Recăderea în consum ar putea fi pe viitor tratată medicamentos

Recăderea în consum ar putea fi pe viitor tratată medicamentos

Cercetări publicate în revista Addiction Biology de către un grup de cercetători de la Universitatea din Bath arată că există potențiale noi tratamente pentru combaterea recăderii în consumul de droguri.

Recăderea în consum este o mare problemă în tratamentul adicțiilor. Majoritatea celor care consumă droguri recad în consum, în medie cam la 12 luni de abstinență. Recăderea este provocată de diverși stimuli. Stimultii care generează recăderea pot fi locurile prin care dependentul trece și care îi amintesc acestuia de senzația de după doza luată, obiectele asociate cu substanța, drogul în sine, stresul de toate felurile.

În acest studiu făcut de medicii și cercetătorii Univesrității din Bath și Surrey, s-a urmărit comportamentul animal legat de adicție și nevoia de morfină. După ce au fost făcuți dependenți, șobolanii au învățat să asocieze anumiți stimuli din mediu cu morfina. După ce drogul nu li s-a mai administrat, s-a observat că au un comportament clar de căutare a drogului în prezența stimulilor asociați.

Echipa de cercetători a dorit să testeze efectul administrării unui blocant al unui neurotransmițător numit acetilcolină, implicat în procesele de memorie. Ei au testat efectul blocării unui anumit receptor de acetilcolină – receptorul Alpha7 nicotinic- pentru a vedea dacă asta previne recăderea. Substanța numită metilicaconitină (MLA), care provine dintr-o planta numită Dephinium, a prevenit selectiv recăderea (dar nu și căutarea inițială a drogului) la șoareci și șobolani deopotrivă.

Această observație i-a impulsionat pe cercetători să investigheze aria corticală responsabilă de efectul dat de MLA și au identificat un punct în hipocampusul ventral. Hipocampuslul este cunoscut pentru rolul său în memorare, și aria ventrală este asocită cu memoria emoțională, o legătură evidentă cu tot ceea ce ține de adicție.

Profesoara Sue Wonnacott, de la Departamentul de Biologie și Biochimie al Universității din Bath, a declarat: este un pas înainte care leagă sistemul cholinergic, cel asociat cu adicția la nicotine, de mecanismele de recădere în cazul altor droguri tari, cum sunt opioidele. Mai trebuie să facem cercetări pentru a descoperi mecanismele cerebrale implicate, dar descoperirea aceasta deschide perspectiva ștergerii amintirilor legate de drog, amintiri care fac recăderea foarte probabilă.

Doctorul Chris Bailey, de la Departamentul de Farmacie al Universității din Bath a comentat: „Adicția la drog este foarte prost tratată în acest moment și descoperirea aceasta aduce speranțe noi. Un pas major care urmează este să vedem dacă MLA blochează recăderea în cazul altor droguri. Avem deja probe în acest sens, în cazul animalelor, că este eficace împotriva unui opioid puternic precum heroina. Dacă MLA are efecte similar împotriva altor droguri precum cocaina, atunci aceasta ar fi cu adevărat o descoperire extraordinară.

 

Articole recente:

Cum se manifestă dependenţa de marijuana?

Ce este dependenţa de cumpărături?
Ce cauzează dependenţa?

 

Cum se manifestă dependența de marijuana?

Cum se manifestă dependența de marijuana?

Dependența de marijuana apare când individul dezvoltă toleranță la substanțele stimulante ale drogului și are nevoie de mai multă substanță pentru a obține același efect. Când drogul intră în creier, acesta tulbură procesele neuronale natural. făcând ca o anumită funcție să fie mai intensă, iar alte funcții să fie mai scăzute decât normalul.

 

Ce e toleranța?

Creierul, într-un fel, se apără de drog dezvoltând toleranța. Cu timpul, omul respectiv poate trece la droguri mai tari și mai stimulante. Sunt studii care au arătat că cei care devin depedenți de marijuana au mai puțini receptori în creier pentru canabioizi endogeni (compusul activ al marijuanei, THC, mimează acești canabioizi ai corpului). THC de asemenea afectează sistemul de recompense din creier, eliberarea de dopamină, hormonul plăcerii. „Dopamina este unul din cei mai importanți neurotransmițători care reglează recompensa, motivația, autocontrolul”, spune Dr. Nora Volkov, unul din xsavanții care studiază neurobiologia adicției. „Toate drogurile cauzatoare de dependență, legale sau ilegale, pot stimula secreția de dopamine, și ,prin aceasta, activează ariile plăcerii din creier. De aceea, atunci când iei un drog, simți plăcere.”

Un creier mai lent ?

Volkov a făcut un studiu care a arătat răspunsul slab la dopamină al celor care fumează marijuana. Când li s-a dat metilfenidat, component care ridică nivelul de dopamine din creier, cei care luau marijuana nu aveau același răspuns ca cei care nu fumau iarbă. Cu cât reacția lor era mai slabă la metilfenidat, cu atât mai intense erau emoțiie lor negative inclusiv iritabilitate, anxietate, depresie si agresivitate. „Problema nu este că ei produc mai puțină dopamină, ci că stimularea dopaminei în creierul lor e foarte înceată”, a spus Volkov. „Creierul lor nu știe ce să facă cu dopamina, semnalul de secreție a acesteia nu e auzit, nu e comunicat corect mai departe”, mai spune ea.

Volkov crede că acest răspuns scăzut la dopamine este dat de folosirea marijuanei în cazul fumătorilor acesteia. Altă posibilitate ar fi că fumătorii de marijuana care abuzează de ea au în mod natural un sistem dopaminic mai puțin reactiv, făcând-i să fie mai expuși la a dezvolta dependență.

„Cea mai comună moștenire legată de adicție este moștenirea plictiselii”, a explicat alt autor al studiului. „Există un grup de oameni care se nasc cumva plictisiți. Ceea ce au ei particular este un sistem dopaminic cam cu 20% mai puțin reactiv decât normalul. Când încearcă prima dată un drog, așa cum e canabisul, parcă se aprind luminile. Ei îmi spun: «Doctore, așa ar trebui să mă simt? Sunt atât de plictisit… Dar nu-mi pasă de plictiseală când sunt fumat.»”

„Da, dar problema este că apar consecințe: este adevărat, după consum ei sunt mai sociabili, fac mai multe lucruri, notele chiar sunt mai mari. Însă dezvoltă toleranță”, spune dr. Volkov.

Ea a mai explicat că schemele de activitate din creier se modifică, în sensul că, dacă la început drogul activează centrii plăcerii, în timp ajunge să activeze arii din vecinătate care reglează formarea de obiceiuri. „Drogul începe să influențeze formarea de rutine și obiceiuri, și acest fapt permite trecerea de la un comportament care e predominant dirijat și controlat la început, dorit și activ, la unul automat, pentru că se creează un obicei.”

Dependență și sevraj

Odată instalată toleranța, se poate forma dependența. Dacă cineva consumă marijuana destul de des, creierul se obișnuiește. În încercarea de a reveni la starea inițială, creierul va compensa diferența, crescând o funcție pe care drogul a scăzut-o, cum ar fi frecvența cardiac. Sau scăzând o funcție pe care drogul a crescut-o, cum ar fi dispoziția.

Asta înseamnă că, atunci când efectul drogului trece, inima începe să bată mai tare, omul poate deveni iritat sau deprimat, sau poate avea orice altă reacție de sevraj. O persoană nu e dependentă de o substanță câtă vreme renunțarea la ea nu duce la simptome negative. De exemplu, dacă luăm un antialgic pentru dureri și îl luăm conform indicațiilor medicului, nu vom deveni dependenți de medicament. Dar dacă oprirea medicamentului are consecințe negative – iritabilitate, greață, frisoane – acesta e un semn de depedență. Asta li se poate întâmpla celor care iau medicamente împotriva durerii o lungă perioadă, chiar dacă ele sunt prescrise de medic.

Așadar, un medicament poate da dependență, dar nu abuz. E cazul medicamentelor împotriva durerii. Sau poate să nu dea deloc simptome de sevraj, așa cum e cazul cocainei, dar să fie foarte periculos pentru sănătate.

Deși nu este atât de dur precum cel de alcool sau de heroină, seveajul de marijuana e destul de neplăcut pentru cei care fumează frecvent. Sevrajul este imaginea a ceea ce poate face drogul. Dacă canabisul te face să fii relaxat, când te lași, vei fi iritabil și morocănos. În loc să experimentezi efectele sedative ale marijuanei, vei avea insomnii dacă te lași. Pierderea apetitului și greața pot apărea. În loc de efectul characteristic al marijuanei de suprimare a viselor de noapte, când persoana nu mai fumează are vise intense, posibil coșmaruri.

 

Ce este dependența de cumpărături?

Ce este dependența de cumpărături?

Încurajată de cultura aceasta omniprezentă a consumului, ideea că trebuie să „shop till you drop” face deja foarte mult rău. Unele persoane au dezvoltat o dependență de cumpărături în toată regula.

Dependența de cumpărături are aceleași caracteristici precum cea de jocuri de noroc sau jocuri video, adică este o adicție comportamentală care afectează, uneori foarte grav, calitatea vieții persoanei respective.

Shopping-ul compulsiv poate să fie o tulburare sezonieră (să zicem că te apucă febra cumpărăturilor în perioada Crăciunului) dar poate să fie și ceva continuu. Cei cu aceasă tulburare achiziționează obiecte pe bandă rulantă, fără să le fie trebuincioase, ori cumpără multe alte obiecte pe lângă cel de care aveau realmente nevoie.

Adicția la shopping este ceva încurajat social, din păcate. Peste tot vedem reclame care ne îndeamnă să mai cumpărăm „un must”, adică un obiect pe care marketerii ne spun că trebuie musai să îl avem, altfel cine știe ce lipsuri vom simți. Consumerismul este filosofia zilei de azi și ea ne influențează mai mult decât ne place viața de zi cu zi și dsipoziția.

Compulsive shopping disorder”, cum i se mai spune, are câteva caracterisitici:

  • Achizționarea de obiecte pentru a liniști anxietatea socială
  • Anxietate la gândul că s-a lansat un produs nou și tu nu îl ai
  • Probleme relaționale cu cei din familie din cauza cheltuielilor
  • Sume enorme cheltuite. Dacă te trezești mereu cu cardurile goale, e posibil să ai o adicție la shopping
  • Cumpărături compulsive de obiecte care nu îți trebuie. Dacă mergi să cumperi pantofi și cumperi trei perechi în loc de una, e posibil să ai o adicție la shopping
  • Cumpărătiuri… cronice. Dacă cheltuiești în mod constant (nu doar o dată sau de două ori sume mari), e posibil să ai adicție la shopping
  • Minciuna asupra comportamentului. Dacă membri ai familiei te întreabă mereu unde sunt banii tăi și tu îi minți cu privire la destinația lor, atunci e posibil să ai o problemă legată de adicția la shopping
  • Cei dependenți de shopping de obicei simt culpabilitate după euforia inițială dată de achiziționarea a ceva. Dacă ai cumpărat ceva, apoi te simți vinovat și acest ciclu se reia deseori, e posibil să ai o adicție la shopping.
  • Relații pierdut sau degradate din cauza adicției la shopping.
  • Dacă cheltui bani când ești furios
  • Dacă cheltui bani pe lucruri când ești supărat, trist, anxios, deprimat
  • Dacă ai deseori discuții despre obiceiurile de cheltuire a banilor
  • Dacă cheltui mult pe credit
  • Dacă ai o stare d ebine instantanee atunci când cumperi ceva
  • Dacă te gândești obsesiv la achiziții posibile
  • Dacă te simți rușinat sau vinovat cu privire la cheltuirea banilor

Nu toți cei care fac cumpărături sunt musai dependenți de shopping. Mulți reușesc să cumpere ceea ce au nevoie și să se abțină de la ceea ce nu le trebuie. Mulți alții au o dorință incontrolabilă de a cheltui bani pe ceva, despre ei este vorba când spunem „adicție la shopping”.

Ce este de făcut?

Faptul că persoana respective știe consecințele comportamentului negativ nu îl ajută să nu mai facă. Adicția la shopping are, ca orice adicție comportamentală, indicație de tratament cu psihoterapie. Poate lua, de asemenea, câteva măsuri de siguranță și de reducere a comportamentului negativ:

  • Dependentul trebuie să admită că are o problemă
  • Să facă o listă de cumpărături și să o verifice iar și iar, pentru a se asigura că doar acelea sunt lucrurile de care are nevoie.
  • Să lase acasă cardurile de credit, să aibă la el numai cardul dedicat necesităților
  • Să învețe să petreacă timp agreabil fără a recurge la cumpărături
  • Să ia pe cineva alături atunci când merge la cumpărături care să îl țină din scurt

O altă formă de adicție pe care o observăm uneori, mai ales la cei mai în vărstă este haordingul. Oamenii care nu se pot despinde de obiectele adunate în timp, care le adună în grămezi adesea dezordonate și unde nu se mai face curățenie, se numesc „hoarders”.

Psihologii spun că majoritatea celor care manifestă dependență de shopping admit că au o problemă dar nu sunt dispuși să ceară ajutor. Au evidente dificultăți cu prietenii, familia, cu relațiile interumane, în general, e posibil să aibă și probleme de reglare a impulsurilor.

  • Tratamentul însă este binecunoscut și este foarte eficace:
  • Terapia comportamentală – metoda care vizează schimbarea comportamentelor negative
  • Terapia cognitivă – cea care îl învață pe cel dependent cum să își înțeleagă adicția la cumpărături și cum să schimbe raportarea emoțională la shopping
  • Consilierea financiară ajută: atunci când cineva îi arată într-un tabel celui dependent cifrele exacte cheltuite, e posibil ca acesta să dezvolte un comportament de abținere. Dacă învață să facă un buget și să se țină de el e foarte bine.
  • Medicația – uneori este necesară pentru a reduce anxietatea și depresia care cauzează comportamentul adictiv

Dacă ai în familie pe cineva care cheltuiește prea mult

Cei care cheltuiesc excesiv o fac din suferință, din axietate ori depresie. Așadar, ei au nevoie, mult ca orice, de sprijin. Au nevoie de cineva care să-i ajute să-și distragă atenția de la obsesia lor că au nevoie de încă o pereche de pantofi sau de încă un gadget. Dacă ai în familia sau în anturaj o astfel de persoană, ajut-o să petreacă timp de calitate făcând altceva, sport, conversație, etc. Orice îi distrage atenția de la obsesia următoarei achiziții.

Ajutor financiar. Cei cu dependență de shopping adesea întră în încurcături financiare mari. Ajută-i să înțeleagă că trebuie să se limiteze la un buget anume dincolo pe care nu trebuie cu niciun preț să îl depășească.

Consilierea. Poate că persoana admite că are o problemă dar nu știe cum să o abordeze. Cel mai bine este să apeleze la psihologi specializați în comportamente de adicție cum suntem noi, cei de la Clincia ALIAT Suceava.

 

 

Dacă ești părintele unui dependent…

Dacă ești părintele unui dependent…

Unele dintre cele mai afectate persoane în cazul dependenței sunt cele din imediata vecinătate. Când un adolescent devine dependent de droguri sau de alcool, mama acestuia (sau tatăl) este o victimă colaterală prea puțin înțeleasă și ajutată.

Părintele unui dependent de alcool sau de droguri, de jocuri de noroc sau de tutun, investește adesea resurse enorme de energie pentru a-și ajuta copilul să revină la sănătatea psihică. Părinții depun eforturi mult mai mari decât dependentul însuși ca să-l facă pe aceasta să fie normal din nou. Ei se simt vinovați pentru că fiul sau fiica s-a apucat de droguri, se întreabă unde au greșit în educația pe care au oferit-o. Deci e momentul să explicăm această dinamică.

Unii părinți recurg la măsuri extreme pentru a-și convinge copilul să revină la normalitate. Uneori îl închid în casă, îl agresează, îl „mituiesc” sau îl mută la altă școală. Dar până când acesta nu este gata să lupte pentru abstinență, eforturile lor sunt sortite eșecului sau unor rezultate modice.

Este bine să o spunem deschis: viața tuturor se schimbă radical atunci când intervine dependența și va rămâne alterată ani buni. Frica de recădere va marca orice întâlnire, orice privire în ochii copilului.

Este bine ca familia să înțeleagă că, deși copilul s-a recuperat, substanțele potențial adictive nu mai trebuie să fie niciodată prezente în viața de familie. Dacă omul respectiv luptă cu dependența, ultimul lucru de care are nevoie este o sărbătoare familială udată din belșug cu șampanie sau vin. Chiar dacă avea o problemă cu marijuana sau etnobotanicele, nici vinul nu trebuie să fie prezent din cauza pericolului de poliadicție (poate să dea în dependența de alcool).

Hipervigilența va fi parte a vieții de familie, chiar dacă este neplăcut. Atunci când copilul recuperat din abisul adicției vine în vizită, e bine să nu găsească alcool în casă, tutun sau pastile.

Părinții vor trebui să fie atenți și la momentele de stres din viața copilului. A pierdut o relație de iubire? Are probleme la seriviciu? Prietenii îl persecută? Este bine să fii, ca părinte, atent la anturajul acestuia: îl ajută să mențină abstinența sau nu? Toate acestea sunt prilejuri pentru recăderea în adicție. Pentru că, nu uitați, creierul lor, este fragilizat deja și foarte sensibil la recompense posibile date de drog sau de alcool. Orice stres îi face să dorească o doză bună de dopamină oferită de paharul de alcool sau de doza de drog. Creierul lor nu mai este la fel.

Uneori, părinții sunt excesivi în dorința lor de a ține copilul departe de cele rele. Asta poate fi un stres în plus și o presiune în relația cu ei: „Iar mă miroși să vezi dacă am băut?” „Tot nu ai încredere în mine?” Toate aceste reproșuri ale copiilor pot deveni conversații comune și pot fi un stres adăugat care să îl facă chiar să se apuce din nou („Dacă tot nu mă crede că nu mai beau, păi aș face bine să beau, măcar să îi dau satisfacție că a ghicit că am consumat”, etc).

Părinții trebuie să rămână vigilenți dar, în același timp, să construiască o relație bună cu copilul, nu una bazată pe suspiciune și negativitate.

Este bine ca și părinții să intre într-o terapie care să-i ajute să înțeleagă mecanismele neurologice și psihologice ale depedenței, să iasă din cercul vicios al persecuției, victimizării și controlului.

Pentru a-și putea ajuta copilul, trebuie prima dată să devină ei înșiși capabili să o facă, să fie educați și informați, competenți pe acest drum greu al recuperării fiului sau fiicei. Deseori adicția unui fiu sau a unei fiice sunt simptome ale unei disfuncții mai largi a familiei, care trebuie identificată și tratată pentru a ajuta toți membri familiei să găsească soluții. Iubire din sânul familiei respective nu este suficientă, trebuie și informație corectă.

Pentru sfaturi și terapie, apelați la specialiștii Clinicii ALIAT Suceava

Clinica Aliat Suceava – psihoterapia adicțiilor

Tel: 0720 863 222 / 0748 230 409

Ce cauzează dependența?

Ce cauzează dependența?

Este dependența de alcool sau de droguri ceva influențat genetic? Sigur că este, dar discuția nu se termină aici. Există o componentă genetică în absența controlului impulsurilor. Un studiu din 2008 atestă că factorul genetic influențează mărimea și multitudinea sinapselor din cortexul orbitofrontal. Adolescenții cu mai puțină materie cenușie la acest nivel sunt mai predispuși la comportamente riscante și consum de alcool.

Dar, la fel de important este să vedem dacă pacientul respectiv are sau nu un bun control al impulsurilor.

Impulsivitatea

Adicția la drog sau alte substanțe, precum și dependențele comportamentale – de jocuri video, de shopping sau de social media – toate acesta sunt legate de lipsa controlului impulsurilor, o problemă comportamentală preexistentă de obicei. Oamenii cu impulsivitate crescută se pun mai des în situații periculoase pentru ei înșiși și pentru sănătatea lor.

Un exemplu de acest gen poate să fie aventura de o noapte. Un om fără control suficient al impulsurilor își poate da seama că nu este o idee bună să facă sex neprotejat, dar nu se va opri, pentru că nivelul său de autocontrol e deficitar.

Alt caz: să zicem că Doamna X se străduiește să piardă din greutate. Are diabet, dar toată viața s-a luptat cu o mare poftă de dulciuri. „Dacă beau un pahar de vin, trebuie să îl beau și pe al doilea. Dacă mănânc o pătrățică de ciocolată, trebuie să o mănânc și pe a doua, mereu am fost așa”.

Este genul de comportament foarte comun în rândul celor cu adicție la sex, de pildă. Respectivul știe că nu e bine să deschidă a zecea oară calculatorul și să intre pe Porn Hub, dar nu se poate abține. Se simte vinovat, rușinat, regretă, dar data viitoare va face la fel, pentru că pornografia este forma lui de a alina anxietatea.

Iată cum arată problema clasică de control al impulsurilor. Este o problemă de funcționare a circuitelor dorsolaterale din cortexul prefrontal, partea creierului din spatele frunții. Este aria corticală care controlează planificarea, deciziile, amânarea satisfacției. Atunci când apare o recompensă posibilă (cum ar fi o pătrățică de ciocolată ori un pahar de vin), aceste circuite „decid” dacă e bine să dăm curs acelei recompense ori să amânăm, în vederea uneia mai mari, mai târziu.

„Cei care decid să amâne satisfacția sunt priviți ca fiind mai puțin impulsivi”, spune dr. Potenza, medic și profesor la Universitatea de Medicină Yale. „Impulsivitatea are câteva caracteristici: duce la gesturi rapide, neplanificate, ce pot avea tot soiul de consecințe negative în viață. De exemplu, faptul că cineva nu e capabil să își controleze furia poate duce la probleme serioase cu familia și cei din jur. Lipsa de control al impulsurilor este legată de alte probleme comportamentale precum gambling-ul, dependența de sex, de shopping, chiar și diabetul de tip 2, din cauza incapacității de a controla nevoia de dulce.”

Cei mai mulți oameni plasează responsabilitatea acestor acte pe teren moral, dar cercetările în domeniul biologiei adicției arată că este vorba de neurochimia controlului și autocontrolului, nu de morală.

Cum se pot educa oameni cu autocotrol bun?

Educația în spiritual autocontrolului începe devreme. Copiii care reușesc să amâne satisfacția imediată sunt cei care devin adulți de succes. Cu alte cuvinte, dacă părintele reușește să își convingă odrasla că în loc să cheltuiască o anumită sumă ACUM, banii respectivi vor fi investiți pentru ceva mai important achiziționat MAI TÂRZIU, atunci copilul învață autocontrolul impulsurilor.

Este ceva ce trebuie repetat ani de zile în decursul creșterii și educației pentru că neurocorcuitele acestea nu se formează într-o ocazie sau două de amânare a satisfacției. De aceea este important ca părinții să reziste șantajului emoțional la care copiii sunt adesea experți și să nu cedeze oricăror dorințe ale odraslelor. Părinții sunt responsabili pentru nevoile copiilor, nu pentru capriciile lor.

Și astfel, copilul învață să amâne satisfacția. Această achiziție comportamentală este extraordinar de importantă în viață, de fapt, este considerată cea mai importantă pentru succesul și adaptarea ulterioară în lume a copilului.

Când omul pierde controlul impulsurilor…

Odată ce impulsurile sunt scăpate de sub control și un grad de adicție s-a instalat (de exemplu omul nu mai controlează consumul de alcool) sunt câteva moduri prin care cel devenit dependent poate să exerseze controlul și să recapete stăpânirea impulsurilor.

Este rolul grupurilor gen Alcoolicii Anonimi, de exemplu. Membrii acestora sunt învățați să sune pe cineva din grup înainte să facă un anumit gest (să cumpere o sticlă de vin, de exemplu). Terapia cognitiv- comportamentală vizează și ea același scop, cel al controlului impulsurilor. Dependentul este învățat ca atunci când simte craving-ul (impulsul puternic de a consuma ceva) să amâne satisfacția, să sune un prieten, să mediteze, etc. Există câteva modalități probat eficace în combatarea craving-ului, deci în restabilirea controlului impulsului.

Când este vorba despre droguri, problema se schimbă radical atunci când persoana folosește substanța în mod obișnuit și de ceva timp. Abuzul de drog are dezavantajul că minează abilitatea creierului de a controla impulsul, prin reducerea funcțiilor cortexului prefrontal, cel responsabil de autocontrol. Cercul vicios este evident: problema de control al impulsurilor care duce la comportament riscant, care duce la reducerea controlului impulsurilor. Și falia se adâncește.

Tratamentul, la fel ca şi problema adicției, are nevoie de o perioadă lungă pentru a obţine efecte pozitive. Uneori, tratamentul acesta durează toată viața.

Pentru a exersa aceste circuite e bine să fim atenți la mica „voce” din cortexul prefrontal. Să ne întrebăm dacă decizia pe care o luăm pe moment ne va face să ne simțim mai bine mai târziu sau nu.

Cât de periculoasă este adicția la jocurile video?

Cât de periculoasă este adicția la jocurile video?

În anul 2005 chinezul Qiu Chegwei și-a înjunghiat un amic, mortal, atunci când a aflat că acesta a vândut o sabie virtuală care îi aparținea lui pe eBay. Azi, gamerul își ispășește sentința de închisoare pe viață (a fost cât pe ce să fie executat).

În 2009, un american de de 17 ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea mamei sale. De ce a făcut-o? pentru că mama îi pedepsise și nu îi mai dădea voie să joace jocul video Halo 3. În 2011, o altă cetățeană din SUA a jucat World of Warcraft timp de câteva zile, uitând că are o fiică de 3 ani. Copila a murit de foame.

Așadar, cât de periculoase sunt jocurile video?

De obicei, oamenii se gândesc la dependența de alcool, de droguri sau de jocuri de noroc. Jocurile video nu prea sunt cunoscute drept …droguri. Dar ele exact asta sunt, doar că sunt de ordin comportamental.

Internet Gaming Disorder este deja trecut în DSM, manualul după care psihiatrii diagnostichează problemele psihice. Au apărut clinici special dedicate adicțiilor la jocuri de noroc în Olanda, China și USA. Nevoia de a trata așa ceva e tot mai evidentă.

Cine sunt victimele?

Se pare că cei mai afectați de Internet Gaming Disorder (IGD) sunt adolescenții băieți. Dar numărul adulților care uită de ei jucând ceva online e în creștere. Oamenii care au parte de stres în viață adeseori recurg la câteva ore de gaming pe internet pentru a uita de probleme.

Există factori de personalitate care predispun la a deveni dependent. Fie de o substanță, fie de ceva imaterial, de un obicei așa cum este gaming-ul. Acești factori de personalitate sunt impulsivitatea, abilitățile sociale mai reduse, neștiința de a face față problemelor vieții. Nu învățăm să facem față problemelor vieții, pentru că școala nu ne predă așa ceva (și poate că ar trebui! de exemplu, copiii ar trebui să învețe că, în loc de a se așeza la calculator, o jumătate de oră de sport intens alungă stresul mult mai bine).

Cei care devin dependenți de jocuri este foarte probabil să aibă diagnostic asociat, precum ADHD, depresie și anxietate. Toate acestea beneficiază extraoridinar de pe urma sportului. Atunci de ce nu se spune asta pentru tot?!

Tipul de joc e important

Tipul jocului video este important în a stabili dacă este înalt adictiv sau nu. Jocurile de strategie și cele care implică violență sunt adictive. Mai contează și motivația care îl face pe om să se apuce. Cei care joacă doar pentru socializare sau pentru amuzament sunt mai puțin predispuși la a deveni dependenți. Cei care joacă pentru a ajunge pe primul loc, adică sunt competitivi prin natura lor, sau cei care joacă pentru a scăpa de problemele zilnice, sunt mai vulnerabili. Când joci doar pentru a închide ușa în nasul realității, pentru a scăpa de o familie prea intruzivă, când vrei să uiți de un șef agresiv, etc…

Iată cam care ar fi semnele unei posibile adicții la jocurile video în cazul celor tineri:

  1. Lipsa succeselor în viața de zi cu zi
  2. Sprijin parental slab, conflicte în familie
  3. Părinți care la rândul lor se joacă mult pe calculator ori au adicții
  4. Traume mai mici sau mai mari
  5. Alte probleme de comportament la școală (absențe, note mici)

Se poate prezice cine va deveni dependent ?

Oricât de mult ne-am dori, nu există criterii fără drept de apel, fără echivoc, care să prezică dacă cineva devine sau nu devine dependent de o anume substanță ori dezvoltă o dependență comportamentală. Dar se fac totuși studii care arată că o istorie personală de comportament impulsiv crește riscul. La fel, compentența socială redusă (puțini prieteni și relații slabe calitativ de prietenie). Dacă tânărul respectiv a suferit de depresie ori anxietate, dacă are fobie socială, e și mai probabil.

Singurătatea și izolarea socială par să fie cel mai clar predictor al posibilei adicții la jocul video.

O problemă majoră este perioada când copilul respective se apucă de jucat. Zilele astea părinții nu știu foarte multe despre riscurile asociate cu jocurile video și deseori își lasă copiii în fața tabletelor pentru a avea puțină liniște. Dar copiii de până în 10 ani care petrec mult timp în fața ecranelor sunt faorte predispuși la a dezvolta mai târziu o adicție la un joc video.

Socializarea copiilor este crucială. Cei care petrec mult timp cu alți copii și dezvoltă abilități sociale bune nu vor petrece atâta timp cu ecranele. Cei mai timizi, da. Copiii mai izolați social, în timp, nu recuperează deficitul de socializare, nu leagă noi prietenii, și asta îi adâncește și mai mult în singurătate făcându-i vulnerabili la o astfel de scăpare în virtual. Este responsabilitatea părinților și a profesorilor să urmărească felul cum elevii interacționează. Se ceartă, există stres între ei? Există bullying?  Toate astea le pot face pe micile victime să se retragă în sine, devenind mai vulnerabili la tentația jocurilor video.

Se pare că proveniența dintr-o familie cu un singur părinte nu este un factor de risc, dar socializarea deficitară, da.

Interdicția funcționează? Nu prea…

Studiile arată că nu prea funcționează stragtegia punitivă. Adică să-i interzici copilului accesul la calculator nu e atât de eficient. Funcționează la copiii de până în 10 ani. Când ajung la adolescență e mai greu cu autoritatea aceasta… „doar pentru că îți spun eu”.

Însă, ceea ce funcționează, este stimularea alternativă. Adică a petrece timp mult și de calitate cu copilul, a-i arăta lumea în varietatea ei senzorială, a le arăta copiilor cum să lege prietenii și să gestioneze stresul mai bine și mai pozitiv, iată ce funcționează. În ultimă instanță, ceea ce îi face pe oameni în general dependenți de jocurile video sau de alcool, tutun sau droguri, este lipsa unei satisfacții de viață. Iubire puțină, amici puțini, succese care nu mai vin. Toate astea duc la nevoia de a fugi de realitate, în ecranul calculatorului sau în paharul de …ceva. A-l învăța pe copil să fie adaptat social, să gestioneze corect stresul, să fie un om stabil emoțional ia timp, desigur, și cere răbdare. Dar e necesar, ca părinți și profesori, să facă asta, altfel îi vom pierde și recuperarea e grea. Dar nu imposibilă.

Dacă ai un copil cu probleme de adicție la jocurile video sună la Clinia Aliat Suceava.

 

 

„Copilul meu ia droguri…”

„Copilul meu ia droguri…”

„Copilul meu ia droguri…” Ce adevăr poate fi mai crunt decât acesta pentru o mamă? Însă nu trebuie să vă pierdeți speranța, pentru că există șanse de vindecre. Cu răbdare și dragoste, se poate ieși din așa ceva. Iată confesiunea sfâșietoare a unei mame al cărei fiu a fost pacient al Clinicii ALIAT Suceava.

 

ALIAT: Ce v-a făcut să bănuiți că fiul dvs consumă substanțe interzise?

Ca mamă ai un simț special cand este vorba despre copil si percepi lucrurile care se petrec cu el. Primul semn l-am văzut in ochii săi. Privirea era alta, nu mai exprima bucuria vieții si si nu mai apăreau acele sclipiri de voioșie, fața nu mai avea expresivitatea pe care o știam. Adeseori ochii erau roșii fără motiv, privirea era tristă și plafonată, nu mă mai privea în ochi cand vorbeam. Aveai senzația ca are obloane trase peste pleoape și adesea purta un hanorac negru a cărui glugă si-o trăgea până peste ochi. Uneori vocea îi era schimbată nu putea articula corect sunetele din cuvinte iar despre coerența ideilor nici nu putea fi vorba. Nu mai era rușinos și respectuos nu îi mai plăcea ordinea. În camera lui era haos, nu își mai manifesta regretul ca m-a supărat cu ceva. Era un an greu pentru el, sfărșitul clasei a opta și devenise indiferent in privința examenului care urmă, el un copil cu care eu nu am făcut teme niciodată, pentru ca lucra singur, știa ce are de făcut. Insista foarte mult să îl las să se întalnească cu noii lui prieteni și orice încercare de a-l refuza declanșa în el stări de furie pe care nu le mai avusese înainte și pe care nu mi le puteam explica. Foștii prieteni care erau și colegi de clasă, copii buni și deosebiți, nu îl mai interesau și spunea că se plictisește. Acești noi prieteni erau de o cu totul alta factură si calitate, pe care nu doresc să le descriu aici. Știu sigur ca împreună cu acești noi prieteni mă injurau în discuțiile lor. Începuse să fumeze cu aproape 6 luni înainte și a fost prins la scoală fumând. Începuse să lipsească mult de la scoală iar educația, achiziționarea de cunoștințe noi, nu mai erau în sfera lui de preocupare. Venea de la școală foarte agitat și foarte neliniștit, tot timpul părea că ne ascunde ceva. Când avea chef să îmi povestească câte ceva de la școală adesea îmi vorbea despre alți copii care încercau să vândă droguri (el glumea spunând că era de fapt pătrunjel uscat de la bunica). Este vina mea ca nu am putut concepe și nu am înțeles imediat că așa ceva ni se poate întampla nouă, oameni simpli de la țară, trăind undeva departe de viciile marilor orașe.

ALIAT: Ce consuma și cum ați aflat adevărul?

Nefericita revelație am avut-o într-o duminică din luna aprilie, când a făcut o adevarată criză că nu i-am dat voie să plece să se întalnească cu prietenii. Atat de multă furie revarsată din el nu mai văzusem pană atunci nici eu și nici soțul meu. Din mesajele schimbate cu gașca am realizat ce se întâmpla cu adevărat. Consuma „legale” etnobotanice pe care le achiziționa cu mare ușurință de la dealer-ul din orașul apropiat sau uneori mergea pană la cel mai apropiat oraș mare și cumpara de la „sursă”.

ALIAT: Cum l-ați confruntat? Cum a decurs discuția cu el?

Am încercat să mă documentez mai întâi ca să știu cum să procedez. Am pregatit cu un psiholog din familie o intervenție în care întreaga familie i-am spus că știm ce se întamplă cu el și că ceea ce face nu este bine, că noi suntem foarte îngrijorați pentru el. Nu știu dacă ceea ce am spus atunci a fost foarte bine dar măcar știam fiecare ce se întampla.

Copilul, cu capul aplecat și gluga peste ochi a negat, destul de anemic, toate acuzațiile noastre. Acuzații erau cuvintele noastre pentru că nu știam să ne manifestăm altfel decat ca niște judecători. Primisem sfaturi să mă comport normal și să încerc să discut normal, să nu reproșez sau judec, dar eu eram oarbă și surdă, toată ființa mea era concentrată pe ideea că fiul meu consuma droguri. Nu mai exista nimic altceva.

 

 

ALIAT: Cât a durat până când ați realizat că aveți nevoie de ajutor specializat?

Am știut de la început că problema mă depășea atat ca înțelegere a fenomenului dar mai ales ca găsire a soluției de rezolvare a acestuia. Dupa terminarea examenelor deci la cateva luni de la depistarea consumului am găsit un psiholog într-un oraș mare cu care am început să lucrăm. Lucrurile nu decurgeau bine, s-a intamplat să îl duc de cateva ori „fumat”, fără ca terapeutul să își dea seama de acest lucru. După mai puțin de 8 ședințe m-a sunat terapeutul și mi-a spus că de comun acord cu copilul au hotărât întreruperea procesului de consiliere. Această cale fiind epuizată momentan, am mers la psihiatrul de copii unde el s-a simțit oarecum în largul lui și a mărturisit multe lucruri despre consum, apoi a avut o perioadă în care nu a mai consumat. M-am documentat dacă există un neuropsihiatru și o echipă specializată în toxico-dependența la minori pentru a-i oferi cea mai bună asistență, dar răspunsul la acea dată a fost ca nu există așa ceva în țară. Lucrurile nu s-au oprit aici el reluand apoi obiceiul consumului cu gașca de care era foarte atașat. A urmat o perioadă de testări psihologice în urma cărora am aflat că este un copil supradotat. La psihologul cu care lucra pe latura de supradotare a întalnit un mare om și un mare profesor puțin cunoscut și apreciat în țară care i-a spus niște lucruri care l-au mișcat și așa a realizat că ar fi bine să accepte tratamentul specializat într-o clinică de detoxifiere. Am ajuns astfel după multe alte traume în clinica de detoxifiere de la Cluj am aflat despre Clinica Aliat și, la recomandarea medicului currant, am facut o programare iar în ziua externării am mers de la Cluj la Suceava.

ALIAT: Cum ați decis să cereți ajutor la ALIAT?

La prima întalnire, foarte amabili și atenți, cei de la ALIAT mi-au propus un plan de terapie pe care l-am acceptat. Era pentru prima dată cand cineva îmi propunea ceva coerent,cu obiective si termene posibile, în privința adicției copilului meu.

ALIAT: Cum a decurs procesul terapeutic la clinica rezidențială ALIAT?

Nu a mers totul perfect, cu evoluție clară, nu. Noi am căzut, ne-am poticnit, am schimbat substanțele, ne-am distrat pană la epuizare, dar totul a fost discutat și lămurit cu echipa Aliat. Am înțeles că ceea ce eu percepeam ca anormal era de fapt o altfel de normalitate, aceea a persoanei care luptă cu o dependență    La început a fost mai dificil datorită disțantei, și a faptului că era sfărșit de an. Dar copilul nu mai spunea că refuză să meargă. A urmat apoi terapia în rezidență, unde lui cred că au început să i se mai lămurească și chiar confirme niște adevăruri despre cealaltă fațetă a consumului de droguri. După cateva luni am solicitat să intru și eu în terapie pentru că eram epuizată. Soțul meu a venit și el la terapia rezidențială, la cateva ședințe de terapie de familie și cred la una sau două ședințe de terapie individuală și aici s-a oprit pentru moment. Nu știu ce va hotărî pentru el în viitor.

Aliat este o echipă (psihologi, psihiatru, asistent psihiatru, consilier sportiv) care colaborează și se ocupă de persoana cu dependență și  defamilia acesteia ca un întreg. Nu doar ca individ, ci ca un organism integrat în familie și societate. Terapia în Clinica Aliat este, cred eu, mai puțin standardizată și mai mult adaptată fiecărui caz în parte pentru că ei ne percep ca ființe unice.

Despre consilierea psihologică sunt multe mituri care ar trebui lămurite și mai ales desființate. Toți aparținătorii persoanelor cu adicție cred că dependentul va face la psiholog  consiliere care îl va schimba și noi familia îl vom primi înapoi vindecat. Nu, nu funcționeză așa, dependența este urată, complicată, epuizantă, descurajantă, Dar pe de altă parte provocatoare și revelatoare ale unor aspecte minunate ale psihicului si fragilității ființei umane pe care puțini le bănuim. În procesul de vindecare toți trebuie să ne  implicăm familia, prietenii adevărați și echipa terapeutică, fiind vorba de minor în cazul meu aș adăuga și școala dar în cazul nostru doar psihologul școlar s-a implicat și a mai remediat din problemele legate de procesul de educație.

 

ALIAT: Ce ați recomanda altor părinți în această privință ?

Nu știu ce să recomand aparținătorilor pentru că alternative nu prea există. Pentru persoanele cu dependentă eu nu cred că doar consilierea la psiholog este suficientă, ei sunt afectați nu numai psihic dar si fizic. Au afecțiuni cronice ca urmare a consumului și sunt epuizați ca resurse fizice (le scad țesutul adipos și cel muscular). Acum sunt convinsă ca numai o echipa de specialiști în cooperare poate ajuta cu adevărat un om aflat în deriva drogurilor.

Vă scriu aici din ceea ce am trăit eu în ultimii doi ani pentru a lumina calea și mintea unui părinte care suferă pentru copilul său. Există șanse și soluții pe care le puteți găsi împreună dumneavoastră, familia, pe de o parte, și echipa de la Aliat alături.

Trebuie să aveți răbdare, să ascultați și să vă comportați normal. Pare aiurea ceea ce scriu acum, pentru că eram în pragul nebuniei anul trecut, și reacționam inadecvat la ceea ce vedeam, simțeam și la ce se petrecea în familia mea. Așteptați declicul care îl va face pe copilul dumneavoastră, să accepte să discute cu cineva și să fie ajutat. Cei de la Aliat nu judecă pe nimeni, ei sunt acolo ca să asculte, să înțeleagă și să ajute doar dacă li se permite acest lucru de către dependent. Am fost, cred, pană acum, la trei psihologi dar pe probleme de dependență doar cei de la Aliat au un program coerent și mai ales adaptat fiecărei persoane în parte și nevoilor fiecăruia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Celebrități cu probleme legate de alcool și droguri

Celebrități cu probleme legate de alcool și droguri

Brad Pitt este unul din cei mai celebri actori de la Hollywood. Dar căsnicia cu frumoasa Angelina și familia sa minunată nu au rezistat consumului său abuziv de alcool. Brad Pitt spune că bea încă din adolescență, că era în stare să bage sub masa vreo câțiva ruși cu consumul său de vodcă. Divorțul de Angelina l-a făcut să se lase de băut pentru că a conștientizat cât de mare este pierderea, iar acum vrea să fie un tată bun și lucid pentru copiii săi.

Mel Gibson

Îl cunoaștem din roluri precum „Braveheart”, este scenarist și regizor. Pentru „Braveheart” a obținut Globul de Aur. Dar Mel Gibson se luptă de ani de zile cu alcoolul, iar în 2006 a fost arestat pentru condusul sub infleunța alcoolului. De asemenea, a fost acuzat de violență domestică de către soția sa, pentru un episode de agresivitate ce s-a petrecut când consumase alcool. Așadar, nici cele mai mari vedete nu sunt scutite de consecințele cele mai urâte ale consumului de alcool.

Lindsay Lohan

Fata de aur de la Hollywood se consideră expertă în reabilitare și detox. Adică a fost de prea multe ori la clinici dedicate detoxului. A început să bea alcool pe la 17 ani, și, după un episod de băut intens, mama ei a pus-o să doarmă în locul unde vomitase, pentru a o pedepsi.

Deși Lindsay a stat la clinici de reabilitare despre care spune că nu le mai știe numărul, ea spune cu toate acestea că nu este alcoolică, pentru că nu mai bea cât bea „în tinerețe” și mai ales, nu bea dimineața. Este genul de iluzie care îi face pe cei mai mulți alcoolici să recadă. Faptul că ei nu acceptă că au o problemă de sănătate îi face prea siguri de ei înșiși și vulnerabili la recădere.

Johnny Depp este un star absolut, unul din cei mai talentați actori care au apărut vreodată pe marele ecran. Dar problemele sale legate de consumul de alcool sunt binecunoscute. Se pare că recenta despărțire de frumoasa Amber Heard a venit pe fondul unui episod de violență domestică cauzată de consum de alcool.

Antony Hopkins a început să bea în tinerețe, pe când juca în teatrele londineze. Avea trac de scenă și bea ca să se relaxeze înainte de spectacol. A renunțat complet la alcool în anul 1975 și spune că nu a mai băut deloc.

Elton John

Ca mulți alți artiști, Elton John a început să se drogheze ca să își alunge emoțiile de pe scenă. Primul care i-a oferit cocaină a fost managerul său. A spus că nu s-a gândit niciodată prea mult la consecințele drogului. A dezvoltat și adicție la alcool și bulimie.

Prietenul său, Ryan White, care a fost infectat cu HIV printr-o transfuzie de sânge, l-a făcut să devină conștient de valoarea sănătății. Elton John spune că nu a mai consumat droguri de 20 de ani.

Eminem s-a luptat și el cu adicția la alcool. Pe lângă asta, a dezvoltat dependență de analgezice. În anul 2007 lua câte 30 de pastile pe zi, și bea alcool. Cu doi ani înainte, în 2005, aproape că a murit de o supradoză. Dar după anul 2007 a decis să intre la detox și să trăiască pentru fiica lui Hailie.

Robert Downey Junior este faimos pentru băutură și scandaluri. Cea mai faimoasă aventură a sa a fost când, beat fiind, a nimerit în casa unui vecin și a adormit pe pătuțul unui copil. Mama copilului a chemat Poliția. Dar Robert Downey afirmă că în prezent nu mai bea, lucru pentru care îi este recunoscător soției sale și sprijinului ei necondiționat. Este încă un argument pentru faptul că familia și sprijinul acesteia sunt importante în recuperare.

 

 

 

Ce se întâmplă în creier când bei alcool?

Ce se întâmplă în creier când bei alcool?

Adolescenții beau alcool din teribilism, ca să demonstreze că au rezistență la băutură, adulții beau ca să mai atenueze efectele stresului cotidian, sau beau social, la diverse ocazii. Dar aproape nimeni nu se întreabă care sunt cantitățile dincolo de care se instalează relația maladivă cu această substanță, alcoolul. Adică punctul din care începe dependența de alcool.

Așadar care este neurochimia alcoolului și a dependenței de acesta? Ce se întâmplă în creier când bem și cum evoluează creierul când consumul este cronic?

Primul lucru este eliberarea de dopamină, neurotransmițătorul care ne face să simțim plăcere (dopamina se descarcă în creier și la alte activități precum mâncatul sau …sexul). Plăcerea asociată îl face pe băutor să consume în continuare, pentru a obține și mai multă plăcere. Creierul învață să asocieze alcoolul cu experiențele plăcute. Cu cât persoana bea mai des și mai mult, apare o a doua schimbare: creierul se obișnuiește, apare toleranța la alcool, și omul simte nevoia de cantități tot mai mari pentru a obține aceeași plăcere. Este momentul când se instalează adicția.

A treia schimbare apare odată cu abuzul, adică expunerea repetată la alcool. Când devine obișnuit cu alcoolul, substanță cu efect depresant, de încetinire a funcțiilor cognitive, creierul compensează cu substanțe excitatorii (glutamatul). Creierul răspunde astfel devenind și mai excitabil în prezența alcoolului și chiar și când persoana nu consumă, el păstrează starea de excitație.

Având creierul în această stare de excitație și hiperactivitate, omul nu poate dormi bine, se simte mai anxios și poate dezvolta tremurături. Creierul are nevoie de efectele sedative ale alcoolului pentru a calma anxietatea dată de moleculele excitatorii, așadar persoana consumă iar alcool pentru a alunga anxietatea. Omul continuă să bea…

Adicția la alcool

Dacă omul bea din greu ani la rând, schimbările în creierul său sunt ireversibile. Băutura schimbă creierul din punct de vedere anatomic și neurologic. Alcoolul sensibilizează anumite circuite cerebrale și schimbă nivelul de neurotransmițători, afectând cortextul prefrontal, responsabil de funcțiile executive, autocontrol și decizii.

Pentru că anumite schimbări din creier cauzate de alcoolul ingerat zilnic nu pot fi inversate, persoana respectivă trebuie să evite alcoolul cu totul.

Oamenii variază în fața vulnerabilității lor în fața alcoolului, unii sunt mai susceptibili genetic decât alții. Jumătate din cei care sunt dependenți au alcoolici în familie, cealaltă jumătate dezvoltă dependență din cauza mediului, influențelor sociale, vârstei la care s-au apucat să bea.

Pentru cineva care a băut cronic, abstinența poate fi dificilă și recăderea frecventă, dar trebuie să știți că alcoolismul se tratează. Cea mai bună combinație este cea dintre medicamente și psihoterapie, dar alcoolicul trebuie să treacă printr-un program de detox înainte de a începe psihoterapia.

Serviciile clinicii ALIAT Suceava sunt dedicate celor cu probleme legate de consum de alcool.

 

Cum previi abuzul de droguri?

Cum previi abuzul de droguri?

Pentru că lumea are granițele tot mai volatile, pentru că riscul este din ce în ce mai ridicat, mulți părinți se întreabă cum ar putea să prevină abuzul de droguri, despre care ei aud sau citesc în presă și care îi sperie. „Cum să îmi protejez copilul de droguri?” se întreabă orice părinte care se preocupă de educația odraslei.

Trebuie spus, în primul rând, că e imposibil să oprești pe cineva de la a încerca să ia droguri. Dar sunt lucruri pe care le poate face oricine pentru a preveni ABUZUL.

Iată câteva dintre acestea:

Învață copilul să gestioneze presiunea grupului

De departe, cel mai important motiv pentru care adolescenții încearcă drogurile este presiunea grupului de prieteni. Nimănui nu îi place să fie lăsat deoparte și să fie cel care „nu e cool”. Presați de grupul de prieteni, acești adolescenți ajung să încerce drogul doar pentru a se integra. Este bine să aibă un răspuns pregătit dinainte pentru situațiile când sunt îmboldiți de prieteni să ia ceva nepermis, ori să bea alcool.

Vorbește cu ei despre droguri

Educația și informația sunt o putere. Dacă nu știu nimic despre droguri, nu vor ști ce înseamnă ele, ce riscuri comport, vor consuma cu inocență. Dacă știu despre acestea și despre consecințele lor, sunt mai puțin predispuși să testeze. Vorbește cu ei relaxat dar ferm, nu îi speria, dar nici nu face un tabu din acestea. Spune-le că vor fi liberi să testeze așa ceva după ce creierul lor își încheie creșterea (adică după 20 de ani). Până atunci există riscul să facă tulburări psihice de la orice substanță consumată, inclusiv alcool.  Ei trebuie să fie clar informați cu privire la consecințe. Cei mai mulți din cei care se apucă nu știu aproape nimic despre consecințele drogurilor asupra sănătății.

Stresul este un declanșator

Stresul îi face pe oameni să recurgă la moduri nepotrivite de calmare, iar drogurile sunt unul dintre aceste moduri. Un joint de marijuana poate fi momentul suprem după o zi plină de evenimente și stresantă la maximum. Dar, în timp, problemele asociate cu consumul de marijuana, mai cu seamă la tineri, devin vizibile. Așadar este bine să le spunem copiilor că există și alte moduri de a se relaxa (practicarea unui sport e relaxantă, cititul, voluntariatul, creativitatea). Orice e pozitiv și relaxant poate să înlocuiască soluția nocivă a drogului.

Cere ajutor dacă e vorba despre problemele psihice

Se știe că drogurile și problemele psihice au o legătură. Mulți copii deprimați, stresați sau cu tulburări de personalitate, recurg la droguri (și adulții în aceste situații o fac, nu doar adolescenții). Dacă vezi că fiul sau fiica ta suferă de depresie, se izolează, dacă e mereu neliniștit, este bine să îl duci la un psiholog. Este bine ca orice problemă psihică să fie diagnosticată înainte ca respectivul să recurgă la droguri și problema să se agraveze.

Vezi dacă există factori de risc

Dacă știi care sunt factorii de risc, cum ar fi ereditatea legată de adicție – poate că în familie sunt mulți alcoolici, fumători, etc -, anturajul care consumă, problemele psihologice preexistente, atunci le poți neutraliza mai ușor. Sunt medii sociale în care consumul de droguri este ceva la modă, ceva cool. Ia în calcul mutarea copilului de la o astfel de școală.

Echilibru emoțional

Cei care recurg la droguri o fac pentru că în viața lor ceva nu funcționează. Dacă sunt nefericiți, stresați, izolați de ceilalți, vor recurge la droguri pentru a compensa aceste suferințe. Fii atent la copilul tău și la viața lui socială și emoțională, pentru a para din timp eventualele derapaje.

Stima de sine scăzută poate contribui la consum

Dacă fiul sau fiica ta nu se simte valorizat/ă prin ceva ce face sau este (să zicem că scrie bine sau pictează și talentele sale sunt vizute și apreciate de adulți și de colegi) va simți nevoia să fie valorizat/ă prin altceva. Teribilismul vârstei predispune la comportamente de risc. Se poate apuca de droguri, face gesturi riscante (cum ar fi să conducă fără permis, să sfideze legea în vreun fel), toate astea pentru a fi văzut/ă, pentru a atrage atenția. Este bine să îi învățăm pe copiii noștri cum sp atragă atenția cu lucruri pozitive și bune, să vedem eforturile lor și să le apreciem (părinții și profesorii, deoptrivă). Stima de sine se construiește din reflectarea în privirea celorlalți. O stimă de sine solidă e o bună apărare împotriva presiunii de grup. Dacă copilul se știe valoros ca sportiv, artist, scriitor, etc, nu va mai ceda presiunii de a consuma ceva doar ca să fie apreciat de câțiva colegi.

Investește energie în ceva important și constructiv

…și învață-l pe copilul tău să facă la fel. Chit că este vorba despre gestionarea afacerii de familie, despre un sport competitiv care cere disciplină și energie, despre proiecte de voluntariat alături de un ONG care ajută săracii, plantează copaci sau face orice altceva, copiii (dar și adulții) ar trebui să se implice profund în ceva care să le dea un sens. Este cel mai terapeutic mod de a gestiona stresul vieții, să ai un sens în ceea ce faci. Mulți se apucă de droguri pentru că nu au o ocupație importantă, nu se simt folosiți la capacitatea lor maximă, se apucă de droguri…din plictiseală.