1*0G_m4-Oi9KA1Q_k43OoGmA

Bine, prin cuvinte

de Călin-H. Bârleanu

Peste două mii de ani au trecut de când Aristotel expunea în Poetica importanţa cuvântului şi, mai ales, rolul pe care cel care îl rosteşte îl are în ecosistemul social. Altfel spus, vorbea despre un imperativ în privinţa stării de bine. Opera de artă, indiferent de forma ei, trebuie conectată de concepte care au în centru frumosul, atât din perspectivă estetică, dar şi din punct de vedere al structurii metaforice sau simbolice. Cu orice preţ, la finalul interacţiunii cu opera, omul trebuie să se simtă dacă nu eliberat şi purificat, atunci mai liber decât a fost înainte de contactul cu arta.

Tot din Antichitate s-a păstrat un cult al cuvântului care, astăzi, după atâţia ani, nu pare să-şi fi pierdut nimic din putere sau vitalitate. Prin intermediul lui se manipulează, fiind folosit ca armă, adesea, ceea ce arată, dacă mai era nevoie, puterea sa. Corupt, aşadar, ca în mitica scenă a ispitirii, în care şarpele are nevoie de doar 44 de cuvinte pentru a imprima un destin nou lumii, sau pus în slujba celor care mai cred îl el, cuvântul rămâne, din primele clipe ale folosirii lui, prins de felul în care omul trăieşte, obiectiv, într-un grup, sau subiectiv, în intimitatea proceselor sale cognitive.

Se cuvine, pe de altă parte, un exerciţiu de imaginaţie. Având în vedere rolul atât de important pe care îl arecuvântul, nu se poate să nu ne întrebăm ce ar simţi sau crede Aristotel despre avansul atât de spectaculos şi despre destinul său, permanent legat de evoluţia umană? Mândrie? O tristă şi dezamăgită contemplare? Ce-ar crede orice om al comunităţilor arhaice care era dependent de ritual şi superstiţie pentru a obţine o stare de bine fără de care nu putea funcţiona? Faţă în faţă cu psihoterapia, cu oamenii care o practică, stăpânind cuvântul şi, poate mai ales, receptându-l, ascultându-l la adevărata lui valoare, aşa cum este comunicat, credem că mentalul arhaic ar încerca să înţeleagă un fenomen pe care l-a cunoscut şi trăit, dar nu în profunzimea lui ştiinţifică. Vedem în oraşele civilizate, dincolo de tehnologia esenţială vieţii, un proiect cultural care, într-un registru aristotelic, dezvăluie opere de artă. Viteza cuvântului sau a gândului, alături de organizarea urbană sau chiar rurală, eficientă pentru grup şi pentru cele mai multe dintre situaţiile neprevăzute, ar impresiona pe bună dreptate orice călător prin timp care, din negura trecutului, unde superstiţia era parte a stilului de viaţă, ar privi în prezent la felul în care cuvântul contribuie decisiv la modificarea destinelor.

Uneori povestind, alteori dezvăluind, cu greu sau printre lacrimi, respirând sacadat şi înecat, cu frica celui hăituit de nenumăraţi semeni care au judecat înainte de a cunoaşte, omul vorbeşte uneori despre ceea ce contează cu adevărat. Făcând asta, apare atunci, un sentiment de eliberare pe care doar cei care nu au avut curajul încă, nu-l cunosc la adevărata lui valoare. Testarea apei cu un deget, devine în context terapeutic, încercarea lumii cu un cuvânt despre sine. Care să descrie întreaga dimensiune a vieţii sau a unei perioade şi care, în contexul prezenţei psihoterapeutului, devine, inevitabil, discurs. Pentru că apa testată poate fi uneori rece sau, dimpotrivă, foarte fierbinte. Uneori poate fi adâncă şi cere întregul braţ pentru a-i verifica profunzimile. Obişnuiţi de experienţele nenumărate, cu grupuri sau persoane incapabile sau care pur şi simplu nu cunosc exerciţiul empatiei şi al acceptării, testăm orice apă ne iese în drum sau, uneori, o ocolim, distanţaţi definitiv de vremea în care o baltă era o invitaţie directă la salt şi joacă. Libertatea jucăuşă a fost înlocuită pe nesimţite de aparenţe raţionale şi care ţin de o etichetă în spatele căreia se ascunde acelaşi copil. Doar că acum este speriat. I-au ajuns lecţiile de viaţă şi prejudecăţile. Aude încă vocile părinţilor sau pe ale profesorilor. Inchizitoriale şi care nu-l invită la dialog. Doar decretează şi stigmatizează. Pas cu pas, însă, alături de psihoterapeutul potrivit, testarea lumii cu un cuvânt, devine nevoia de a spune totul. De a scoate totul şi de a vedea ceea ce, atât de mult timp, a rămas nespus, adânc acoperit în interior. Şi atunci, o baltă simplă în drum, la un moment dat, are să trezească ceva ce este menit să rămână atent şi activ, pentru totdeauna.

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica

Telefon: 0744 285 178 / 0720 863 222
E-mail: contact@clinica-aliat-suceava.ro