Familia și problemele sale de comunicare

Familia și problemele sale de comunicare

E o zi de sâmbătă rece. Toamna pare să își ia revanșa după zilele călduroase, aurii, de septembrie. La Clinica ALIAT Suceava, membrii unui grup de 12 oameni dedicat terapiei codependenței sosesc pe rând, se cunosc între ei, unii se știu de dinainte, se regăsesc cu căldură și bucurie. Timiditatea scade pe măsură ce grupul se întregește. E vizibil că oamenii sunt de toate vârstele, de la copii la adulți mai în vârstă. Ei toți au în familie pe câte cineva cu o dependență (de alcool, de droguri, sau de jocuri de noroc). Această rezidență le este dedicată lor, celor care se luptă să țină pe linia de plutire și să vindece dependentul. Acești oameni au resursele sufletești uneori epuizate, e nevoie de două zile pentru ei, ca și ei să își exprime durerea, să afle ce pot face pentru a susține mai departe familia lovită de spectrul dependenței. În acest proces, al înțelegerii dependenței, apare adesea revelația că au fost probleme de comunicare în familie, de interpretare a unei situații, care au dus la blocaje mari.

Din aceste blocaje, uneori ies dependențele, drept singură formă de reacție a unui membru al familiei, care nu știe cum să comunica altfel protestul ori suferința… În cele ce urmează, este relatarea unui exercițiu făcut la rezidență pentru a înțelege perspectivele diferite, comunicarea deficitară a membrilor unei familii.

Exercițiul acesta este un joc de rol, menit să sublinieze importanța pozițiilor pe care și le asumă membri familiei în interactiunea de zi cu zi. Dorește să scoată la lumină tiparele de comunicare disfuncționale ale familiei și să arate cât de important este momentul în care fiecare membru al familiei își asumă sau nu rolurile adecvate, în funcție de momentul din ciclul vieții de familie în care se află. Acest exercițiu a fost ales pentru grup deoarece, deseori, în adicție, este vizibil faptul că cel care consumă se află la o vârstă inferioară celei biologice, într-o imaturitate care transpare din comportament. De asemenea, familia lui, fie că este vorba despre părinți, soți, soții sau copii, tinde să se comporte ca să întrețină tiparul disfuncțional. O altă problemă a dependenței și codependenței este neclaritatea sau rigiditatea excesivă a regulilor sistemului familial.

Exercițiul mai permite participanților să se conecteze emoțional la situațiile concrete ale vieții lor de familie și să transpună în terapie, într-un mediu sigur și protejat ce trăiesc în viața de zi cu zi. Echipa de reflecție, formată din restul grupului de terapie, are menirea de a arăta tiparele din familie, comunicarea disfuncțională, regulile prea rigide sau prea laxe, coalițiile sau alianțele care se formează în jocul de rol dintre participanți, care de obicei sunt destul de similare cu situațiile din viața de zi cu zi a celor de la grupul de terapie.

 

Alina Ciupercovici, psihoterapeut: „Bună ziua, bine ați venit în rezidența dedicată familiilor, mă bucur să vă revăd. Înainte de a începe terapia de grup propriu zisă, aș vrea să spuneți la ce ați reflectat de ieri, de când ați sosit, până azi.”

  1. : „Eu mă bucur doar că am reușit să mă odihnesc. Important este să îi fie bine lui (copilului), noi, părinții, ne mulțumim cu mai puțin.”

L.: „Am adormit și m-am trezit pe aceeași parte, semn că am dormit bine. Am reflectat la motivele venirii cam 5 minute înainte să adorm, dar am admormit repede.”

  1. „Eu m-am simțit singură.”

I.: „Eu am reflectat la etapa în care sunt. Am făcut câțiva pași, m-am plimbat, m-am gândit la fiecare dintre membri acestui grup. Am simțit că sunt oameni minunați, fiecare are nevoie de ajutor și de sprijin. ”

E.: „Eu nu am avut timp să reflectez, multe lucruri s-au spus deja… Dar mă bucur că sunt aici pentru că eu am nevoie de oameni, chiar dacă sunt mai introvertită.”

M.: „Eu m-am bucurat de confort, mă bucur de tot weekend-ul, am venit cu gândul să mă trezesc voioasă.”

Alina Ciupercovici: „Tema de azi este desprinderea de părinți, de familie. Noi, când răspundem la telefon, auzim adesea cuvintele următoare: «Copilul meu are o problemă.» «Câți ani are copilul?», întreb eu.  «Păi 40». «Păi atunci e fiul dvs., dar nu mai este un copil.»

Pornind de la aceste reflecții, azi aș vrea să lucrăm la rolurile pe care le avem în familie: de soț, soție, tată, mamă frate sau soră. Veți fi împărțiți pe grupuri și veți vorbi unii cu alții despre aceste evenimente, despre desprinderea din familia de bază. Cum ați trecut prin această etapă, cât a fost de traumatizantă, cum au reacționat părinții, etc. A fost ceva traumatizant? V-ați luptat cu părinții? S-au luptat ei cu voi?

Timp de jumătate de oră, grupurile discută…

Alina Ciupercovici: „Bun, să începem exercițiul. După ce stabiliți fiecare ce rol interpretează, la final, fiecare grup va juca o scenă. Vom face un joc de roluri. Restul, cei din alte grupuri, vor fi reflecting team, adică vor spune, fără a judeca, ce au observat.

Reflecting team nu ar trebui să aibă reacții exagerate. Voi, cei din reflecting team, veți scrie aceste reacții, dar vă rog să nu interferați cu procesul celor care pun în joc situația. Tot ce se întâmplă aici va fi reflectat de voi după încheierea scenei.

Bun, voi două, să zicem, sunteți părinții acestor doi adolescenți. Să zicem că vă veți numi Mama Oana și Tata George. Iar voi doi sunteți copiii, băiat și fată. La ce vârstă vreți să vă poziționați? Ok, tu, dacă vrei, poți să ai 17 ani, iar «fratele» tău are 27, după cum a spus.

Acum aș vrea să intrați în rolul propus. Voi, părinții, trebuie să ascultați cum ar dori ei să treacă în viața de adult. Cum ar vrea să îi lăsați, să le «dați binecuvântarea» pentru această viață de adult. Să vă povestească, să-i întrebați despre planurile lor. Dacă băiatul spune că vrea să se căsătorească cu fata pe care a cunoscut-o acum o lună, părinții intră în rol și în reacție cu această revelație. Nu trebuie să aibă legătură cu viața voastră reală această scenă, puteți fi liberi și creativi. Așadar, acum jucăm trecerea în etapa superioară de viață. Aveți 10 minute, începem.

Mama: Ce mai faceți, copii?

Băiatul: Vrem să întemeiem o familie. Am cunoscut acum o lună o fată.

Mama: Wow, vrei să te însori? Gata, o și iei de soție? Unde e graba? Nu mai bine stai cu noi, ne mai ajuți și pe noi…

Băiatul: Păi de ce? Să fiu hrănit așa tot timpul de voi…

Mama: Păi ne ajuți pe noi, hrana e răsplata. Ești sigur că ești pregătit?

Băiatul: Eu cred că da.

Mama: Păi de ce vreți să plecați de aici? Cine ne va aduce nouă o cană cu apă mai încolo?

Băiatul: Sora mea.

Sora: Eu vreau să plec.

Mama: Ești încă un copil, unde să pleci?”

Sora: Bunica la vârsta mea avea copil.

Mama: Erau alte timpuri atunci, acum ai făcut școală…

Sora: Dacă iubesc îmi trebuie școală?

Mama: Și ce vrei să mănânci mai încolo, dacă nu ai școală? Dacă nu vrei să termini studiile? Ce școală are prietenul?

Sora: Nu prea multă, dar poate mai face.

Mama: Noi te-am dat la școala, ne-am îngrijit să nu îți lipsească nimic…

Sora: Dar mamă, noi ne iubim…

Mama: Iubirea nu ține de foame. Ascultă-mă pe mine, eu sunt părintele, ești încă tânără, ai toată viața înainte…

Sora: Și să ajung ca fratele meu? care la 27 de ani care să vrea să plece fără să aibă cu cine?

Băiatul: Eu sunt băiat, trebuie să plec, să îmi fac rostul.

Sora: Și eu gândesc la fel.

Mama: Dar nici să pleci la 17 ani, termini școala, faci o facultate….

Sora: Majoritatea se descurca si fără asta.

Tatăl: Trebuie să te poți descurca singură în viață.

Sora: Dar voi îmi tineți socoteala, pe unde sunt, unde plec…

Mama: Ne facem griji pentru tine.

Băiatul: Deci pot să plec de acasă?

Tatăl: Nuuu, de ce să plecați? Vă rămâne casa asta…

Băiatul: Îmi fac singur casă, nu vreau să mi se reproșeze că mi s-a dat.

Sora: Dar pe mine mă lăsați să mă mut cu prietenul meu?

Tatăl: Dacă are gânduri serioase, în viitor, poate că da. Dar tu încă ești minoră și regulile sunt ale noastre.

Sora: Peste câteva luni nu voi mai fi minoră și voi face ce vreau.

Mama: Noi credem că te am crescut să iei alte decizii, să gândești. Încă nu e momentul.

Sora: Acum alegerea mea asta este. Dacă nu acceptați și legal nu pot să plec, mai aștept puțin și apoi plec alături de prietenul meu. Ne vom găsi rostul împreună. Voi sunteți închistați în mentalități vechi, noi vrem să plecăm în străinătate. Sau pot să vin să locuiesc cu el acasă.

Tatăl: Dar afară nu fug câinii cu colaci în coadă…

Sora: Dar sunt mare, pot să am grijă de mine. Cu mâinile astea două și iubirea. Nu mai este ca pe vremea ta, tată. Acum e mult mai multă libertate. Pe toate planurile. Eu asta vreau acum. Nu știu ce face fratele meu, dar nu vreau să ajung ca el, la 27 de ani să fiu singură. Eu la 27 de ani vreau să am doi copii.

Tatăl: trebuie să ai o bază materială și apoi să ai copii. Crezi ca dacă te muți acum cu el vei avea toate astea? Noi am muncit pentru ceea ce avem.

Sora: Mamă dragă, s-au schimbat vremurile, acestea sunt concepții comuniste…

 

 

Alina Ciupercovici: Bun, punem Stop. Ce ați observat în interacțiune?

  1. „Eu am văzut la băiat nesiguranța, el nu știe exact ce vrea. La fată am văzut că are nevoie de conflict, cu fratele sau cu ea singură. Am mai văzut superficialitatea vâstei de 17 ani, și refuzul de a comunica cu părinții, de a argumenta. Fata era iritată la orice intervenție a părintilor. Avea un conflict interior, simțea iritabilitate.
  2. „Eu am observat că fata căuta ceartă, voia să atragă atenția, are nevoie de atenție din partea părinților.”
  3. „Ea crede că băiatul, fratele ei, a avut parte de mai multă afecțiune din partea părinților. Eu am simțit că tatăl are autoritate mai mare și asta a trezit revolta.”

M.: „Eu am făcut un portret fetei de 17 ani, ea e boemă, caută dragostea, la 17 ani nu știi exact ce vrei. Caută dragostea și vrea să fie independentă.”

  1. „Băiatul de 27 de ani urmărește modelul părinților, pentru el e importantă independența financiară, el refuză să plece de la părinți dacă nu are bani să întrețină familia. Mie mi s-a părut că părinții comunică numai către copii, nu și între ei doi. ”
  2. „Tatăl autoritar nu își asumă nicio responsabilitate. Părinții nu au găsit o cale de mediere, nu au adus alte elemente în discuție în afară de discursul lor, care e unul autoritar, dar neconciliant. Au discutat părinții despre nevoie lor proprii în relația cu copiii? Nevoia «paharului cu apă la bătrânețe». Fiecare a menținut poziția, pentru că fiecare are un beneficiu în relația respectivă. Era un blocaj între ei, chiar dacă vorbeau.”

„Eu am văzut tineri care comunicau, se aliau, atunci când tatăl era acuzator. Fata a încercat o negociere, ea a propus să vină să stea cu iubitul în casa părintească, dar părinții nu au fost de acord. Regulile păreau impuse numai de tată.”

Alina Ciupercovici: „Vă reamintesc că nu există răspuns bun sau greșit, e vorba despre ceea ce vede fiecare în această situație. Revenind la actori, voi cum v-ați simțit?”

Mama: Eu, mama și soția, m-am trezit fără importanță, de parcă nu eram parte din familia mea, ci din a altcuiva.

Alina Ciupercovici: Acum nu mai ești în rolul mamei, poți să ne spui cum te-ai simțit?

M.: Mi-a fost greu, pentru că nu îi cunoșteam, nu știam cum să mă comport, ce să le spun. Având problemele și gândurile mele de acum nu mă puteam manifesta așa cum aș fi dorit.

Alina Ciupercovici : Cum a fost rolul de tată si soț?

P.: A fost o discuție inutilă, după mine. Copiiii trebuie să asculte de părinți, în viziunea mea. Părinții stiu mai bine. Dar poate că și copiii au dreptate.

Alina Ciupercovici : Ce te-a făcut să te gândești astfel?

P.: Mă gândesc că i-au cocoloșit și au acum și nevoi, și puncte de vedere diferite. M-am bucurat de experiență văzând reacțiile lor.

Alina Ciupercovici : Ai rezonat mai puternic cu ceva din ce a spus echipa de reflecție?

  1. (Tatăl) : Am trișat puțin, a fost doar un rol pentru mine. Dar am rezonat cu nevoia lor de a pleca de acasă și cu nevoia de a fi alături de părinți. Pentru că greu e să te și desparți și să fii și aproape. Cred că mai mult cu asta am rezonat. Fata de 17 ani este modelul unei tinere destul de frecvent întâlnită.
  2. (Sora): Am simțit, în rolul acesta, nevoia de a șantaja, lucru pe care l-am spus la un moment dat (ceva de genul: «Dacă nu mă primiți aici, eu plec, astea sunt armele mele la 17 ani, eu știu că mă iubiți dar și eu vreau să fac ce vreau»). Nu aveam de gând să plec, toată discuția a fost un șantaj de fată rebelă și destul de bine ancorată în realitate, dar care e capabilă sa facă și nebunii.

Alina Ciupercovici: Ce ți-a atras atenția la ceea ce a spus echipa de reflecție?

Că nu au văzut șantajul meu. Cred că e prea multă toleranță pentru rebeliunea personajului meu.  Acum nu mai sunt în rol si nu aș fi fost niciodată  o astfel de fiică. Eu nici acum nici la 17 ani nu aș fi făcut asta. Mă înfurie iraționalitatea tipică vârstei, și mă înfurie că am avut situații de acest gen ca profesor și diriginte. Șantajul mă înfurie, e o lipsă de asumare a rolului de părinte și de copil.

Alina Ciupercovici: Da, copilul dezvoltă un simptom dacă părinții nu impun reguli. El cere în acest fel inconștient limite și reguli.

Concluziile grupului de terapie după acest exercițiu au fost legate de familiaritatea situațiilor pe care le-au vazut în jocul de rol. Au conștientizat individualitatea fiecărui membru al familiei și importanța onesității în adresarea nevoilor personale. Și-au dat seama ce întreține dependența și codependența ca și tipare ale familiei și cum se poate trece la o relație funcțională și că este important sa afle și care sunt pașii necesari pentru a face asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *