fara_poza

Mihaela Serea, jurnalist revista Avantaje

Alina Ciupercovici: emoțional și cerebral, în combinația perfectă

Sunt oameni care ne plac și oameni care nu ne plac. Așa, spontan, din motive adânc ascunse în subconștient. Pe urmă, desigur, găsim o mulțime de motive raționale ca să ne justificăm. Sunt, peste toate acestea, oameni care ne fascinează. Alina m-a fascinat din prima clipă.

Într-o seară de toamnă târzie, în jurul unei mese lungi, un grup de jurnaliști încolțiseră sub tirul întrebărilor echipa de la Clinica rezidențială ALIAT Dorna Arini: șarmantul Mihai Androhovici, blândul Dr. Andrei Perdeica, bunele fete cuminți Dana Macoveiciuc și Loredana Bălan și cel pentru care nu-mi vine în minte un epitet mai bun decât englezescul „reliable”, Sirius Vaideș. Și, între ei, Alina Ciupercovici. Nu știu de ce, mă așteptasem să fie o doamnă impunătoare, cu o statură masivă, consolidată, poate de alimentația supra-consistentă specifică Bucovinei – cred că aveam în cap modelul Ștefaniei Rareș. Și văd, în schimb, o tânără blondă, zveltă, dinamică într-un ritm care te provoacă intelectual, caldă și deschisă, gata oricând să râdă dar și să-și rețină o lacrimă sinceră.

O priveam, o ascultam și încercam în mintea mea să o descompun în factori primi ca să aflu un mare secret al cunoașterii emoționale: de unde vine fascinația? (Dacă aș fi fost bărbat, aș fi rezolvat repede enigma: o femeie frumoasă!)

Mai întâi, e o plăcere care bate toate plăcerile vieții: să ai un dialog cu cineva atât de dinamic în gândire și atât de deschis, care să atingă în același timp două culmi opuse – una rațională și una emoțională – ținute ambele într-un echilibru perfect și într-un edificiu solid. Bucuria de a trăi. Bucuria de a trece prin durere și de a ieși cu bine la capăt, dar prin durerea altuia, ținându-l strâns de mână. Bucuria de a cunoaște durerea aceea, pentru că ea face parte din omul pe care soarta ți l-a adus ca să-l ajuți.

Oamenii foarte informați și competenți într-un anumit domeniu cad uneori în păcatul vanității: își expun informațiile într-un monolog încriptat menit să te lase cu gura căscată. La Alina ai certitudinea că nu-și etalează cunoștințele ci le împărtășește. Pentru că le respectă și le iubește – pe ele, pe cunoștințe – și le dă întâietate în fața oricărui sentiment legat de propria persoană.

Prind din zbor: „fiica mea, de 21 de ani”. Am crezut că n-am auzit bine; am procesat în ritmul meu lent și până la urmă am întrebat dacă ceea ce am auzit era corect. Da, era. Și asta a fost surpriza surprizelor: Alina e o femeie matură, nu o tinerică, așa cum le pare tuturor.

M-am întebat dacă e bine ca o femeie așa frumoasă, așa caldă, cu atâta empatie să conducă pe drumul vindecării oameni – uneori, bărbați; uneori, foarte tineri – care aproape că s-au pierdut și trebuie acum să se regăsească, să se recompună din una, din alta, din tot ce a rămas bun în ei și-n jurul lor. Asta poate să dea o dependență mai rea decât aceea de care tocmai se chinuie să scape! Dar am asistat, într-o premieră absolută, la o zi de terapie. Totul e sigur, totul e sub control. Alina și echipa ei reconstruiesc omul din propriile-i piese. Nu-și pun amprenta pe procesul de vindecare. Primul impact pe care-l resimte rezidentul este comparabil cu primul țărm pe care îl atinge naufragiatul: în sfârșit, cineva care nu-l judecă; în sfârșit, cineva căruia îi pasă; în sfârșit, cineva care îl va ajuta. Apoi lucrurile merg pas cu pas spre recuperarea încrederii în sine și nu spre urmarea unor prescripții. Pentru că, spunea unul dintre rezidenții din acele zile: „Nu am nevoie să mă conducă cuneva, am nevoie de cineva care să meargă alături de mine”. Alina face asta, lăsându-se cu totul la o parte pe sine, o face ca o voce a conștiinței care și-a pierdut la un moment dat puterea și acum o recapătă – acea voce care doar pune întrebările.

Alina este șefa pe care și-o dorește orice om care muncește. Are acea energie care în termenii astrologiei se numește cardinală, adică cea care inițiază și arată direcția. După care nu se așază în fruntea plutonului cu fanionul în mână, ci dă pe rând fanionul celui care deține competența în momentul respectiv. (Aș spune asta mai tare, să se audă până departe.)

Viața e frumoasă, nu-i așa? E ca un drum pe care ai niște repere, iar pentru mine acele repere nu pot fi decât oamenii pe care îi întâlnesc. Am întâlnit într-o zi un muzician fascinant. Am întâlnit un scriitor care venise de peste mări și țări. Am întâlnit un om bun, am întâlnit, am întâlnit, am întâlnit… Am întâlnit-o pe Alina Ciupercovici pe care nu pot s-o rezum într-un cuvânt, nici în trei, nici în câteva fraze. Trebuie s-o cunoști ca să înțelegi ce spun.

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica