcoolul și memoria

Memoria este o funcție fundamentală și foarte complexă. Alcoolul o afectează în mod particular pentru că perturbă funcționarea hipocampului, regiunea responsabilă de formarea și encodarea amintirilor. Alcoolul poate limita formarea de amintiri pe termen scurt. Nu e un fapt definitiv, evident. Se formează amintiri din orele în care erai beat criță, dare le sunt mai puțin eficiente și mai vagi.

Majoritatea oamenilor, dacă beau destul de mult, se pot produce blackouts (pierderi de memorie), adică sunt atât de beți încât nu pot vorbi sau coordona mersul. Alcoolicii, însă, sunt diferiți. Ei au băut atât de mult și atât de mult timp, că organismul lor s-a adaptat substanței și chiar o cere ca să fie funcționali. Dar și asupra lor alcoolul are efect, mai ales la nivel de memorie. Au dezvoltat toleranță la etanol, dar acesta își face efectele nocive. Nu par să aibă probleme de comportament când beau, dar 10 minute mai târziu uită ce au spus.

 

 

Recuperarea de după dependență – ce dificultăți există

Recuperarea de după dependență – ce dificultăți există

Recuperarea după o adicție poate fi una din cele mai „negre” perioade pe care le poate traversa cineva într-o viață, una dintre cel emai grele. Mai ales din cauza gândurilor intruzive care marchează perioada de încercare de abstinență…

Gândurile acestea par să invadeze mintea celui dependent cu o forță colosală. Dacă înainte consuma substanța pentru a le face să tacă, acum, când încearcă să se lase, ele au drum liber și pot fi foarte chinuitoare. Ruminația, care apare în anxietate pronunțată, sindrom de stres- posttraumatic și depresie, are acum drum fără opreliște. Sentimente de vină, de rușine, lucruri pentru care îți este frică, toate acestea îți „poluează” mintea. Tentația de a recurge la o doză sau un pahar poate fi și mai mare.

Ce se poate face pentru a ușura tranziția către abstinență

  1. Fă psihoterapie

Problemele vieții trebuie gestionate, rezolvate. Evitarea lor nu face decât să accentueze gândurile obsedante. Psihoterapia te ajută să pui ordine în gânduri și să faci pașii necesari pentru a te ridica. Faptul că vorbești despre lucruri care te stresează le va diminua acestora puterea afectivă și, în timp, ele vor dispărea.

  1. Terapia gândurilor

Se spune că „nu e cazul să crezi tot ce îți trece prin cap”. Este adevărat. Gândurile noastre sunt produsul unor neurotransmițători care pot să fie perturbați. Dacă scade serotonina și dopamina, ne invadează gândurile negre. Amintește-ți că gândurile tale sunt doar asta: efectul unor chimicale. Că pot fi influențate de vremea de afară, de ceea ce ai mâncat, sau de absența alcoolului, care, atunci când îl consumi, crește dopamina. Așadar, obișnuiește-te să mai și ignori gândurile negre care se adună sub frunte atunci când încerci să te lași de băut.

  1. Consultă un psihiatru

Gândurile obsessive sunt, foarte probabil, de natură obsesiv compulsivă și un anumit tratament psihiatric te poate ajuta extraordinar de bine. Nu fugi de ideea de a consulta un psihiatru, nu e nimic jenant aici. Jenant e să te chinui singur când există deja tratamente eficace.

  1. Nu încerca să le reprimi

Să zicem că abstinența de la alcool te face să vezi foarte clar dezastrul care a devenit viața ta. Asta te deprimă și mai tare și simți nevoia unui pahar care să mai atenueze aceste emoții teribile. Vrei să fugi de ele, dare le revin cu forță în minte. Nu încerca să fugi de ele, cel mult încearcă să îți distragi atenția vorbind despre altceva, făcând ceva intens fizic (sportul e recomandat) sau recunoscându-le și atât.

Când nu admiți că ai o problemă legată de alcool…

Când nu admiți că ai o problemă legată de alcool…

„Când eram cu M., el era mereu disponibil pentru un pahar de vin undeva, în oraș, sau acasă, de ce nu. Spunea că un pahar de vin bun este una dintre plăcerile vieții la care nu ar renunța nici dacă i s-ar da să aleagă numai trei.

Ar fi trebuit să mă pună pe gânduri faptul că paharul acela de vin este în top 3 al plăcerilor sale. Și că sexul cu mine era cam pe locul 5…

Când avea el chef, dacă avea, căci problemele de erecție debutaseră destul de devreme în relația noastră, iar eu am tăcut, ca să nu-l fac să se simtă prost. M. era sufletul petrecerilor, mereu fusese astfel. Era invitat peste tot pentru firea sa jovială. Și se ducea mereu întrebând: «Ce e de băut? »

Nu mi-am pus problema că băutura ar fi o …problemă. Avea un job de mare responsabilitate, era stresat, mi se părea firesc să aibă nevoie să se deconecteze. Relația noastră, cu excepția faptului de mai sus, era foarte bună. Ne-am căsătorit și am avut un băiețel. Stresul noii situații cred că l-a făcut să bea mai mult. Copilul plângea mereu, eram obosită și iritată, el nu se mai simțea bine cu noi. Când ajungea acasă, băuse deja cu colegii la bar câteva pahare. Nu era nervos, la serviciu fusese promovat, copilul mai creștea și era mai calm. Dar M. bea zilnic și spunea că nu poate gândi fără un pahar. Pe care acum îl bea la prânz, spunând că «așa fac și francezii, beau vin la prânz»….

Eu am ajuns la psiholog din cauza unei depresii. Tot vorbind, mi-am dat seama că pe soțul meu nu îl mai recunosc, că una din cauzele acestei depresii este el, cu mirosul lui de alcool mascat de parfum de calitate. Și alcoolul era de calitate, nu a băut niciodată vreo poșircă. Din exterior era soțul perfect, dincoace de ușa apartamentului era mereu amețit. Soțul meu era ceea ce se numește «alcoolic funcțional». Când am auzit din gura psiholoagei termenul acesta parcă mi s-a făcut lumină în cap.

Am încercat să îi vorbesc despre asta și a început să râdă. Asta m-a deprimat mai mult ca orice. Era clar că nu mă aude, că nu crede că are o problemă. Era etapa clasică de negare. Pentru o perioadă de vreun an, am ales să cred și eu același lucru. Nu voiam să admit că avem o problemă atât de mare. Cu chiu cu vai, rămăsesem însărcinată cu al doilea copil, mă simțeam vulnerabilă, și l-aș fi vrut aproape, dar el credea că banii aduși în casă sunt tot ce trebuie el să ofere. Discuții, prezență, de astea nu aveam parte. Era mereu la serviciu și cu colegii. Au mai trecut 2 ani… ”

Ani de zile în prezența paharului

Povestea de mai sus aparține unei cititoare a acestui site și ne-a rugat să păstrăm doar atât din ea. Dar istorisirea este perfectă pentru a ilustra alcoolismul funcțional.

Alcoolicul funcțional este, fără îndoială, un dependent de alcool. Alcoolicul funcțional bea serios, dar reușește să mențină aparențele onorabile. Unii, mai devreme sau mai târziu, își degradează comportamentul. Alții reușesc să mențină familia, jobul, etc aproape o viață. Dar efectele asupra creierelor lor nu sunt neglijabile.

Ceea ce caracterizează un alcoolic funcțional este negarea problemei sale. Este posibil chiar să nu consume alcool deloc în public, și să bea numai când e singur/ă. Negarea face intervenția medicală și terapia aproape imposibile. Dacă respectivul nu admite că are o problemă, nu va căuta ajutor.

Cum identificăm un alcoolic funcțional:

  • Dacă e obosit, amețit în mare parte a timpului
  • Roșeața feței
  • Nu simte mahmureală
  • Bea mult, în reprize, apoi se poate abține
  • Are pierderi de memorie
  • Iritabilitate
  • Secretomanie
  • Bea singur
  • Nu poate menține angajamentele sociale (să fie punctual, etc)
  • Dacă nu a băut se simte rău
  • Neagă că ar avea o problemă, dacă e confurntat
  • Justifică consumul

Faptul că se numește „alcoolism funcțional” nu înseamnă că va rămâne astfel mult timp. Mai devreme sau mai târziu, omul respectiv pierde controlul cu totul.

Alcoolismul este o boală mintală progresivă

Alcoolismul este o boală mintală progresivă și, chiar dacă la început pare că poate să controleze, în realitate nu este astfel. Băutul în afara orelor de muncă va avea consecințe și la lucru, de exemplu. Băutura va avea consecințe și asupra vieții de familie. Se estimează că aproximativ 7 persoane din sistemul familial suferă de pe urma unui alcoolic. Alcoolicul funcțional crede că băutura nu îl privește decât pe el, dar realitatea este că toată familia este afectată.

Chiar dacă băutura nu ajunge să distrugă viața celui care consumă, sănătatea tot îi este afectată. Stomac, ficat, boli cardio-vasculare, creier fragilizat, toate acestea sunt consecințe care, mai devreme sau mai târziu, ies la iveală. Mulți alcoolici au depresie și pot ajunge la episoade psihotice.

Eveniment major

Cel mai adesea, viața unui alcoolic funcțional merge înainte, până când un eveniment major îi scutură și îi face să se întrebe (dacă au noroc) cu privire la consumul lor. or au un eșec major la serviciu, ori partenerul sau partenera amenință cu divorțul, ori au un accident de mașină, etc. Dar, în mod ideal, nu ar trebui să ajungă acolo pentru a căuta tratament. Uneori, acel moment poate fi prea târziu…

Ce poți face dacă ai un alcoolic funcțional în familie

Încearcă să vorbești cu el (sau ea) dar fără a intra în conflict. Dacă se simte atacat, mai rău se închide în sine. Sfătuiește-l să urmeze o terapie și să facă un consult medical. Oferă-te să îl însoțești dacă vrea. Nu uita că alcoolismul este încărcat de stigmă și unul din motivele pentru care evită să caute tratament și neagă problema, este rușinea.

Dacă vrei să îl ajuți, spune-i că îi vei fi alături pe drumul de recuperare. Fii ferm/ă dar blând/ă. Nu ajută culpabilizarea dar nici indulgența prea mare. Și, oricum, el (și tu) trebuie să fiți conștienți că e o problemă medicală și ea trebuie supravegheată medical la fiecare pas.

 

 

 

 

De ce e bine să mergi la un grup de genul Alcoolicii Anonimi

De ce e bine să mergi la un grup de genul Alcoolicii Anonimi

Grupurile de sprijin și cele de terapie de grup au un rol crucial în tratamentul dependenței. Grupurile de tip Alcoolicii Anonimi au avantaje nebănuite și cresc șansele de menținere a abstinenței. Chiar dacă ai făcut tratament și detox, angajarea într-un grup de terapie de tip AA poate fi calea ta spre vindecare totală.

În țările dezvoltate, acolo unde sănătatea mentală este luată în serios, există grupuri de sprijin pentru diverse cauze, de la doliu la victime ale violenței domestice, de la cei care au o boală gravă la cei care vor să scape de urmările unei adicții. Multe sunt conduse de psihologi.

Ce înseamnă participarea la un grup de sprijin: întâlnire de 1-2 ori pe săptămână. Abordarea se bazează pe un număr standard de ședințe, de obicei 10-12.

Grupul de sprijin nu trebuie confundat cu detoxul și terapia

Pentru a putea să te integrezi într-un grup de sprijin este necesar să fii abstinent. Asta presupune să fi făcut sevrajul (dacă era cazul), să fii în terapie și să iei medicamentele necesare.

De ce funcționează?

  1. Pentru că nu te mai simți singur

Când ești parte a unui grup social nu mai simți singurătatea și asta contribuie la menținerea sănătății mentale. De obicei, în adicție, oamenii pierd obișnuința de a socializa, iar aceste grupuri restaurează acest fapt profund uman. Avem nevoie de ceilalți mereu în viață, dar mai ales atunci când nu ne este bine. Adicția este încărcată de vină și de rușine. Adesea, cei care vor să depășească o dependență se plâng că nu sunt înțeleși de terapeuți sau de psihiatri. Alături de alți oameni care se confruntă cu aceeași problemă, se vor simți în siguranță și vor putea comunica ceea ce îi „doare” cu mai multă ușurință.

      2. Există discreție totală

Confidențialitatea este una dintre condițiile princeps ale grupurilor de sprijin. Ce se discută acolo rămâne între cei patru pereți. Asta îi face pe foarte mulți dintre cei care se simt jenați de problemele lor să se deschidă.

  1. Poți fi o resursă pentru altcineva

Povestea ta îi poate ajuta pe alții să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, să se deschidă, să înțeleagă că ceea ce ei au trăit nu este singular sau blamabil. Acest fapt în sine, că ajuți altă persoană, este terapeutic.

     4. Educație cu privire la dependențe

Poți afla despre ceea ce te ajută de la terapeutul grupului sau de la ceilalți, oameni cu experiență. Poți afla ce se întâmplă când cineva care o recădere și asta poate preveni recăderea ta în consum. Poți afla care sunt felurile sănătoase de a gestiona stresul, dacă stresul era ceea ce te făcea să consumi. Poți afla cum să remedizei relațiile de familie, de la serviciu, etc. Grupul este o sursă neprețuită de informații prețioase.

 

 

Crezi că te poți lăsa de unul singur?

Crezi că te poți lăsa de unul singur?

Destule persoane care își dau seama că au o dependență de o substanță încearcă să se lase pe cont propriu de consum. Englezii numesc acest stil „cold turkey”, adică fără ajutor psihiatric sau psihologic.

Adesea, ideea că te poți lăsa de unul singur nu e decât o altă formă de negare a gravității problemei.

Cei care sunt realmente conștienți de adicția lor știu că e ceva care îi depășește. Nu este vorba de un viciu oarecare, un obicei prost, ci de o problemă de sănătate mintală. Dacă ai avea o problemă cu stomacul, să zicem un ulcer, nu ai avea pretenția că știi să te tratezi singur, nu?

Ei bine, și în cazul adicției, care afectează creierul, ar trebui gândit în termeni medicali și cu toată umilința: adicția este ceva ce te depășește și ai nevoie de ajutor.

Adicția însemnă lipsa capacității de control în fața substanței. Sunt oameni care își propun să bea doar o bere și sfârșesc prin a bea …cinci. Dacă o perioadă nu beau, se simt deprimați, neliniștiți, etc. Sunt simptome clasice de sevraj.

Există oameni care folosesc alcool sau alte substanțe, dar se pot lipsi de ele fără a experimenta sevrajul. Ei nu au dezvoltat încă adicția. Este posibil chiar să nu o dezvolte vreodată, adicția fiind un fenomen cu multe surse, inclusiv cea genetică. Dacă genele nu predispun, e posibil ca acea persoană să nu devină vreodată dependentă. Asta nu înseamnă că încurajăm consumul. Niște consecințe există și la cantități mici de alcool, iarbă sau cocaină.

Ce influențează vindecarea de adicție

Tipul de substanță la care erai dependent: Anumite substanțe sunt mai ușor de abandonat decât altele. Benzodiazepinele, heroina și alcoolul dau simptome de sevraj mai acute și mai neplăcute și este nevoie de sevraj asistat medical. Nu uitați, sevrajul este considerat urgență psihiatrică și în unele cazuri mai grave, se poate muri dintr-un sevraj neasistat.

Perioada de folosire a drogului

Dacă cineva a începutul cu alcoolul din adolescență (sau cu  iarba sau cu orice altceva), va avea simptome mai acute de sevraj atunci când încearcă să se lase. Este necesară și de această dată asistența sevrajului.

Cu cât folosești o substanță mai mult timp, cu atât va fi mai greu să te lași de ea din cauza toleranței care s-a dezvoltat la această substanță. Corpul va cere acea moleculă și simptomele de rău fizic și psihic vor fi acute atunci când încerci să te lași de ea.

Motivele consumului

Cei mai mulți utilizatori de substanțe cu potențial adictiv au probleme emoționale mai mult sau mai puțin serioase. Depresie, anxietate, sindrom posttraumatic de stres sau alte probleme psihiatrice mai serioase (sindrom bipolar sau schizofrenie). Acestea trebuie tratate pentru a preveni consumul.

Anumite persoane sunt mai predispuse genetic să facă o adicție, de exemplu femeile, cei care au avut traume, adolescenții. Există o legătură între predispoziția genetică și adicție (dacă în familie au fost dependenți, sunt șanse mai mari să fie moștenită gena).

E posibil să te lași de unul singur?

Este oare motivația de a te lăsa suficientă? Da și nu. Depinde de perioada de folosire a substanței, de problemele psihice subsecvente (am discutat mai sus). Atunci când psihicul este dezorganizat de o depresie, e mult mai greu să susții motivația de a te lăsa. Adicția înseamnă că ariile cerebrale responsabile de autocontrol sunt afectate anatomic, sinapsele de autocontrol sunt deficitare, și atunci e mult mai simplu să ceri ajutorul.

A te lăsa de un drog poate fi unul dintre cele mai grele lucruri pe care le vei face în viață. Sevrajul este foarte neplăcut și e nevoie de îngrijire și post-sevraj.

Dacă consumi de mult timp și în cantitate mare, sevrajul acasă poate fi periculos. În cazul benzodiazepinelor există simptome extrem de neplăcute o lungă perioadă și tentația de a recădea este foarte mare. În aceste cazuri, cel mai bine este să fii asistat și să primești tratament de substituție.

Alt pericol în intenția de a te lăsa de unul singur este să înlocuiești o adicție cu alta. Cineva care renunță la marijuana poate intesifica consumul de alcool, de exemplu.

Apelează la tratament specializat!

Așa cum scriam mai sus, a te lăsa de o substanță de care ești dependent poate fi cel mai greu lucru pe care îl vei face într-o viață. Nu e cazul să simți rușine, sunt mulți cei care au nevoie de ajutor în a abandona o dependență. Dar avantajele în a abandona substanța respective ar trebui să te facă să treci peste jenă.

Recăderea în consum și lecțiile ce pot fi învățate de aici

Recăderea în consum și lecțiile ce pot fi învățate de aici

Dacă ai avut o recădere după o perioadă de abstinență, probabil că te simți dezamăgit/ă de tine însuți/însăți. Simți că ai trădat încrederea celor care te voiau abstinent/ă, țineau la tine, etc. Mai mult decât atât, ai trădat încrederea proprie, speranța că vei fi bine.

Recăderea, ceva des întâlnit

Trebuie să știi că o recădere e aproape previzibilă în adicție. Un procent foarte mare dintre cei care încearcă să se lase (cam jumătate), la un moment dat, vor avea o cădere, un moment de slăbiciune, un conflict, un episod depresiv, și vor recurge la substanța familiară pentru a se simți mai bine.

Recăderea poate fi un moment periculos dacă nu e înțeles cum trebuie. Recăderea nu este un eșec permanent. Mulți dependenți reușesc să se lase după mai multe încercări. Dacă ai avut o recădere, trebuie să înțelegi ce a condus la ea și să înveți lecția. Apoi să reiei procesul de vindecare.

Un angajament prea slab?

Mulți dintre cei care au o recădere spun că nu erau foarte convinși că vor să se lase încă de la bun început. Au început terapia la rugămintea familiei, partenerului, etc. Dar ei nu credeau că este o problemă reală. Dacă scopul tău nu este acela de a rămâne abstinent, atunci abstinența e greu de dus. Mulți dintre cei care au avut o recădere (sau mai multe), abia după ce au trecut prin așa ceva, decid să se lase de-a binelea. Abia atunci capătă motivația reală, puternică, interioară, de a menține abstinența.

 

Întrebări posibile

Dacă ai avut o recădere, trebuie să te întrebi ce a mers prost. Care a fost trigger-ul de recădere? Cu cine erai? Ce se întâmpla în viața ta atunci? Ce te stresa? Mai mult decât orice, cum ai decis să faci față? Fii cât poți de cinstit cu tine, nu te ascunde după deget și spune deschis ce schimbări ești decis să faci pentru a menține abstinența.

Un nou angajament

Apoi fă o listă de lucruri pe care să le implementezi: vrei să faci terapie? Vrei să eviți oamenii care te antrenează în consum? Vrei să mergi la întâlniri de grup ale dependenților? Vrei să faci tratament pentru problema psihică primară ce a dus la adicție? Pentru depresie, anxietate sau orice altceva este posibil să ai? Recuperarea din adicție este mult mai dificilă fără tratarea problemelor de adâncime care au dus la consumul de alcool sau de alte substanțe (precum și la jocul compulsiv de noroc sau dependența de pornografie).

Tratarea unor dependențe (sau a mai multora) e mult, mult mai grea dacă nu este abordată din toate perspectivele și unghiurile (psihologic, emoțional, farmacologic, social, etc).

Nu există soluție universală

Mai trebuie să știi că abordările tratamentului sunt diferite pentru fiecare om. Ce funcționează pentru unul s-ar putea să nu funcționeze pentru altul. Dacă metoda care a fost încercată de tine (să zicem că ai vrut să te lași singur, sau ai făcute terapie o vreme) nu a mers, încearcă alta, sau adaugă încă o abordare (poți, de exemplu, să mergi la întâlniri ale dependenților, ca să vezi că și alții au trecut prin ceea ce ai experimentat tu, și au depășit, și să vezi mai ales CUM au depășit).

În concluzie, trebuie să fii mereu atent la ce merge și ce nu, să faci ameliorări pe drum, să fii brutal de sincer/ă cu tine și să renunți la scuze.

O recădere însemnă ce ceva trebuie să se schimbe. Poate că ai nevoie de alt anturaj, care să se susțină în abstinență, nu să te încurajeze să consumi (un trigger important în consum este grupul social care consumă).

Și nu uita: abstinența e un angajament pe viață.

Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină

Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină

Nu mai consum de 6 luni. Am fost internată la o clinică unde am făcut sevraj și terapie. Le datorez acelor medici viața. Nu exagerez.

Atunci când am luat heroină prima dată a fost ok …Cred. Puțin mai târziu mă deranja că dădeam o grămadă de bani pe droguri ca să pot adormi măcar. Uneori reușeam să mă fac praf dacă fumam un gram, ca să îmi revin după o zi de rău absolut, fără o secundă de somn cu o noapte înainte, vomitând și cu dureri de cap și de oase.

După un an sau doi, era un schelet ambulant, puteam să îmi cuprind cu mâinile corpul, singură. Atunci când te apuci de heroină, ajungi să te întrebi ce mare brânză e cu heroina asta. Mai ales că îți vezi prietenii bolnavi și tu nu ești încă atât de dependent. Te uiți la ei și vezi niște copii: „Ah, da, te mănâncă și te doare, asta e, îndură, treci peste, și hai să facem ceva pe ziua de azi…”

Efectele heroinei pot să varieze de la persoană la persoană iar mie mi-a luat aproape 2 luni de folosire zilnică ca să încep să simt simptomele de sevraj.

Sevrajul este monstruos, este mai rău decât orice film de groază ai văzut la viața ta. Sevrajul, sau mai bine zis frica de el, este ceea ce creează ritualul zilnic al celui care consumă. Furi de la familie, de la prieteni, din magazine… Măcar să scoți rahatul acela de sumă necesară pentru încă o doză. Orice ca să previi sevrajul.

Am avut la un moment dat o mașină. Era a mea, plătită cu banii jos. Lucram ca manager de restaurant, job full time. Aveam o casă și aveam ceva bani înainte de ziua de salariu, în fiecare lună. Dar heroina mi-a tăiat orice șansă de succes. Credeam, prostește, că eu sunt unul din acei „dependenți funcționali” și eram tare mândră de asta. Până am vândut tot ce aveam.

Către al șaselea an al dependenței nu mai aveam nimic. Nici mașină, nici slujbă, nici vreun obiect pe care să-l numesc „al meu”. Am pierdut orice legătură cu familia, am pierdut prieteni din cauza supradozelor. Mă simțeam rău 4 zile din 7.

Toate resursele mele se duseseră pea pa sâmbetei, nu voiam decât să mă fac praf cât mai ușor și mai repede. Știi că ești pe ducă atunci când ai o pungă cu praf în mână și nu faci decât să te pregătești pentru următorul episod de nevoie acută.

Făcut patul, curățat camera, făcut ceva de mâncare. Până la final mă simteam din nou ca un rahat.

Adicția la heroină este un cerc vicios de pură mizerie. Odată că ajungi dependent fizic e imposibil aproape să te lași. Răul fizic este una din cele mai nasoale senzații pe care le poți avea în viață. Încearcă să dormi cu dureri infernale de cap și de oase, care nu trec cu nimic…

Nimic nu te face să te simți bine decât cam… un minut. Picioarele îți tremură și parcă ai mereu dureri de creștere, fără pauză.

Adicția la heroină este atât de vie în memoria mea, că aș putea să vă povestesc zile în șir despre ororile pe care un om dependent le îndură, despre deciziile proaste, despre faptele făcute doar ca să te simți puțin mai bine… Mi se face rău numai când mă gândesc.

Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină. Dependenții de heroină se urăsc pe ei înșiși pentru ceea ce au făcut sau urmează să facă.

Gândește-te la asta atunci când vezi un dependent pe stradă. Da, a fost ideea lui să încerce heroina. Dar numai pentru o perioadă scurtă. După această scurtă perioadă nu mai este o alegere. Este o nevoie. Orice altceva în viață devine secundar, inesential. Heroina este scopul vieții până când persoana respectivă se simte în stare să iasă din groapa în care se află…

(Text apărut initial pe site-ul Quora)

Heroina e durere, decepție, crimă, rușine și o grămadă de potențial ratat.

Heroina e durere, decepție, crimă, rușine și o grămadă de potențial ratat.

Heroina distruge orice creier. Nici măcar nu te gândi să încerci. Nici măcar cu justificarea că e ceva ușor, de weekend. Heroina e durere, decepție, crimă, rușine și o grămadă de potențial ratat.
Sevrajul este cea mai urâtă experiență a vieții. Imaginează-ți că te simți înfiorător și tot ce vrei este să dormi. Dar oricâte somnifere ai luat și oricâtă iarbă ai fumat, nu vei adormi.
Și pentru că nu poți adormi, ai accese îngrozitoare de anxietate. Te întorci pe o parte și pe alta, mori de frig deși ești bine îmbrăcat. Într-o secundă îți este frig ca pe ghețar, apoi îți este foarte cald, de parcă ai febră. Ești înmuiat în transpirație și nu vrei decât să faci un duș. Dar nu poți! Pentru că te simți atât de rău că numai gândul de a merge la baie te face să amețești.
Cred că cel mai lung interval în care nu am dormit a fost de 7 zile. Eram isterică. Nu știam ce să fac și nu mai rezistam. Eram atât de obosită că puteam adormi în picioare dar dacă mă culcam în pat, nu adormeam.
Când te lovește sevrajul, nimic nu contează. Absolut nimic. Poate să fie înmormântarea unui membru al familiei, petrecerea unui copil al tău, o programare la doctor. Te ascunzi de toți pentru că îți este atât de rău, nu vrei să admiți că ești dependent și mori de rușine.
Sevrajul te face să raționalizezi orice în felul TĂU. În capul unui dependent logica e următoarea: „Ceilalți nu sunt rezonabili. Vor înțelege de ce nu merg la înmormântare”.
În realitate, cei din jur țin cont de toate scuzele și de toate ocaziile când ai ratat ceva important. Mai ales dacă ei nu înțeleg ce se întâmplă cu tine. Eu am ratat atâtea lucruri importante de-a lungul anilor și pe care nu le voi mai recupera!
Am avut ocazia de a călători mult, cu toate cheltuielile plătite, dar singurul lucru care conta când îmi era rău era acesta: ce voi face dacă îmi este rău și nu am heroină? Dacă sunt într-un oraș străin și nu știu de unde să fac rost de praf? Dacă rămân fără bani pe acolo?
Adicția devine fără speranță când ai epuizat orice favoare care ți se poate face, și ceva în plus. Ai furat din magazine, ai colectat vechituri, orice resursă ai fi putut avea s-a dus naibii. Și te găsești din nou cu stări de rău și nu ai la cine să apelezi. Tot ce ai e un șir de gânduri nasoale și un război cu durerea care stă să înceapă.
Îți dai seama că viața și-a pierdut orice sens. Te simți în acel punct în care te poți culca pe margine a drumului și să aștepți moartea. Nu ai nicio opțiune pentru a te simți mai bine. Toate nopțile alea în care aștepți somnul și te lupți cu durerea sunt tot ce te așteaptă. Ești singur cu gândurile tale.
Mintea ta parcă începe să îți joace feste. Toate lucrurile pentru care ai găsit scuze, toate evenimentele de familie pe care le-ai ratat, toate ocaziile vieții pe care le-ai evitat pentru că te temeai de sevraj. Orice moment când ai refuzat viața. Pe repeat, fără oprire.
Acesta este momentul când într-o dependență apare un moment crucial. Este momentul când dependentul decide să facă un lucru sau altul. Ori să meargă înainte și să spere că ceva va apărea din cer să îl facă să se simtă mai bine, ori hotărăște că ajunge și vrea să găsească vindecare.
Unii fac asta mergând la doctor, găsind o sursă de metadonă, deși cei mai duri se încuie în casa părinților timp de 2 săptămâni și se chinuie singuri până scapă. Sunt viteji și încearcă să se lase natural. Nu e pentru toată lumea.
Heroina este versiunea extremă a Iadului Personal. Totul pare grozav când încerci prima dată. Dar odată ce devii dependent, ghearele ei ți se prind de suflet și nu te lasă până când nu te simți aproape de Moarte. Sau îți vei dori să mori.
Cei care au reușit să se lase au trecut prin Iad cu lacrimi de sânge. Nu e simplu deloc. Oricine s-a lăsat are respectul meu absolut. Și merită respectul oricui din jur, chiar dacă nu ai pus gura pe droguri niciodată. dependenții care s-au lăsat au revenit din Iad, credeți-mă! Dați-le respectul cuvenit și nu îi mai judecați. Și-au câștigat onoarea.
(Text apărut initial pe site-ul Quora)

Părinții mei au fost amândoi dependenți de alcool…

Părinții mei au fost amândoi dependenți de alcool…

Aud că unele persoane au avut tatăl bețiv, ei bine, ai mei au fost amândoi bețivi. Nu știu ce anume să cred despre ei, am făcut terapie, mi s-a spus că iertarea este cea mai bună terapie pentru mine, că dependența este o boală psihică. Da, știu că în anii 80 nu existau clinici de dezalcoolizare. Dar poate nu se putea opri din băut și fără așa ceva? Nu știu, nu am un răspuns.

În încercarea de a face ordine în viața mea și de a găsi un răspuns, fie el și insuficient, mi-am spus că ar fi putut, dar că nu au vrut, nu au fost destul de motivați. Cei doi copii, eu și sora mea, nu au fost suficienți pentru a-I motiva să se lase.

Poate că nu sună prea iertător ce spun, dar în acest moment, e cea mai bună și mai împăciuitoare concluzie la care am ajuns. Și e pentru mine, nu pentru ei.

Cât am fost copil și adolescentă, am încercat să le găsesc scuze sau să maschez comportametnul lor. Colegele mele aveau părinți responsabili și îmi era foarte rușine de părinții mei care mă făceau de râs. Am compensat învățând pe rupte. Ulterior, la terapie, mi s-a spus că acesta e mecanismul bun prin care copiii se salvează. Unii aleg, dimpotrivă, să protesteze împotriva nenorocului de a avea părinți ca ai mei apucându-se de diverse porcării, de furat, de consum de droguri, de sex dezordonat. Ce bine că eu și soră-mea nu ne-am gândit să protestăm așa!. Noi ne-am câștigat respectul celorlalți fiind cele mai bune din clasă. Mulți părinți de colegi cu familii sănătoase ne dădeau exemplu, și asta devenise recompensa noastră.

Am plecat la o bursă în Franța imediat după facultate și astfel m-am îndepărtat de ai mei. Dar nu pot spune că legătura afectivă cu ei este ruptă vreodată. Orice ar spune mama, beată sau trează, mă afectează și azi. Și am făcut ani de terapie! La fel cu tata: e la fel de agresiv, de țăran și de bully ca atunci când eram copii. Ne face „târfe” când e beat și asta mă doare la fel de mult.

Sfatul terapeutului meu a fost să pun distanță fizică, să stau cât mai departe de ei. Dar când ei sunt și mari maeștri ai șantajului emoțional eu ce să fac? Cum să resist?

Ne sună, pe mine și pe sora mea, care e mult mai sensibilă, și ne cer bani, ne spun că suntem fiice nerecunoscătoare, că nu mai trecem pe la ei. Oare de asta ne-au făcut? Să ne exploateze financiar la bătrânețe? Probabil că da.

Noi nu avem nicio amintire frumoasă alături de părinți.

Prietenii mei au călătorit cu părinți, s-au bucurat de copilărie și adolescență, au râs cu familia lor. Noi nu. Noi înduram fiecare zi, fiecare seară. Asta ne-a făcut pe amândoua foarte anxioase. Eram mereu la pândă să vedem ce mai poate aduce ziua de mâine, cu insultă, ce palme… Niciuna din noi nu vrea copii, nu ne simțim în stare, de parcă toată energia și afecțiunea de care am fi fost capabile ne-au fost furate în copilărie și adolescență. Nu ne dorim decât să putem trăi liniștite, fără să mai simțim stresul de a fi trezite noaptea de conflicte. Poate că aceasta este marea consecință de care nu scăpăm: teama și intoleranța la conflict.

Or, se știe, nicio relație nu e roz tot timpul, mai apar și conflicte. Doar că acestea, pentru noi, sunt de netrecut. Ne lovesc mai adânc decât pe alții, mai robuști emoțional.

Cam atât am avut de spus…