Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină

Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină

Nu mai consum de 6 luni. Am fost internată la o clinică unde am făcut sevraj și terapie. Le datorez acelor medici viața. Nu exagerez.

Atunci când am luat heroină prima dată a fost ok …Cred. Puțin mai târziu mă deranja că dădeam o grămadă de bani pe droguri ca să pot adormi măcar. Uneori reușeam să mă fac praf dacă fumam un gram, ca să îmi revin după o zi de rău absolut, fără o secundă de somn cu o noapte înainte, vomitând și cu dureri de cap și de oase.

După un an sau doi, era un schelet ambulant, puteam să îmi cuprind cu mâinile corpul, singură. Atunci când te apuci de heroină, ajungi să te întrebi ce mare brânză e cu heroina asta. Mai ales că îți vezi prietenii bolnavi și tu nu ești încă atât de dependent. Te uiți la ei și vezi niște copii: „Ah, da, te mănâncă și te doare, asta e, îndură, treci peste, și hai să facem ceva pe ziua de azi…”

Efectele heroinei pot să varieze de la persoană la persoană iar mie mi-a luat aproape 2 luni de folosire zilnică ca să încep să simt simptomele de sevraj.

Sevrajul este monstruos, este mai rău decât orice film de groază ai văzut la viața ta. Sevrajul, sau mai bine zis frica de el, este ceea ce creează ritualul zilnic al celui care consumă. Furi de la familie, de la prieteni, din magazine… Măcar să scoți rahatul acela de sumă necesară pentru încă o doză. Orice ca să previi sevrajul.

Am avut la un moment dat o mașină. Era a mea, plătită cu banii jos. Lucram ca manager de restaurant, job full time. Aveam o casă și aveam ceva bani înainte de ziua de salariu, în fiecare lună. Dar heroina mi-a tăiat orice șansă de succes. Credeam, prostește, că eu sunt unul din acei „dependenți funcționali” și eram tare mândră de asta. Până am vândut tot ce aveam.

Către al șaselea an al dependenței nu mai aveam nimic. Nici mașină, nici slujbă, nici vreun obiect pe care să-l numesc „al meu”. Am pierdut orice legătură cu familia, am pierdut prieteni din cauza supradozelor. Mă simțeam rău 4 zile din 7.

Toate resursele mele se duseseră pea pa sâmbetei, nu voiam decât să mă fac praf cât mai ușor și mai repede. Știi că ești pe ducă atunci când ai o pungă cu praf în mână și nu faci decât să te pregătești pentru următorul episod de nevoie acută.

Făcut patul, curățat camera, făcut ceva de mâncare. Până la final mă simteam din nou ca un rahat.

Adicția la heroină este un cerc vicios de pură mizerie. Odată că ajungi dependent fizic e imposibil aproape să te lași. Răul fizic este una din cele mai nasoale senzații pe care le poți avea în viață. Încearcă să dormi cu dureri infernale de cap și de oase, care nu trec cu nimic…

Nimic nu te face să te simți bine decât cam… un minut. Picioarele îți tremură și parcă ai mereu dureri de creștere, fără pauză.

Adicția la heroină este atât de vie în memoria mea, că aș putea să vă povestesc zile în șir despre ororile pe care un om dependent le îndură, despre deciziile proaste, despre faptele făcute doar ca să te simți puțin mai bine… Mi se face rău numai când mă gândesc.

Nu i-aș dori nici celui mai detestat dușman al meu să fie dependent de heroină. Dependenții de heroină se urăsc pe ei înșiși pentru ceea ce au făcut sau urmează să facă.

Gândește-te la asta atunci când vezi un dependent pe stradă. Da, a fost ideea lui să încerce heroina. Dar numai pentru o perioadă scurtă. După această scurtă perioadă nu mai este o alegere. Este o nevoie. Orice altceva în viață devine secundar, inesential. Heroina este scopul vieții până când persoana respectivă se simte în stare să iasă din groapa în care se află…

(Text apărut initial pe site-ul Quora)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *