Suntem toți dependenți de tehnologie?

Suntem tot mai prinși de tehnologie. Nu putem supraviețui fără telefon, nu știm unde ne aflăm fără Waze sau Google. Dar dacă această dependență e mai insidioasă și mai periculoasă decât credem? Și ce e de făcut pentru a o reduce?

Spun că putem să o reducem, pentru că în niciun caz nu o putem elimina total. Unde ați mai văzut pe cineva care să nu posede un telefon mobil, dacă face parte din populația activă a planetei? Ori chiar dacă nu face și e abia la școală… La vârste tot mai fragede, copiii posedă un telefon încărcat cu jocuri și legat la Internet. Sau ați mai văzut recent pe cineva care să se orienteze după o hartă de hârtie? Mașinile au acum încorporate traseele, practic, nu trebuie să memorezi nimic. Copiii au în ziua de azi posibilități de divertisment și de educație pe care părinții lor nu le-au anticipat sau visat. E cu totul altă lume față de cea de acum 30 de ani. Pe vremuri, copiii petreceau mult mai mult timp în aer liber, erau stimulați de alte lucruri și de alte jocuri decât cele pe care le au azi la îndemână …copiii acelor copiii.

Analiza acestei noi adicții o face Adam Alter în cartea Irresistible: the Rise of Addictive Technology, o carte excelentă apărută 2017 și care ne dă fiori.

Titanii tehnologiei nu își lasă copiii în fața ecranelor. Steve Jobs spunea în 2010 despre Ipad: „E o unealtă extraordinară, oferă cel mai bun mod de a naviga pe internet, mai bun decât un laptop sau decât smartphone-ul. E o experiență incrediblă, foarte bună pentru email și e minunată dacă vrei să scrii pe ea.“

Cu toate acestea, Steve Jobs nu  a permis copiilor săi să dețină un Ipad. Alți cunoscători ai lumii tehnologiei au făcut la fel: Chris Andreson, redactor șef al revistei Wired, are 5 copii care nu au voie să aibă vreun ecran în camerele lor. Evan Williams, fondatorul Blogger, Twitter și Medium, a cumpărat sute de cărți pentru cei doi băieți ai lui, dar niciodată o tabletă. Walter Isaacson, biograf al lui Jobs, a petrecut destul timp cu familia acestuia și a spus că „nimeni nu scotea vreun telefon sau alt obiect electronic, copiii nu păreau să depindă de vreun astfel de instrument. “ Se pare că cei care produc tehnologie urmează regula nr. 1 a dealerilor de droguri: Never get high on your own supply.

Mulți oameni rezistă la o mulțime de tentații. Nu se apucă de băut alcool sau, dacă o fac, pot controla consumul. Ori dacă nu îl mai pot controla, recunosc că e o problemă să nu poți controla nevoia de a consuma alcool. Unele persoane sunt dependente de dulciuri, altele nu. Unii sunt dependenți de tutun, alții nu. Dar nu cred că există cineva care să se fi bucurat o perioadă de distracția dată de tehnologie, și care să nu simtă nevoia să mai încerce un joc trăznit de pe telefon (Angry Birds, anyone?) sau care să nu fie atent la numărul de like-uri pe care le obține o postare de pe Faceboook (dacă au cont de Facebook). În plus, dacă te-ai lăsat de alcool sau de tutun, dar vrei să te lași de Facebook, nu prea poți. Pentru că tot vei folosi un calculator odată sau un telefon. Email-ul, nevoia de a-l verifica permanent și de a răspunde, la fel. Noi toți trăim și muncim cu tehnologia aceasta care ne controlează. Și toți dezvoltăm, insidios, o dependență de tehnologie de care nici nu suntem conștienți.

„Oamenii care creează și rafinează tehnologie, jocuri și experiențe interactive, sunt foarte buni la ceea ce fac. Ei fac mii de teste pe utilizatori, ca să vadă ce merge și ce nu merge, ce culori sunt bune și ce fonturi, ce tonuri audio maximizează engagement-ul și minimizează frustrarea“, spune Adam Alter. Tristan Harris, specialist în etica designului, spunea că „problema nu e că oamenii nu ar putea să se controleze, ci că existe mulți alți oameni, dincolo de ecran, care vor ca tu să nu te mai controlezi.“

Adam Alter spune că adicția e produsă de mediu și de circumstanțe. Și premisele pentru a deveni dependenți de tehnologie sunt mai puternice azi decât oricând în istorie. Facebook, Instagram, site-uri porno, email, online shopping, etc., etc.  Toate acestea au popoare de fani care le accesează foarte des pentru a vedea ce mai e acolo. Omul este o ființă infovoră, iubește să afle, e curios. Aceste site-uri ne alimentează cu informație măruntă, adesea neimportantă, derizorie chiar, dar până când decidem că ne-am plictisit de nimicurile de pe Facebook am pierdut un timp prețios urmărând filme cu pisici pe care le-am mai văzut de câteva ori…

Ce e adicția comportamentală? Adam Alter o definește așa: adicția comportamentală are 6 ingrediente. Scopuri care se află cu puțin peste puterea ta de a le atinge, feedback pozitiv și impredictibil, un sentiment de progres lent și de îmbunătățire, sarcini care devin încet-încet mai dificile, tensiuni care cer rezolvarea și legături sociale puternice.

Instagram e adictiv pentru că unele postări pot avea multe like-uri altele mai puține. Userii le urmăresc să vadă câte likes face o poză. Gamerii joacă uneori zile la rând pentru că au dezvoltat legături sociale puternice între ei.

Un alt element care dă adicție este competiția. Cu sine sau cu alții. Mulți americani folosesc aplicații sportive care le numără pașii făcuți într-o zi sau măsoară nivelul de efort depus la sală. Aceleași aplicații îți indică faptul că data viitoare trebuie să faci cu 10% mai mult efort sau mai mulți pași. Competiția cu sine a început. Și obsesia. S-a constatat că printre cei care folosesc asiduu  astfel de aplicații sportive a dispărut plăcerea de a face sport, și a fost înlocuită cu nevoia de autodepășire, neliniștea că azi nu ai făcut numărul necesar de pași ca să devii mai sănătos, etc. Iată un tip de adicție aparent bun, dar care are efect emoționale și comportamentale serioase. Adicția la exercițile fizice a deveni un subiect de psihiatrie, pentru că atleții sunt mereu atenționați cu privire la activitate și mai ales cu privire la inactivitate. Iar oamenii care folosesc aplicații sau ceasuri care măsoară efortul fizic intră într-un cerc vicios care escaladează. Tot mai mult și mai mult…

Obsesiile și compulsiile sunt elemente ale adicțiilor comportamentale. Obsesiile sunt gânduri pe care persoana nu se poate abține să le aibă în minte (cum ar fi aceea că nu a închis aragazul, și se întoarce de 10 ori să verifice). Sportul e o astfel de pasiune obsesivă, uneori nesănătoasă, când e reglată de aplicații care te fac să vrei mai mult și mai mult. Când simți mai mult decât plăcerea de a face sport, e foarte probabil să fie o adicție comportamentală.

Dar cum se manifestă o astfel de adicție? Pierderea abilității de a alege liber dacă să te oprești sau să continui acel comportament (pierderea controlului) și consecințe emoționale neplăcute. Cu alte cuvinte, omul respectiv devine incapabil să prezică momentul când va avea acel comportament (te trezești pe Facebook, deci ți-ai jurat că timp de o oră lucrezi liniștit la prezentarea ta). Persoana nu știe nici cât va dura respectivul comportament și când va înceta. Nu știe nici ce alte comportamente se asociază cu adicția. Astfel că celelalte activități sunt abandonate. Alt semn e că ceea ce îți făcea plăcere, acum nu îți mai face. Adică făceai sport de plăcere, acum doar că să bifezi următorul prag. Alte consecințe sunt interferența cu celelalte roluri de viață (un soț care stă tot timpul la calculator și joacă jocuri video nu e departe de divorț) sau hobby-uri sau activități sociale (când prietenii te tot grabesc să ieși din casă dar tu nu poți să te desprinzi de Facebook…). Mai pot apărea probleme relaționale sau chiar activități nelegale (download ilegal pentru următorul nivel de joc), pierdere financiară (păcănele, poker online și offline, etc), traumă emoțională. Toate acestea fac parte din meniul dependențelor comportamentale.

Se pare că azi cam 40% din populația lumii suferă de o formă de adicție la tehnologie. Și cifra tot crește, copiii fiind expuși tot mai devreme la ea, și astfel, prinși foarte devreme în lanțul ei. Toți cei întrebați cu privire la adicția lor la Internet spun că au relații mai dificile cu alți oameni și că viețile lor sunt mai sărace.

Ce e de făcut? În primul rând să devenim conștienți că avem o problemă. De aici  putem începe să reducem progresiv timpul petrecut pe un site sau jucând un joc pe telefon. Apoi să căutăm ajutor dacă nu putem controla gestul de a accesa un anume site sau joc. Psihoterapia cognitiv comportamentală ajută în aceste cazuri. Nu în ultimul rând, să găsim activități alternative care procură plăcere. O ascensiune pe munte, o zi de plimbare ușoară și fără scop prin oraș pot fi încă surse de bucurie.

=============================================

TEST

Test de adicție la Internet propus de Adam Alter în cartea „Irresisitible, The Rise of Addictive Technology“:

Selectează răspunsul care te reprezintă cel mai bine, din scala de mai jos:

0 – nu mi se aplică

1 – rar

2 – ocazional

3 – frecvent

4 – destul de des

5 – mereu

Cât de  des stai online mai mult decât ți-ai propus?  …..

Cât de des se plâng ceilalți că petreci timp online prea frecvent?  …..

Cât de des îți verifici e-mailul înainte de a face orice altceva în ziua respectivă?  …..

Cât de des îți sare somnul pentru că ești online în timpul nopții?  …..

Cât de des spui că mai stai „doar câteva minute“ când ești online?  …..

Interpretare: Dacă ai un scor de 7 sau mai puțin, nu ai semne de adicție la internet. Un scor de 8, până la 12 sugerează adicție medie, poate că petreci mai mult timp decât ți-ai propus, dar în general, controlezi comportamentul. Un scor de 13-20 îndică adicție moderată care poate duce la probleme comportamentale. Un scor între 21 și 25 sugerează adicție severă și înseamnă că internetul îți cauzează probleme semnificative în viață.

CONFES

„Cred că sunt dependentă de Internet“

Ana M., 34 de ani, blogger și jurnalistă

Pentru că munca mea de jurnalistă presupune culegerea de informații, scrisul, etc., nu mă pot desprinde de Internet. Cred că sunt dependentă de Internet. Cu toate astea, aș vrea. Dar sunt competitivă și mereu vreau să fiu eu prima care dă o știre pe site. Însă asta are niște costuri pentru mine. Uneori nu mă desprind de internet nici la ora 11 seara. Dacă atunci văd un newsletter care aduce o informație nouă, mă apuc din nou de scris ceva pentru site pe subiectul respectiv. Sigur, am satisfacția de a vedea că site-ul meu crește și cititorii apreciază promptitudinea. Dar mă întreb deseori de ce nu m-am făcut producător agricol sau profesoară de clasă primară, ca să nu trăiesc în acestă cursă continuă cu noutățile. Pentru că nu se va termina niciodată. Când meseria mea e să fiu înformată, sunt legată de internet. Și asta are niște costuri: dorm mai puțin, sunt mai preocupată de ceea ce trebuie să scriu (și uit de mâncarea de pe aragaz) sau prefer să stau acasă în loc să ies cu soțul sau prietenii la o piesă de teatru. E clar, după testul vostru, am o dependență de Internet. Pentru că nu îmi face nicio plăcere să fiu așa. Sunt mulțumită că sunt prima, dar mulțumirea durează puțin. Tot mai puțin…

Iuliana Alexa, redactor șef Psychologies (http://www.psychologies.ro/)

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.