Oglinda Berevoieşti

În orfelinate, în spitalele de psihiatrie, în penitenciare, în căminele de bătrâni şi de handicapaţi, nevolnicii patriei atârnă spânzuraţi şi sugrumaţi de un sistem de sănătate şi de asistenţă socială care generează suferinţă şi trăieşte de pe urma ei. Berevoieşti este o oglindă pentru România. Iată-ne! O ţară fără de milă! Poate că unii preferă să creadă că astfel de orori se întâmplă doar acolo, într-un sat uitat de Dumnezeu. Pentru alţii, răul este monopolul unei etnii. Poate că aceştia au nevoie să fie convinşi de asemenea lucruri ca să poată dormi liniştiţi şi netulburaţi de gândul că într-o zi vor ajunge ei înşişi bolnavi, bătrâni şi la mila altora. Dar noi, cei care lucrăm cu „nebunii”, cu „alcoolicii” şi cu „drogaţii”, cu fetele care fac trotuarul şi cu cei care dorm pe trotuar, cu cei care împart ploşniţele şi tuberculoza după gratii, cu cei care şi-au injectat în vene sida şi moarte, cu cei umiliţi şi obidiţi, noi ştim că mila este greu de găsit pe aceste meleaguri. Poate că unii preferă să vadă campaniile frumos împachetate în limbaj de corporaţie şi milioanele de semnături pentru familia tradiţională, dar noi ştim cum se moare de frig şi de foame în spitalele de psihiatrie. Noi ştim cum orfanii împlinesc optsprezece ani şi ajung în stradă şi sub stradă, în canale. Noi ştim cum oamenii mor cu seringa în gât în faţa spitalelor care nu îi primesc. Şi mai ştim oameni şi grupuri de oameni care au deschis uşi de mult închise în Ferentari şi la Poiana Mare, oameni care noaptea împart hrană şi haine şi medicamente oamenilor fără adăpost, prezervative şi un număr de telefon fetelor de pe străzile lăturalnice. Cu toţii ne putem recunoaşte în oglinda Berevoieşti, în călăii şi victimele şi cei care au întors capul şi au preferat să nu ştie. Şi în cei care au intervenit pentru eliberarea victimelor şi în cei care astăzi caută în altă parte vinovaţi. Să nu ne fie ruşine să-i găsim în noi înşine, nu e nicio ruşine să fii bolnav sau schilod. Să fie răutatea şi nepăsarea care se manifestă în acest popor de la natură sau e o trăsătură dezvoltată în timp, sub acţiunea condiţiilor vitrege ale istoriei? Ne naştem imuni la suferinţa semenilor noştri, ne lipseşte o genă a empatiei, suntem defecţi în a recepta umanitatea celuilalt? Sau poate că secole de sărăcie şi foamete şi dezbinare şi ură născută din ajungerea cuţitului la os ne-au schilodit sufletele şi ne-au făcut incapabili să mai reacţionăm cu omenie? E un curaj cu adevărat mare să-ţi poţi privi rănile în oglindă şi să le accepţi. E condiţia necesară începutului vindecării.

Sursa: http://adevarul.ro/news/societate/oglinda-berevoiesti-1_578825125ab6550cb8dd727f/index.html

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.