Despre dependenţe

Problematica consumului de alcool în România, prin creșterea numărului de persoane care au o problemă legată de uzul de alcool și prin intervalul de vârstă în scădere accelerată în ultimii ani, atrage tot mai mult îngrijorarea specialiștilor din domeniul sănătății. În prezent, România se află pe locul cinci în topul țărilor cu numărul cel mai mare de consumatori de alcool, potrivit unei statistici recente a Organizației Mondiale a Sănătății.

 

De altfel, una din cele mai dese întâlnite probleme de dependență în țara noastră și cu efecte extrem de nocive asupra organismului și creierului este dependența de alcool.

 

Cum se manifestă dependența de alcool?

 

În cursul dezvoltării dependenței etanolice, persoana începe prin creșterea cantității și frecvenței consumului de alcool și prin a petrece tot mai mult timp în situații de consum, ajungând să dezvolte în timp un comportament de consum compulsiv. Apar astfel toleranța și sindromul de abstinență etanolică, elementele cheie care definesc dependența de alcool. Toleranța se referă la creșterea în timp a cantității și frecvenței consumului de alcool pentru a menține obținerea acelorași efecte. Sindromul de abstinență indică modificarea comportamentală și starea de disconfort emoțional intens, concomitent cu simptome fiziologice și cognitive, care apar în situația deprivării de alcool la persoana care a menținut un consum prelungit de cantități mari de substanță. Mai departe, treptat, persoana începe să piardă din capacitatea de a se controla pe sine şi de a controla consumul de alcool, sau, în cazurile grave, să dezvolte dificultăţi persistente de a se opri singură din consum, în ciuda eforturilor proprii şi a insistențelor membrilor familiei sau recomandărilor specialiștilor.

 

În același timp, în cursul instalării și cronicizării dependenței, apar probleme psihologice secundare, emoționale sau comportamentale, diverse afecțiuni ale ficatului și dezechilibre la nivelul întregului organism, probleme la muncă și în relațiile de familie. Alături de elementele de toleranță și sindrom de abstinență, afectarea semnificativă a funcționării personale, profesionale și socio-familiale și a stării de sănătate, fac ca dependența de alcool să fie o problemă complexă, cu multiple consecințe, care necesită o intervenție intensă și de durată.

 

Dependența de alcool este o boală cronică a funcționării creierului caracterizată de prezența unui grup de simptome cognitive, comportamentale și fiziologice asociate continuării consumului de alcool de către o persoană în ciuda apariției unor probleme importante în legătură cu substanța, care afectează semnificativ sănătatea, bunăstarea personală, relațiile socio-familiale. Dependența de alcool se instalează, se manifestă și este menținută prin consumul repetat de alcool care duce de regulă la toleranță, sindrom de abstinență și la un comportament de consum compulsiv a substanței.

 

În momentul în care persoana conștientizează ca nu mai poate controla consumul de alcool și încearcă să reducă, să se întoarcă la consumul ocazional inițial sau să nu mai consume alcool deloc, apare starea de sevraj etanolic. În acest caz, este posibil ca persoana să reia și să continue consumul de alcool pentru a ușura sau evita simtomele neplăcute de sevraj (stare de agitație, dureri de cap, tremurături, transpirații, amețeli, greață, nervozitate, palpitații, convulsii, delirium tremens). În acest context, există simptome de sevraj complicat, precum convulsii, halucinații, delirium, care indică stări de urgență medicală și necesitatea asistării medicale pentru că pun în pericol viața persoanei. De aceea, primul pas în tratamentul dependenței de alcool este dezacoolizarea, concretizată prin curățarea organismului de substanță și depășirea stării de sevraj, recomandată invariabil de a fi făcută într-o unitate spitalicească.

 

Când știm că o persoană are o problemă de dependență? Ești dependent de alcool dacă bei o bere în fiecare seară?

 

Dependența de alcool se instalează treptat, fiind ultima treaptă într-un ”crescendo” al consumului de alcool. Astfel, la început, vorbim despre un consum responsabil, controlat, nepericulos pentru sănătate. Însă ce înseamnă consum responsabil? Depinde el de cantitate sau de frecvența consumului de alcool? Răspunsul este că depinde de ambele, interpretat în funcție de cantitatea de alcool pur regăsită în băutura alcoolică consumată.

 

Mai exact, pentru menținerea unui consum responsabil și nepericulos pentru sănătate, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă să nu fie depășite 2 unități de alcool pe zi sau 5 unități la o ocazie, și maximum 14 unități de alcool pe săptămână – în cazul bărbaților, și 1 unitate de alcool pe zi sau 4 unități la o ocazie, și maximum 7 unități de alcool pe săptămână, în cazul femeilor și bărbaților cu vârste peste 60 ani. De asemenea, este recomandată în același timp cel puțin o zi pe săptămână fără consum de alcool.

 

Printr-o unitate de alcool se înțelege cantitatea de băutură care conține nu mai mult de 10g de alcool pur, și anume regăsită într-un pahar de vin de 125 ml sau în 330 ml de bere sau într-un shot de tărie de 30 ml. De exemplu, un bărbat care preferă de regulă să bea vin, menține un consum de alcool responsabil dacă nu depășește două pahare de vin pe zi de 125ml fiecare sau cinci pahare de vin la o ocazie, și are cel puțin o zi din săptămână în care nu consumă deloc alcool.

 

Ce se întâmplă când consumul de alcool depășește aceste recomandări? Când consumul de alcool poate deveni problematic, periculos pentru sănătate?

 

În primul rând, creșterea consumului de alcool pentru o anumită perioadă de timp dincolo de aceste limite recomandate plasează consumatorul într-o zonă de risc, în care consumul de alcool ar putea ajunge problematic. Astfel, consumul de alcool la risc reprezintă prima treaptă în continuumul problemelor asociate consumului etanolic, implicând riscul apariției dificultăților de control al consumului și determinând astfel recomandarea de reducere a cantității sau frecvenței de consum și revinerea la consumul de alcool controlat, responsabil. În caz contrar, consumul poate deveni problematic, ducând la apariția unor dificultăți ale persoanei de a-l controla. Vorbim în acest caz de consumul de alcool abuziv, care ajunge să cauzeze probleme în familie și la muncă, afectarea sănătății, sau chiar riscul unor fapte penale, săvârșite în stare de ebrietate (condusul mașinii sub influența alcoolului, fapte violente, accidentări la locul de muncă etc.). Consumul de alcool abuziv indică așadar apariția unor probleme privind capacitatea persoanei de a controla consumul și a unor simptome cognitive și comportamentale, fiind  recomandată consultarea unui specialist.

 

Dependența etanolică reprezintă ultima treaptă a problemelor privind controlul consumul de alcool. Persoana cu dependență de alcool nu mai este capabilă să controleze cantitatea și frecvența consumului, îi este alterată libertatea de a alege și de a lua decizii pentru sine. Totodată, pe langă dependența etanolică caracterizată prin consumul zilnic sau aproape zilnic de alcool într-o cantitate crescută, există ”dependența în salturi” sau consumul de alcool de tip binge, concretizată prin perioade de abstinență urmate de perioade de consum de alcool intens, excesiv. De multe ori, conștientizarea faptului că au o problemă legată de alcool este mai grea în cazul consumatorilor de tip binge. Aceștia pot crede și susține că a fi alcoolic înseamnă să fii în fiecare zi beat, în șanț sau la cârciumă, sau a bea dimineața ca să nu mai tremuri, iar ei nu au o problemă cu alcoolul pentru că ei nu beau în felul acesta.

 

Oricine poate dezvolta o problemă de dependență de alcool, la orice vârstă, indiferent de sex, nivel de educație, mediu de proveniență, situație materială, dacă are sau nu în familie persoane cu probleme de consum de alcool. Dependența de alcool nu alege și nu este îngăduitoare cu nimeni. Însă ea poate fi tratată. Iar tratamentul începe cu conștientizarea problemei legată de alcool și căutarea de ajutor specializat.

 

Metode de tratament și de auto-tratament. Ce poate face o persoană care a conștientizat problema și vrea să primească tratament?

 

În primul rând, este necesar ca persoana să conștientizeze și să înțeleagă că are o problemă legată de alcool. Acesta este cea mai mare provocare în tratamentul dependenței de alcool. În procesul schimbării sunt mai multe faze prin care trec persoanele dependente de alcool. Prima este negarea, în care persoana susține că nu are o problemă, că toți ceilalți au ceva cu ea. Urmează apoi etapa precontemplării, în care persoana este ambivalentă cu privire la schimbare:”S-ar putea să am o problemă, însă nu sunt pregătit/ă să fac o schimbare”. În următoarea fază, de contemplare, persoana conștientizează problema legată de alcool și își dorește și asumă schimbarea: ”Da, am o problemă reală legată de consumul de alcool și sunt pregătit/ă să fac o schimbare, să mă opresc din băut.” Însă între aceste faze pot trece ani, în cazul persoanelor dependente de alcool negarea fiind de cele mai multe ori etapa cea mai lungă, de puternică înverșunare.

 

Apoi, asumarea problemei și a dorinței de tratament plasează persoana în drumul spre etapa de acțiune, de schimbare propriu-zisă, în care caută ajutor specializat pentru a putea recâștiga controlul asupra consumului de alcool. Din acest moment, persoana intră în tratament, proces care cuprinde mai multe etape și fațete. Un comportament de consum de alcool care a durat ani și care aduce cu sine alte probleme apărute pe parcurs nu poate dispărea sau vindeca în câteva săptămâni sau luni, nu există tratamente-minune. Persoana are nevoie să formeze abilități prin care să poată menține schimbarea și să prevină reluarea consumului de alcool, să conștientizeze că modificările asupra creierului cauzate de consumul îndelungat de alcool sunt de lungă durată, cronicizate. Cu cât consumul este mai vechi, cantităţile de substanţă consumate sunt mai mari şi afectarea corpului şi a creierului mai severă, cu atât tratamentul va trebui să fie mai intens, va conţine mai multe componente şi se va întinde pe o durată mai lungă de timp.

 

În general, tratamentul unei dependențe cuprinde o combinaţie din următoarele componente: evaluarea problemei de dependenţă (identificarea problemelor cauzate de consumul de substanţă în sfera medicală, psihologică, socială, profesională şi a severităţii dependenţei), intervenţii psihologice (consiliere psihologică şi psihoterapie individuală, de grup și de familie), intervenţii psihiatrice (prescrierea de medicamente specifice pentru dependenţă, dar şi medicamente pentru tulburări asociate – depresie, anxietate), intervenţii sociale (abordarea şi modificarea mediului unde persoana îşi petrece timpul).

 

În tratamentul dependenței de alcool, dezalcoolizarea este primul pas, reprezentând curățarea organismului de substanța adictivă, de toxinele acumulate în urma consumului etanolic abuziv. Dezalcoolizarea trebuie făcută într-o unitate spitalicească, în care persoana să fie asistată medical în depășirea stării de sevraj. Mai departe, cu toate că este o etapă esențială de tratament, dezintoxicarea nu este suficientă pentru a asigura recuperarea pe termen lung.

 

Pentru acesta, este recomandată stabilirea unui plan terapeutic care să răspundă cât mai mult nevoilor specifice ale persoanei și care să cuprindă servicii medicale de evaluare, tratament și monitorizare psihiatrică, terapie individuală, terapie de grup cu persoane cu probleme similare, terapie de familie, artterapie pentru exprimarea emoțională.

 

Un alt tip de tratament recomandat în cazul dependenței de alcool, disponibil și în țara noastră, este cel rezidențial, oferit în Centrul Aliat. Tratamentul rezidențial presupune oferirea de servicii integrate de psihoterapie și servicii psihiatrice, cu posibilitate de cazare, atât pentru beneficiari, cât și pentru familiile/apropiații acestora, asemenea centrelor de tratament din străinătate. Concepută după o metodă terapeutică integrativă, adaptată nevoilor persoanelor cu dependențe, rezidența este un tip de intervenție care se desfășoară pe o perioadă determinată, de 1 – 2 săptămâni, și care constă într-un program terapeutic foarte structurat și intensiv format din intervenții psihologice de grup și individuale, cu exerciții de dezvoltare personală și de mindfulness (conectarea la simțuri și schimbarea atenţiei de la gânduri, de la ceea ce se întâmplă în minte la ceea ce se întâmplă în jur, la trăiri) alături de programe de dezvoltare a condiției fizice și de activare comportamentală care iau forma unor misiuni – trasee montane parcurse alături de un terapeut sportiv. După încheierea rezidenței, persoana continuă tratamentul început în localitatea de reședință, în cadrul programelor terapeutice de tip ambulator. Rezidența este recomandată oricărei persoane care a trecut de perioada sevrajului, a oprit consumul de alcool și dorește să primească tratament integrat rezidențial pentru menținerea schimbării.

 

Eficiența programului terapeutic rezidențial în tratamentul dependențelor este dat de asigurarea unui mediu stabil, sănătos, suportiv, organizat, unde clienții să poată să înveţe din nou să se reintegreze social, să socializeze și să respecte un program zilnic, să își exprime emoțiile într-un mediu securizant în care să se simtă respectaţi şi acceptaţi, să redescopere resurse personale pe care le credeau uitate sau pierdute, care îi ajută să mențină schimbarea.

 

Așadar, este important ca orice persoană care suferă de o dependență să știe că aceasta este vindecabilă și că poate primi ajutor de specialitate. Este știut că dependența de alcool poate îmbolnăvi, pe langă afectarea creierului, și alte organe vitale, precum ficatul, pancreasul, sistemul digestiv. Cu toate acestea, abstinența, tratamentul medical, terapia psihologică individuală și de familie, grupul de suport, tratamentul rezidențial și schimbarea stilului de viață pot favoriza condițiile necesare vindecării organismului, fizic și psihic. Este un proces complex, de lungă durată, care solicită toate resursele persoanei, implicarea, forța motivațională, însă care oferă rezultate neprețuite – recuperarea libertății, a controlului asupra propriei vieți.

 

Mulți oameni nu înțeleg cum unii dintre semenii lor ajung să fie dependenți de droguri. Pot crede că celor dependenți le lipsesc principiile morale ori voința și că ar putea să se oprească doar alegând această opțiune. În realitate, adicția este o boală complexă și de cele mai multe ori este nevoie de ceva mai mult decât voința puternică și buna intenție. Drogurile modifică chimia creierului astfel încât devine foarte dificil să renunți la ele chiar dacă îți dorești. Din fericire există tratamente eficiente care-i pot ajuta pe ce-și doresc să se recupereze și să ducă o viață departe de droguri.

 

Ce este dependența de droguri?

 

Dependența este o boală cronică caracterizată de căutarea și folosirea compulsivă a drogului, dificil de controlat, chiar dacă are consecințe nefaste. Decizia inițială de a consuma droguri este voluntară pentru majoritatea oamenilor, dar folosirea repetată duce la modificări în creier care pune la grea încercare autocontrolul și dorința imperioasă de a consuma. Aceste modificări pot fi persistente, de aceea adicția este considerată o boală cu rată mare de recădere – riscul de a consuma din nou droguri este foarte mare chiar și după ani de abstinență. Se întâmplă să apară alunecări și recăderi însă asta nu înseamnă că tratamentul nu funcționează, ci ca în orice boală cronică tratamentul trebuie continuat și adaptat în funcție de răspunsul și evoluția pacientului.

 

Majoritatea drogurilor afectează “circuitul de recompensă” al creierului invadându-l cu dopamină. Acest sistem de recompensă controlează abilitatea corpului de a simți plăcere și motivează persoana să repete comportamentul. Pe măsură ce persoana continuă să consume droguri, creierul se adaptează excesului de dopamină și răspunsul nu mai este la aceeași intensitate. Astfel apare toleranța și cantitatea de drog consumată devine mai mare pentru a obține un efect mai puternic. În același timp se obține mai puțină satisfacție din activitățile care altădată erau plăcute (activități sociale, mâncare etc.). Folosirea îndelungată produce modificări atât de puternice în creier încât afectează funcționarea învățării, judecății, luarea deciziilor, memoriei, comportamentului și adaptarea în situații stresante. Deși își dau seama de consecințele grave ale consumului de droguri, mulți oameni continuă să-l folosească, aceasta fiind chiar esența adicției.

 

De ce unii omeni ajung dependenți și alții nu?

 

Un singur factor nu poate fi considerat factor determinant în adicție ci o combinație de factori influențează adicția. Cu cât sunt mai mulți factori de risc implicați cu atât crește probabilitatea de a consuma droguri și de a ajunge dependent. Moștenirea genetică, sexul, etnia, prezența altor afecțiuni psihice pot ridica riscul de a consuma și de a ajunge dependent. De asemenea, mediul în care se dezvoltă persoana are o importanță majoră în îndreptarea către comportamentele adictive. De la familie la grupul extins, statusul economic și în general calitatea vieții la dinamica de cuplu, stresul, abuzul fizic și emoțional, expunerea prematură la droguri – toate acestea își pun amprenta pe comportamentul persoanei. Factorii genetici și cei de mediu pot interacționa cu stadiile critice ale vieții și cresc riscul de dependență. Chiar dacă a lua droguri la orice vârstă poate duce la adicție, cu cât mai devreme se începe consumul drogului cu atât mai repede va progresa spre adicție. O categorie foarte expusă și vulnerabilă sunt adolescenții, vârsta de început a consumului coborând foarte mult în ultimii ani.

 

Poate fi dependența vindecată ori prevenită?

 

Ca și alte boli cum sunt diabetul, astmul și bolile cardiace, adicția nu este o boală ce se poate complet vindeca, dar este tratabilă și poate fi ținută sub control. Oamenii care sunt în recuperare sunt în risc de recădere pentru ani de zile și chiar pentru toată viața.

 

Cercetările arată că tratamentul combinat – medicamentos și psihoterapeutic asigură o rată de succes mare pentru majoritatea pacienților. Fiind o boală complexă, necesită tratament complex, combinat și adaptat în funcție de nevoile fiecărui pacient. Implicarea întregii familii are o importanță majoră în evoluția recuperării pentru a înțelege ce se întâmplă cu cel dependent și pentru a-l putea ajuta pe el și pe ei înșiși. Drumul spre schimbare este adeseori anevoios cu alunecări și recăderi și sprijinul celor din jur este foarte important. Împreună – terapeutul, grupurile de suport, familia, prietenii, colegii și întreaga comunitate pot ajuta la recuperare facând drumul spre schimbare mai lin.

 

Cum este descrisă dependența de droguri?

 

    “lipsă de control”

    “o tăiere, o întrerupere a legăturilor”

    “boală-dedublare-evadare”

    “scurtcircuitare a relațiilor”

    “nevoia de a umple ceva”

    “fuga de realitate și de sine”

    “nu poți fără”

    “îți ocupă mare parte din timp și atenție”

    “neglijezi toate lucrurile care odată îți făceau plăcere”

Dintr-o primă perspectivă, jocurile de noroc sau așa-zisul gambling, fie că vorbim despre poker, black jack, ruleta, pariuri sportive, la casino sau online, pot fi privite ca o formă acceptată social de divertisment sau de a face ceva incitant, de ”a-ți încerca norocul”.

 

Cu toate acestea, riscul ca practicarea excesivă, abuzivă a jocurilor de noroc să determine pierderea controlului asupra acestui comportament, cu numeroase consecințe negative în toate domeniile vieții, este unul ridicat, care trebuie luat în considerare.

 

Când jocul de noroc devine patologic și o problemă de dependență?

 

Dependența de jocuri de noroc este o tulburare legată de controlul impulsurilor. O persoană cu dependență de jocuri de noroc nu poate rezista impulsului de a juca, chiar dacă după un timp devine conștientă de consecințele negative asupra sa, a familiei, asupra serviciului, bunăstării sale generale etc. Individul simte o senzație crescândă de tensiune sau de excitație înainte de a juca, pentru ca apoi să simtă plăcere, gratificație sau ușurare în timpul jocului.

 

Prin urmare, în momentul în care o persoană începe să petreacă tot mai mult timp jucând jocuri de noroc, în ciuda neplăcerilor asociate care pot apărea (neînțelegeri în familie, pierderi de bani, datorii, afectarea echilibrului afectiv), activitate care mai departe ajunge să afecteze îndeplinirea responsabilităților cotidiene personale, familiale sau profesionale, vorbim despre un comportament patologic, o tulburare a controlului impulsului – joc de noroc/șansă patologic.

 

Este necesară diferențierea între jocul de șansă social, desfășurat pe o perioadă de timp, cu cheltuirea unei sume fixe de bani, de regulă împreună cu prietenii, jocul de șansă patologic, și jocul de șansă profesionist, care implică o anumită disciplină riguroasă. În jocul de noroc patologic, persoana nu mai simte bucurie sau relaxare asociată jocului, ci petrece cel mai mult timp în încercarea de a-și recupera banii pierduți anterior, devine iritabilă, agitată când nu poate juca, ajunge să aibă probleme la muncă, să fie anxioasă, irascibilă, deprimată, să își neglijeze familia și grija pentru propria persoană.

 

Dependența de jocuri de noroc are repercusiuni semnificative atât asupra vieții persoanei, cât și asupra relațiilor sale cu ceilalți apropiați. Jocul patologic de noroc afectează sever nu doar viața persoanei dependente, ci și a celorlalți membri ai familiei sale.

 

Care sunt semnele dezvoltării unei dependențe de jocuri de noroc?

 

Aspectele care ar trebui să ne îngrijoreze în legătură cu o persoană apropiată nouă despre care știm că practică această activitate, sunt legate de apariția unor schimbări semnificative în conduita sa zilnică.

 

În primul rând, creșterea preocupării pentru jocurile de noroc și obsesia următorului câștig, parierea unor sume de bani din ce în ce mai mari, datoriile, sunt primele semne care indică dezvoltarea unei probleme patologice legate de jocurile de noroc. Totodată, stările afective schimbătoare, iritabilitatea sau anxietatea atunci când nu poate juca, apariția discuțiilor tot mai dese în familie sau în relațiile interpersonale pe motivul jucatului, minciunile sau izolarea socială pentru a putea juca, sunt de asemenea semne care indică dezvoltarea unei probleme de dependență de jocuri de noroc.

 

Dependența de jocuri de noroc tinde să fie o tulburare tot mai des întâlnită, iar vârsta de debut în scădere îngrijorătoare. Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale DSM-IV-TR (American Psychiatric Association, 2000) a stabilit următoarele criterii de diagnosticare a jocului de șansă patologic:

 

Comportament dezadaptativ de joc de șansă persistent și recurent, după cum este indicat de cinci (sau de mai multe) dintre următoarele:

 

    Preocupare față de jocul de șansă (de ex., este preocupat de retrăirea experiențelor de joc anterioare, de pierderile la joc sau de planificarea șansei, ori se gândește la modalitățile de procurare a banilor cu care să joace);

    Necesită sa joace sume din ce în ce mai mari de bani pentru a obține starea de excitație dorită;

    Eforturi repetate, nereușite de a controla, reduce sau stopa jocul de șansă;

    Neliniște, iritabilitate când încearcă să reducă sau să stopeze jocul de șansă;

    Jocul este folosit pentru a scăpa de probleme ori pentru ușurarea unei dispoziții disforice (sentimente de vulnerabilitate, de culpă, anxietate sau depresie);

    După pierderea banilor la joc, revine în altă zi pentru a recupera („urmărirea recuperării propriilor pierderi);

    Minte membrii familiei, pe terapeut sau pe alții, spre a ascunde dimensiunea implicării în jocul de șansă patologic;

    A comis acte ilegale, precum fals, fraudă, furt sau delapidare, pentru a finanța jocul de șansă;

    A periclitat sau pierdut o relație importantă, un post, ori o oportunitate educațională sau de carieră din cauza jocului de șansă;

    Se bazează pe alții spre a procura banii necesari ieșirii dintr-o situație financiară disperată cauzată de jocul de șansă.

 

În diagnosticarea dependenței de jocuri de noroc, specialiștii iau în considerare și alte semne sau comportamente din categoria celor menționate anterior. De asemenea, este necesară intervievarea membrilor familiei acestor persoane cu privire la comportamentul jucătorului din viața de zi cu zi.

 

Care sunt primii pași spre tratamentul dependenței de jocuri de noroc?

 

Primii pași spre tratamentul dependenței de jocuri de noroc încep cu oprirea comportamentului de joc de noroc odată cu decizia de a căuta și primi sprijin specializat. Apoi, este recomandată evaluarea de către specialiști – psihologi, psihiatri, pentru a fi stabilită severitatea problemei și un plan de intervenție. De asemenea, o recomandare importantă este comunicarea în cadrul familiei, acceptarea faptului că există o problemă care necesită sprijin specializat, și nu ține de voința persoanei…sau că ”este inconștientă, iresponsabilă sau nu îi pasă destul încât să se oprească”. Jucătorii de noroc patologici au tendința oricum să se izoleze pe măsura agravării problemei, a ascunderii acestui fapt de ceilalți, a pierderilor tot mai mari și a datoriilor. De aceea, este important ca ceilalți din jur, familia, prietenii, să nu amplifice acest fapt și să încurajeze căutarea ajutorului specializat.

 

Tratamentul pentru dependența de jocuri de noroc este reprezentat prin intervențiile psihiatrice și psihoterapeutice. În primul rând, fiind o tulburare a controlului impulsului, este necesară evaluarea psihiatrică și psihologică pentru a examina predispoziția sau dezvoltarea altor probleme care apar frecvent în asociere cu problemele de control al impulsului – tulburări de personalitate , tulburări afective, tulburări de comportament etc.

 

Totodată, pe măsura ameliorarea simptomelor asociate, este recomandată psihoterapia individuală, de grup și de familie pentru prevenirea reluării comportamentului de joc sau apariția altor comportamente de risc (consum de substanțe, comportamente impulsive).

 

În cursul tratamentului, persoana cu problema de dependență de jocuri de noroc va fi sprijinită în terapie în formarea de abilități de a face față impulsului sau poftei de a juca (abordarea dependenței psihice de comportamentul de joc), în rezolvarea problemelor existente (pierderi mari de bani, datorii) care poartă riscul de menținere a jucatului (managementul datoriilor), precum și în minimizarea riscurilor de reluare a comportamentului de joc prin gestionarea sumelor de bani disponibile persoanei (managementul finanțelor personale).

 

Agravarea problematicii legate de jocurile de noroc în ultimii ani a atras interesul și preocuparea specialiștilor din domeniul sănătății mintale spre a dezvolta abordări terapeutice adaptate nevoilor de tratament specifice acestei tulburări. Prin urmare, sunt recomandate abordările terapeutice integrate, care să răspundă cât mai bine nevoilor de recuperare a persoanelor cu dependență de gambling, prin psihoterapie individuală, de grup, de familie, tratament rezidențial, consiliere pentru un stil de viață sănătos, cu mișcare, odihnă, alimentație echilibrată. Specialiștii Clinicilor Aliat din Suceava – psihoterapeuti, psihiatri, psihologi, coordonatori medicali, terapeuti sportivi, oferă astfel de programe de terapie integrată.

Tutunul sau nicotina este un drog care creează dependență, iar renunțarea necesită schimbări complexe de comportament, deloc ușoare. Dincolo de dorința de a fuma care însă se remite tot mai mult după aproximativ două săptămâni de la ultima țigară fumată, rămân obiceiurile asociate cu fumatul – cafeaua de dimineața, berea cu prietenii, pauzele de la serviciu și discuțiile dintre colegi, momentele de stres. Acești stimuli creează în timp asocieri puternice, care întăresc comportamentul fumatului și astfel pot influența reluarea lui.

Renunțarea la fumat poate fi extrem de dificilă, pentru că pe lângă dependența în sine de substanța adictivă – nicotina, există și numeroase temeri, credințe eronate și mituri care mențin comportamentul adictiv și îngreunează vindecarea, oprirea consumului nicotinic.

 

Care sunt miturile legate de dependența de tutun?

Un mit legat de dependența de tutun care menține adicția și îngreunează oprirea comportamentului este dat de însăși credința persoanei că.. nu este dependentă de fumat! Că se poate lăsa oricând, că fumează din plictiseală, că poate sta și o lună fără să fumeze! În realitate, dependența de nicotină este mai rapidă, mai periculoasă pentru organism și mai dificil de combătut decât alte substanțe, precum heroina, și similară ca putere adictivă cocainei și metamfetaminei. Instalarea dependenței de fumat, și prin urmare și tratamentul acesteia, este strâns legată de eliberarea de dopamină și de satifacția resimțită de fumător pe termen scurt legată de fumat. În timp, se instalează un ciclu al dependenței de nicotină, începând cu absorbția rapidă a nicotinei care ajunge la creier în 10-15 secunde și determină creșterea eliberării de dopamină. Dopamina conferă o stare de plăcere și calm (sistemul de recompensă al fumătorului). Mai departe, scăderea nivelului de dopamină între țigări, între episoadele de fumat, determină simptome de iritabilitate și distres caracteristice sevrajului, ceea ce va face ca fumătorul să simtă nevoia imperioasă de nicotină pentru a reinduce starea de plăcere și de calm. Consumul cronic de nicotină determină desensilizarea receptorilor nicotinici din creier (apariția toleranței), care atrage cu sine scăderea mai rapidă a nicotinei din sânge și apariția mai puternică a dorinței de a fuma pentru eliberarea de dopamină și resimțirea stării plăcute, creând astfel dependența de nicotină. Prin urmare, în momentul încercării de a renunța la acest viciu fumătorul se confruntă cu o dorință copleșitoare de a continua să fumeze. Apariția sevrajului nicotinic apare la aprox. 2-3 ore de la ultima doză și atinge apogeul în 2-3 zile, manifestându-se prin simptome precum anxietate, stare de depresie, dureri de cap, stare de amețeală, resimțirea nevoii acute de a fuma, neliniște, iritabilitate, nervozitate și frustrare, dificultăți de somn și de concentrare, stare de oboseală, creșterea apetitului alimentar, scăderea tensiunii arteriale. 

Un alt mit este legat de atracția de a fuma, din curiozitate, în rândul tinerilor – o singură țigară nu poate dăuna! De fapt, în cazul tinerilor probabilitatea de a dezvolta rapid dependență de nicotină este mai mare. Potrivit unor statistici, în România peste 20% dintre adolescenții cu vârsta curpinsă între 13 și 15 ani fumează zilnic. Tinerii aosciază fumatul cu ideea de a fi cool, cu apartenența la grup sau cu maturitatea. Numai că deseori de la prima țigară, fumată din curiozitate sau din dorința de a fi cool, se ajunge la dependența de nicotină. Mare parte a fumătorilor adulți, care se confruntă cu dificultăți mari în dorința de a renunța la fumat, au început să fumeze în timpul adolescenței.

Privitor la renunțarea la fumat, una din cele mai răspândite credințe este aceea că renunțarea la fumat duce la creșterea în greutate. Această credință este parțial adevărată. Renunțarea la fumat este resimțită ca un gol, o pierdere emoțională. De aceea unele persoane tind să mănânce mai mult sau mai des, asemeni unei încercări de umplere. De asemenea, neliniștea, distresul emoțional cauzat de dorința de a fuma și interdicția acestei acțiuni prin decizia de a renunța este tot un motiv care transformă comportamentul alimentar într-un înlocuitor capabil să reducă distresul, să dea starea de bine, de confort emoțional. Dincolo de aceste aspecte, nu există o legătură directă la nivelul organismului între renunțarea la fumat și creșterea în greutate. În plus, îngrășarea favorizată de renunțarea la fumat nu este una semnificativă și poate fi rezolvată prin menținerea unei alimentații sănătoase și prin efectuarea de exerciții fizice, efecte secundare mult mai puțin supărătoare decât cele cauzate de fumat.

Alt mit este legat de credința declanșării depresiei pe termen lung după renunțarea la fumat. In realitate, de cele mai multe ori, depresia este adesea deja instalată, înainte ca persoanele în cauză să se lase de fumat, ca efect al dependenței. Este adevărat că în cazul persoanelor care au suferit de depresie înainte de a se apuca de fumat sau în timpul fumatului, este posibil să se intensifice starea de tristețe după renunțarea la tutun. Insă, în ambele cazuri, depresia trebuie tratată în mod corespunzător, de profesioniști. Continuarea fumatului pe baza acestei temeri nu va face decât să agraveze atât starea de depresie cât și dependența propriu-zisă.

De asemenea, mulți fumători ajung să spună: ”Ce rost mai are să mă las? Fumez din adolescență. Dacă e să mă afecteze, deja e prea târziu!”. Fals! Beneficiile renunțării la fumat sunt unele evidente, indicate de concluziile numeroaselor cercetări cu privire la fumat: la orice vârstă, renunțarea la fumat poate crește speranța de viață, iar problemele de sănătate date de fumat se ameliorează semnificativ în urma încetării comportamentului adictiv.

 

De ce e o dependență atât de greu de combătut?

               Dependența de nicotină este motivul principal pentru care unor fumători le este foarte greu să renunțe. Apariția stărilor neplăcute de sevraj face deseori ca fumătorul să reia consumul de nicotină. În același timp, disponibilitatea drogului și faptul că este o dependență acceptată, nestigmatizată social precum dependența de alcool sau de alte substanțe, întărește comportamentul adictiv și îngreunează renunțarea.

În timp ce unii fumători reușesc să renunțe singuri la fumat și să nu se reapuce, cu ocazia unei răceli mai grave sau a unei afecțiuni respiratorii, cu ocazia unei recomandări medicale competente și ferme, sau pur și simplu în urma unei inspirații de moment, aproape divine (”Într-o dimineață mi-am spus – Gata, mă las de fumat. Am aruncat toate țigările și nu am mai fumat niciodată.”), majoritatea persoanelor fumătoare au dificultăți în a face față stării de disconfort intens indusă de sevrajul psihic și fizic, precum și în ruperea legăturilor emoționale, comportamentale și sociale asociate fumatului. Pentru că o verigă importantă în adicția de tutun care face ca renunțarea la fumat să fie dificilă pentru unele persoane este dată de componenta psiho-comportamentală a adicției, respectiv asocierea fumatului cu anumite acțiuni, emoții sau reacții: gestul în sine, obieciul, plăcerea, învățarea unei reacții la stres, asocierea fumatului cu băutul cafelei, încheierea unei mese copioase, consumul de alcool sau luarea unei pauze de la muncă.

De asemenea, la fel de importantă în tablolul adicției de nicotină este latura socială, respectiv imaginea de sine în raport cu societatea și ceea ce fumătorul primește pe plan social de la fumat. Discuțiile cu prietenii la o țigară, dorința de a fi acceptat în grup, de a fi considerat cool, la modă, de a-și calma anxietatea și a se simți mai relaxat, sunt tot atâtea aspecte care trebuie abordate în momentul luării deciziei de a renunța la fumat. 

În același timp, statisticile arată că abstinența de la fumat pe termen lung este scăzută în rândul fumătorilor care încearcă să renunțe singuri (doar 3%-5% din fumători reușesc să mențină abstinența), majoritatea reluând fumatul în primele 8 zile. Prin urmare, în cazul persoanelor care întâmpină dificultăți în a menține abstinența nicotinică este indicată apelarea la ajutor specializat pentru stabilirea unui plan de intervenție terapeutică complexă. Tratamentul dependenței de tutun presupune sprijinul psihologic și medical, acordat persoanei care dorește să renunțe la fumat astfel încât să mențină abstinența, să descopere beneficiile acestei decizii, să identifice și să abordeze aspectele care o făceau să reia consumul, să dezvolte strategii pentru a face față situațiilor de risc pentru fumat. Totodată. posibilitatea unor ședințe de terapie de grup, unde persoanele să poată împărtăși schimbările făcute, dificultățile întâmpinate, să învețe strategii și să primească consiliere se poate dovedi un ajutor valoros.

Totodată, dependența de fumat apare de cele mai multe ori în combinație cu alte dependențe (alcool, droguri, internet, jocuri de noroc, tulburări de alimentație etc.), astfel încât intervenția terapeutică trebuie adaptată în funcție de nevoile și particularitățile persoanei, de severitatea problemei de dependență.

 

Cum se comportă bărbații și femeile în raport cu ea?

               În privința diferențelor dintre sexe în legătură cu fumatul și dependența de tutun, statisticile pentru țara noastră în anul 2011 (conform GATS – Studiu Global asupra Tutunului la Adulți) arată că prevalența fumătorilor curenți a fost în mod deosebit crescută la bărbați comparativ cu femeile (37.4 %, respectiv 16.7%), în rândul a aproximativ 4.85 de milioane de români care fumează, zilnic sau ocazional. Aceste statistici indică faptul că numărul bărbaților fumători este de două ori mai mare decât numărul femeilor fumătoare, cu toate că a fost observată în ultimul deceniu o creștere semnificativă a numărului de femei fumătoare.

Medicii sunt îngrijorați de numărul în creștere al femeilor care fumează, considerând că tutunul le afectează mai mult, mai ales dacă sunt și mame. De asemenea, fumatul în timpul sarcinii poate duce la grave probleme ale nou-născutului sau chiar la apariția malformatiilor.

               Pe de altă parte, femeile sunt mai motivate și încearcă să renunțe la fumat într-un procent mai ridicat comparativ cu bărbați, însă totodată le este mai greu să reușească efectiv să renunțe la fumat. Multe femei care fumează renunţă la acest viciu în timpul sarcinii, însă se reapucă de el după ce au născut. Studiile de specialitate au demonstrat că în timp ce femeile sunt mai motivate să renunţe la fumat, au mai puţine şanse de reuşită decât bărbaţii pentru că încrederea lor în șansa de reușită este mai mică, iar tutunul joacă un rol diferit în viața lor. Specialiștii consideră că fluxul crescut de femei care au devenit fumătoare se poate datora dorinței acestora de a-și exprima astfel puterea, autoritatea. De asemenea, multe din femeile adulte care fumează ocupă funcții de conducere sau au un statut social ridicat, ceea ce le oferă încredere în sine, putere de a concura cu bărbații, de a se putea impune.

Tulburările de alimentație descriu comportamente restrictive și/sau abuzive care afectează deopotrivă femeile și bărbații. Relația cu mâncarea se poate schimba în sensul preferințelor alimentare, uneori mâncând mai sănătos, iar alteori nu, sau mâncând mai mult ori pierzând apetitul. Fluctuațiile sunt firești, însă atât timp cât nu se trece în extreme.

 

Manualul de diagnostic și statistică a Tulburărilor mentale (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie descrie următoarele tipuri de tulburări alimentare:

 

    Anorexia nervoasă

    Bulimia nervoasă

    Hiperfagia

    Alte tulburări alimentare

 

Tulburările alimentare nu sunt doar despre mâncare, ele au de cele mai multe ori legatură cu lucrurile dificile din viață, iar concentrarea pe mâncare ascunde problema reală.

 

Anorexia nervoasă

 

Cei afectați de anorexia nervoasă sunt preocupați permanent de menținerea unei greutăți corporale mici, inadecvate, prezentând o deformare a imaginii propriului corp cu teama persistentă de îngrășare. Totodată, își raționalizează porțiile de mâncare, fac exerciții fizice în mod compulsiv, sunt predispuși la consumul de amfetamine și pastile care scad apetitul, își provoacă vărsături, iau laxative și diuretice.

 

La nivel somatic, malnutriţia din anorexia nervoasă poate determina o multitudine de simptome care indică afectare endocrină, cardiovasculară, gastrointestinală, dermatologică, afectări în sfera ORL, ale aparatului locomotor, afectare hematologică si cerebrală. La nivel psihologic, persoanele care suferă de anorexie nervoasă pot avea tendințe obsesiv-compulsive, un nivel scăzut al stimei de sine, pot simți frică neconștientizată de maturizare sau pot fi depresivi. Malnutriţia severă cauzată de restricţia alimentară poate determina tulburări psihice şi cognitive importante, precum tulburări de dispozitie, iritabilitate, disforie, tendința la izolare socială, tulburări de concentrare şi memorie.

 

Tratamentul anorexiei nervoase vizează în primul rând creșterea în greutate și îmbunătățirea stării emoționale. Deși majoritatea cazurilor pot fi tratate în regim ambulatoriu prin colaborarea medicilor psihiatri, psihologilor și nutriționiștilor, există și cazuri ce necesită internare de urgență. Studiile efectuate susţin eficienţa terapiei cognitiv-comportamentale, terapiei de familie, terapiei de susţinere şi consilierii centrate pe nutriţie.

 

Bulimia nervoasă

 

Bulimia nervoasă este caracterizată de un consum alimentar excesiv, urmat de pierderea controlului asupra cantității de mâncare îngurgitate. În timp, în urma agravării problemei, persoanele care suferă de bulimie nervoasă pot ajunge la adoptarea unor comportamente de eliminare a caloriilor folosind laxativele, diureticele, pastilele care provoacă vărsături, vomitarea indusă, medicamente care scad apetitul, exerciții fizice excesive.

 

Cu excepția cazurilor de dereglări metabolice (diabet, dereglare hormonală) și a unor leziuni nervoase, principalele cauze ale bulimiei sunt de ordin psihologic. Comportamentul bulimic poate fi declanșat de stres și tulburări depresive, prin mâncat persoană încercând să își liniștească angoasa. Pierderea controlului asupra alimentației poate corespunde pierderii controlului emoțional, totodată cu un nivel scăzut al stimei de sine și cu tendințe obsesiv-compulsive.

 

Tratamentul bulimiei nervoase vizează colaborarea psihoterapiei și consilierii nutriționale pentru echilibrarea psihică și fizică a persoanei suferinde.

 

Hiperfagia

 

Hiperfagia sau mâncatul compulsiv este o afecțiune definită de îngurgitarea de alimente cu rapiditate până la apariția senzației de prea plin chiar și atunci când persoanei nu îi este foame, de consumarea de alimente pe ascuns, totodată cu apariția dezgustului față de sine, depresiei și a unui sentiment de vină excesivă datorat supraalimentației.

 

Hiperfagia poate fi cauzată de afecțiuni ale hipotalamusului, afecțiuni genetice, hipertiroidism, hipoglicemie, de unele medicamente și afectiuni psihice (tulburare anxioasă, tulburare obsesiv-compulsivă).

 

Tratamentul hiperfagiei presupune aceeași abordare interdisciplinară ca și în cazul anorexiei și bulimiei (medici, psihologi, nutriționiști).

 

Alte tulburări alimentare

 

Alte tulburări de alimentație pot afecta viața de zi cu zi însă nu pot fi încadrate în una din tulburările menționate mai sus. Prin urmare, orice tulburare legată de comportamentul alimentar este recomandat să fie explorată atât din punct de vedere fizic cât și psihic.

 

 Tulburările de alimentație sunt influențate de imaginea pe care persoana o are despre propriul corp și se mențin atât timp cât aceasta încearcă să atingă greutatea și forma fizică dorită, standarde deseori nerealiste.

 

 

    Tulburările alimentare și dependența

 

Tulburările alimentare, de multe ori, merg mână în mână cu dependența de droguri și alcool. Concluziile unei cercetări efectuate în S.U.A arată că între 30% și 50% dintre persoanele care suferă de bulimie și 12%-18% dintre cei anorectici sunt dependenți de alcool sau droguri ilegale, față de 9% din populația generală. De asemenea, 35% din persoanele dependente de alcool și droguri suferă de tulburări alimentare, comparativ cu un procent de 3% din populația generală.

 

Caracteristici comune tulburărilor alimentare și dependenței de substanțe:

 

  • sunt boli cronice;
  • sunt caracterizate de negare, ascunderea consumului, comportament obsesiv-compulsiv și preocuparea pentru procurarea și consumarea substanței (drog sau mâncare);
  • ambele induc schimbări de dispoziție și posibila instalare a afecțiunilor fizice și psihice grave;
  • persoanele suferinde continuă comportamentul de consum chiar și când apar consecințe negative asupra sănătății;
  • pot pune viața în pericol;
  • persoanele afectate pot trece de la o tulburare la alta.

 

Atât dependența de substanțe cât și tulburările alimentare sunt boli pe termen lung ce necesită tratament intensiv și atenție deosebită.

 

Tratamentul are ca scop reechilibrarea fizică și psihică, prevenirea recăderilor, creșterea nivelului de acceptare a propriei imagini, creșterea stimei de sine concomitent cu scăderea treptată a comportamentelor obsesiv-compulsive și învățarea unor noi modalități eficiente de a face față provocărilor zilnice.

 

Clinica Aliat Suceava vine în întâmpinarea persoanelor cu tulburări alimentare cu servicii integrate de evaluare și intervenție psihologică și psihiatrică, prin colaborarea unei echipe multidisciplinare de specialiști, atât în regim ambulatoriu, cât și rezidențial. Tratamentul tulburărilor alimentare este un proces complex psihoterapeutic și medical, care implică atât persoana care suferă de probleme legate de comportamentul alimentar cât și familia acesteia.

 

În urma unei evaluări inițiale multidisciplinare, este stabilit împreună cu clientul un plan de intervenție potrivit nevoilor sale de recuperare, care îmbină de cele mai multe ori serviciile în regim ambulatoriu și serviciile rezidențiale.

 

Serviciile ambulatorii ale Clinicii Aliat Suceava includ:

 

  • Terapie specializată pentru persoanele cu tulburări de alimentație (bulimie, anorexie), probleme de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.);
  • Evaluare clinică și consiliere psihologică;
  • Terapie individuală, de cuplu și familie;
  • Consult/tratament psihiatric;
  • Consiliere medicală pe probleme de nutriție;
  • Grupuri de suport pentru clienții noștri și familiile lor.

 

 

Serviciile rezidențiale – un program terapeutic complex, structurat, integrat, în regim rezidențial:

 

  • Cumul de terapii (psihoterapie individuală și de grup, educație pentru sănătate și confort, terapie prin mișcare, artterapie, meloterapie, mindfulness și dezvoltare personală) însoțite de un program zilnic cu mișcare și alimentație echilibrată, adaptat nevoilor individuale, într-o locație discretă, aproape de natură, în inima Bucovinei;
  • Supraveghere atentă de către specialiștii clinicii a stării fizice și psihice a clienților pe toată perioada rezidenței;
  • Consiliere gratuită oferită familiei clientului pe durata tratamentului rezidențial;
  • Monitorizare gratuită a clienților pe parcursul unui an după încheierea programului terapetic rezidențial.

 

Așadar, este important ca orice persoană care suferă de o tulburare de alimentație să știe că aceasta este vindecabilă și că poate primi ajutor de specialitate, că poate să regăsească în sine însăși bucuria și inocența de a trăi și simți.

Cine ar fi putut crede că jocurile video pot deveni o tulburare de sănătate mintală? Există un proiect al celei de-a 11-a actualizări a Clasificării Internaționale a bolilor și problemelor de sănătate (ICD–11) a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care include acum dependența de jocuri video.

 

Dependența de jocuri video se caracterizează prin:

 

    model de comportament de joc persistent sau recurent (jocuri digitale sau video) care poate fi online (internet) sau offline;

    creșterea priorității jocului în măsura în care celelalte activități și interese sunt neglijate;

    continuarea comportamentului de joc în ciuda apariției unor consecințe negative.

 

Modelul de comportament este suficient de grav pentru a avea ca rezultat deteriorări semnificative în domeniile vieții – personal, familial, social, educațional, ocupațional sau în alte domenii de funcționare. Comportamentul de joc poate fi continuu sau episodic și recurent. Ca acest diagnostic să poată fi stabilit trebuie să aibă caracteristici evidente pe o perioadă de 12 luni deși durata poate fi redusă dacă toate cerințele de diagnostic sunt îndeplinite și simptomele sunt severe. (Sursa: icd.who.int)

 

Când poți spune că obiceiul de a juca a devenit „prea mult” ?

 

Este semnalată o potențială problemă legată de jocurile video atunci când relatiile sunt afectate, când intervin probleme la școală, la muncă și probleme financiare. Poți folosi testul CAGE adaptat la gaming (este de obicei folosit pentru a detecta dependența de alcool):

 

    CUT DOWN (reducere, oprire) – Ai simțit vreodată că ar trebui să reduci sau să te oprești din jucat?

    ANNOYED (deranjat) – Cei din jur te-au supărat criticându-ți jucatul?

    GUILTY (vinovat) – Te-ai simțit vreodată vinovat pentru comportamentul tău de joc?

    EYE OPENER (deschiderea ochilor) – Jocurile sunt primul lucru la care te gândești când te trezești (deschizi ochii)?

 

Dacă răspunzi DA la cel puțin 2 întrebări, încadrarea ta este semnificativă clinic pentru dependența de joc.

 

    Observă schimbări în starea ta (dispoziție fluctuantă, iritabilitate, depresie) sau în alte obiceiuri (nu mai ieși sau chiar amâni satisfacerea nevoilor primare, precum hrană, igienă); important este cât timp petreci la calculator (joci ocazional sau zilnic) și dacă îi minți pe ceilalți sau te ascunzi ca să poți juca. Jucatul poate fi bun sau rău în funcție de cum faci asta – nu-l lăsa să înlocuiască interacțiunea umană sau realitatea. Verifică-ți din când în când starea pentru a te asigura că tu deții controlul și nu jocul.

 

Cum se instalează dependența de jocuri video?

 

Sistemul creat de producătorii de jocuri are la bază un set de reguli denumite generic probabilități – format din timp, activitate și recompensă. Metoda are la baza experimentul lui B.F. Skinner (Cutia Skinner – o cușcă în care este așezat un cobai care era învățat să apese o pârghie pentru a primi mâncare). În cazul jocurilor sistemul de recompensă este mult mai complex dar legatura este evidentă. În general oamenii joacă pentru satisfacția de a stăpâni noi abilități, ajută dezvoltarea cognitivă și se testează în diferite situații fără consecințe grave dacă eșuează. Cu toate acestea, în munca și viața reală, sistemul de recompensă este mult mai lent și mai dur decât ne așteptăm să fie, astfel că recompensa rapidă și sentimentul de reușită devin câteva din cele mai satisfăcătoare urmări ale jocului. Fiind o metodă bună de refulare există pericolul crescut al formării dependenței, cu toate componentele ei – creștere a timpului jucat, toleranța și nevoia de a juca, neglijarea altor activități, continuarea jucatului în ciuda unor consecințe negative precum probleme emoționale, relaționale, profesionale/școlare.

 

Cum poate fi tratată dependența de jocuri video?

 

Tratamentul dependenței de jocuri pe calculator este similar cu al altor dependențe însă cu particularitatea dată de prezența stimulilor permanent (viața noastră se învârte de cele mai multe ori în jurul unui calculator fiind foarte dificil de controlat impulsul de a juca). Fiind o tulburare de control al impulsurilor se impune terapia susținută – individuală, de grup și de familie. Un factor foarte important în recuperare îl reprezintă terapia în regim rezidențial care permite clientului îndepărtarea de mediul obișnuit de viață pentru o perioadă, astfel încât să-i permita reconectarea la propria persoană și la natură, să învețe noi modalități de coping funcționale și de trai zilnic independent.

Potrivit TopTenReviews, în fiecare secundă, mai mult de 3000 de dolari sunt cheltuiți pentru conținutul pornografic de pe internet, 28.258 de utilizatori vizionează astfel de imagini și 372 de utilizatori caută filme și fotografii pentru adulți.

 

În spatele acestor statistici se ascunde un fapt mai puțin cunoscut: dependența de pornografie pe internet este o boală, una dintre cele mai frecvente forme de dependență sexuală.

 

Creșterea accesibilității materialului pornografic explicit în mediul online în ultimii ani a contribuit la creșterea prevalenței dependenței de material pornografic. Dependența de pornografie reprezintă preocuparea problematică în legătură cu imaginile cu caracter sexual, care mai departe cauzează probleme semnificative în viața utilizatorului.

 

În general, sunt luate în considerare trei criterii principale pentru diagnosticarea unei probleme legate de vizionarea de materiale pornografice:

 

    Preocupare până la obsesie pentru conținuturi cu caracter sexual. Cercetările arată că persoanele cu dependență de pornografie petrec de obicei cel puțin 11 de ore pe săptămână în căutarea și vizionarea materialelor pornografice;

    Pierderea controlului asupra utilizării pornografiei. Persoanele cu dependență de pornografie încearcă adesea să renunțe sau să limiteze utilizarea pornografiei, dar fără succes;

    Consecințe negative direct legate de utilizarea compulsivă a pornografiei (probleme de intimitate în cuplu, masturbare compulsivă, tensiune și frustrare în cuplu, așteptări nerealiste proiectate asupra partenerului și comportamentului sexual, dificultăți în satisfacția sexuală, tulburări de dinamică sexuală – anorgasmie, ejaculare precoce, lipsa erecției, lipsa ejaculării).

 

Potrivit specialiștilor în sexualitate și cercetărilor din ultimii ani, dependența de pornografie este asemănătoare din prisma mecanismelor neurohormonale implicate dependențelor de substanțe. Cu toate acestea, dependența de pornografie se vindecă mult mai greu decât dependența de droguri pentru că imaginile pornografice rămân întipărite în minte pentru totdeauna și accesul la ”drog”, materialul pornografic, este unul facil (sursa wired.com). De asemenea, sunt semnalate de către specialiști riscurile accesibilității și ale utilizării compulsive a materialelor pornografice asupra sănătății mentale – livrarea drogului non-stop și gratuit, cu accesul copiilor și adolescenților la mediul online care ajung să știe mai bine decât adulții să îl întrebuințeze, poate duce la creșterea alarmantă a numărului de dependenți de pornografie, care nu se vor mai putea gândi la nimic altceva decât la drogul lor – imaginile pornografice.

 

Cum se instalează dependența de pornografie?

 

Utilizarea compulsivă a materialelor cu caracter pornografic, chiar dacă poate începe prin curiozitate sau dorința de a adăuga diversitate vieții sexuale, ajunge în timp să livreze recompense creierului sub forma unei creșteri de scurtă durată, dar intensă, a nivelului de dopamină. Creșterea nivelului de dopamină îmbunătățește pentru câteva ore starea de spirit a privitorului, iar creierul va forma o legatură între vizualizarea de materialele pornografice și o stare de bine, de recompensă, de calm și eliberare de problemele cotidiene. Circuitul neuronal, în acest caz, devine identic cu cel funcțional în cazul cocainei.

 

Efectul creșterii temporare a nivelului de dopamină explică de ce abuzul de pornografie tinde să fie din ce în ce mai intens. Apare la un timp toleranța, unde imaginile cu un conținut sexual normal pierd din atractivitate, încurajându-i pe consumatori să depășească noi și noi tabuuri pentru a se simți mai bine. Cu timpul apare fenomenul neurobiologic al „căderii de dopamină”, când sistemul de recompensare al creierului devine ineficient. Practic, pentru a obține o reacție sexuală obișnuită persoana dependentă de pornografie are nevoie de o stimulare prin imagini șocante. Sexul încetează să mai fie o plăcere și devine o căutare febrilă a comportamentelor extreme.

 

Odată instalată, dependența de pornografie se caracterizează prin utilizarea pornografiei în mod excesiv, ceea ce afectează persoana în îndeplinirea activităților zilnice. Persoanei îi este foarte dificil să reziste tentației de a se angaja în comportamentul adictiv, simțindu-se mai bine abia după ce pune în act obiceiurile legate de utilizarea pornografiei. Apare nevoia compulsivă de utilizare a pornografiei ori de câte ori apare un disconfort emoțional, ceea ce duce la neglijarea activităților zilnice, la probleme emoționale, de stimă de sine și de dinamică sexuală.

 

Dacă este cunoscută utilizarea pornografiei în mod uzual, următoarele semne, observate de partenerul de cuplu, pot semnala o potențială dependență de pornografie: scăderea apetitului sexual urmată de diminuarea drastică a relațiilor sexuale în cuplu, disfuncții erectile, modificarea programului obișnuit, oboseală, insomnii, cheltuieli nejustificate, scăderea productivității la locul de muncă, negarea existenței unei probleme.

 

Semne ale dependenței de pornografie

 

Dacă sunt întrunite cinci din următoarele criterii, înseamnă că există o dependență de a privi materiale pornografice:

 

    folosirea materialelor pornografice mai mult decât în mod normal și apariția nevoii de a petrece din ce în ce mai mult timp utilizându-le;

    preocuparea frecventă de utilizare a pornografiei;

    petrecerea unui timp crescut în utilizarea pornografiei, din timpul alocat serviciului, studiilor sau activităților sociale, timpului petrecut în cuplu sau familie;

    neglijarea altor activități sau responsabilități pentru a pune în act comportamentul dependent;

    creșterea frecvenței de folosire a pornografiei din dorința de a simți plăcere sau de a experimenta efectele dorite;

    stare de neliniște, iritabilitate dacă nu poate fi pus în act comportamentul adictiv;

    continuare a utilizării pornografiei în ciuda apariției unor probleme – scăderea stimei de sine, probleme de intimitate în cuplu, probleme de dinamică sexuală.

 

Cum poate fi tratată dependența de pornografie?

 

Precum în cazul oricărei adicții determinate neurohormonal, recuperarea este foarte dificilă chiar dacă comportamentul dependentului este autodistructiv. Dependența de pornografie este o boală pe care bolnavul nu o poate controla fără asistență specializată.

 

De aceea, primul pas spre tratare este de a căuta ajutor psihologic și psihiatric. La început este necesară evaluarea problemei de dependență și a potențialelor dificultăți asociate. Este posibilă prescrierea de tratament medicamentos pentru a ajuta persoana să prevină reluarea comportamentului adictiv, prin medicație care să inhibe capacitatea opioidelor de a crește nivelul de eliberare a dopaminei în organism.

 

Pe termen lung, se recomandă psihoterapia individuală și de cuplu pentru a ajuta persoana dependentă de pornografie să se reechilibreze emoțional și să disocieze din nou între sexul sănătos și cel nesănătos, să recapete satisfacția intimității în cuplu. Spre deosebire de tratamentul pentru dependența de droguri sau de alcool, scopul final al terapiei pentru dependența de pornografie nu-și propune abstinența, ci stoparea comportamentului sexual nesănătos. În prima fază a terapiei poate fi recomandată abstinența sexuală până la recăpătarea capacității de disociere între sexul sănătos și nesănătos și reconstruirea mecanismelor de excitare. Procesul psihoterapeutic poate fi privit ca un un drum înapoi, la recăpătarea capacității firești de a simți emoții, excitație, intimitate, bucuria de a petrece timp în cuplu.

 

Specialiștii Clinicilor Aliat din Suceava – psihoterapeuți, psihiatri, psihologi, coordonatori medicali, terapeuți sportivi, oferă astfel de programe de sprijin psihiatric și psihoterapeutic pentru tratarea dependenței de pornografie.

Contactați un terapeut

Ne puteți contacta direct pentru a discuta despre problema dvs. sau a cuiva drag la numerele de telefon 0744285178 / 0720863222.