Ce simte și cum gândește un codependent ?

Ce simte și cum gândește un codependent ?

Codependența este un fenomen psihologic mai puțin cunoscut al adicției. Codependența are la bază dificultatile ce pot să apară atunci când unul dintre parteneri nu-și controlează impulsurile sau pur si simplu nu arată interes pentru relație. Celălalt partener – cel care este codependent – face tot ce poate ca să facă să meargă lucrurile bine. De exemplu, dacă un bărbat bea alcool în exces, partenera aceluia, soția ori prietena, sau alt membru al familiei (fiul ori fiica) vor face tot posibilul, prin diverse modalități, să îl ajute să depășească această dependență. Cu alte cuvinte, acea persoană devine Salvator. Dar și Salvatorii au nevoie de energie și de resurse. Ei unde să le găsească? Răspunsul ar fi: în terapie.

La clinica ALIAT din Suceava a avut loc la final de septembrie un sejur rezidențial pentru codependenți, adică acei membri ai familiei care uită de ei înșiși și vor doar să îi salveze pe alții. Ce au aflat? Cum au plecat de aici? Ce emoții au simțit? Iată câteva impresii:

A.L : „Mi-am luat timp pentre mine și dorințele și nevoile mele”

„Sunt aici pentru a-mi lămuri codependența. Fiul meu consumă droguri de aproximativ doi ani și ceva iar codependența mea este legată de el dar și de alcoolismul soțului meu. În urma acestei experiențe, a rezidențelor la ALIAT Suceava, pentru că acum sunt a treia oară aici, am realizat, legat de fiul meu, că trebuie să mă pot baza pe mine în primul rând pentru a rezolva starea lui. Că trebuie să rezolvăm conflictele dintre noi, din familie, pentru a remedia relația cu el. În urma terapiei, am avut revelația că am și eu nevoie mele și, dacă voi ști să mi le îndeplinesc, voi putea să îi ajut și pe ei.

Așadar, mi-am luat timp pentre mine și dorințele și nevoile mele. Și reușesc acum să fac să fie altfel. De exemplu, am decis să merg la sală, să fac sport. Soțul meu nu este prea fericit cu asta, dar a învățat să accepte. Înainte, el nu accepta nimic din ceea ce făceam eu, orice manifestare de independență a mea, lucrurile făcute pentru mine erau nepermise. Ei, acum nu mai sunt… Deci, de data asta, nevoia mea a primat în fața nevoilor sale. Înainte erau nevoile lui pe primul loc, ele erau îndeplinite, și, dacă mai rămânea un pic de timp, făceam și eu ceva pentru mine. Și în ceea ce îl privește pe fiul meu, am înțeles că trebuie să îl las să se descurce singur. L-am mutat în alt oraș la liceu, acum stă singur într-un apartament și trebuie să gestioneze tot, și relația cu colegii, și școala, și banii. Trebuie verificat din timp în timp, dar fac efortul să mă abțin, fac efort să nu îl controlez mai mult.

Consumul băiatului meu a evoluat sinuos. El a început cu etnobotanice, apoi a trecut la alcool, la iarbă, la mare a testat alte substanțe… Dar cred și sper că se responsabilizează. Oricum, am încercat să îl ținem ocupat, să fie mai departe de gașca ce îl antrena în consum. Sper că l-a ajutat asta. La el era vorba despre anturajul care îl antrena în consum. Grupul își pusese amprenta destul de mult pe problemele lui de comportament.

Dacă ar fi să dau un sfat unei mame care trece prin problemele mele, acesta ar fi să se lămurească cu ea însăși prima dată, să vadă ce se întâmplă cu ea. Apoi să lămurească relația cu soțul, să vadă în ce punct au ajuns, care sunt problemele de acolo. Ca să poți ajuta, trebuie să te ajuți pe tine însăți prima dată.”

O.T.: „Lucrurile nu sunt simple, dar există un progres”

„Eu sunt aici pentru fiul meu, care se confruntă cu dependență de alcool și somnifere. Apoi, cu o adicție la poker. A trecut printr-o depresie și a luat pentru insomnie, apoi le-a combinat cu  bere, și ulterior cu coniac. Sănătatea lui fizică și psihică s-a degradat, și atunci într-un moment al său de luciditate, și cu ajutorul unei cunoștințe care are o pasiune pentru oameni și ajutorul dat lor, a acceptat să se interneze. Perioada de detox și sevraj a fost cumplită pentru el și pentru noi. Atunci am cerut ajutorul domnului doctor de la Iași care să ne spună unde să mergem, într-un loc unde fiul meu să fie ajutat să depășească dependența. El ne-a dat numărul de telefon al doamnei Alina Ciupercovici, și suntem a treia oară aici. Luni a fost externarea lui, joi începea o ședință de terapie de grup. Trecerea de la Iași către clinica de aici lui i-a folosit foarte mult. La fel, întâlnirea cu ceilalți membri, cu alte familii și problemele lor. Și asta a funcționat din prima. A plecat de aici, de la Suceava, cu un mare entuziasm și nu a mai consumat alcool. A venit apoi singur pentru terapia de grup. Face terapie și în restul timpului, eu la fel.

Lucrurile nu sunt simple, dar există un progres. Nu văd o altă cale decât terapia de aici. Înainte de a ajunge aici nu înțelegeam nimic, trăiam într-o ceață, o derută continuă. Acum s-a făcut lumină, am reușit să înțeleg că sunt probleme pe care e musai să le privim în față. Am înțeles de ce noi, părinții, reacționăm așa cum o facem. Am mai schimbat câte ceva din comportamentele noastre, dar nu putem repara peste noapte ce s-a stricat în ultimii 7-8 ani. Dar acum sunt convinsă că putem funcționa. Și că eu pot funcționa mai bine, ca să îl ajut. Relația nostră s-a remediat, da. Avem pauze și conflicte în continuare, dar găsim și puncte comune, depășim momentul. Știm să mergem mai departe. Atunci când nu știu scum să reacționez știu că găsesc sprijin și povestesc în terapie. Alina știe să îmi deschidă mintea să îmi dau seama ce greșesc sau ce să nu repet în relația cu el, cu mine, cu cei din jur.

Pentru că o persoană care trăiește lângă un dependent se schimbă, se închide, e suspicioasă. Trăiește cu teamă, iar teama dă frustrare și durere. E greu să scapi de ele după ce ai trăit așa atât de mult timp. Cred că cel mai greu e să capeți încredere în tine, fără te acuzi că nu ai făcut ce trebuie, că ai greșit. Da, acum am reușit să mai depășesc această culpabilitate, nu mă mai acuz…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *