Unde se termină ajutorul și încep problemele?

ABISURILE CODEPENDENŢEI

Un fenomen mai puţin cunoscut, de fapt o tulburare de personalitate de care se vorbeşte prea puţin e cea codependentă. Ce este ea? Exprimată simplu, e patologia ajutorului, excesuld e empatie, ajutorul care maschează nevoia de control. Iată cum se manifestă această patologie într-o familie şi care sunt caracteristicile sale. Fiţi atenţi la sacrificiul de sine, el nu e deloc un semn bun!

CONFESIUNE

Nu trăieşti, ci supravieţuieşti…

Ana Maria, 40 de ani, Bucureşti

Simplu, nu trăieşti, ci supravieţuieşti. E o mare diferenţă. Aşa am trăit eu până să plec de acasă, la facultate. Tata era alcoolic şi mama nu a divorţat de el, de frică să nu ne bârfească lumea, sau eu şi sora mea să avem cine ştie ce probleme la şcoală. Dar preţul psihologic plătit pentru aceste lucruri a fost mare. Tata venea în fiecare seară acasă beat, iar programul de injurii la oră fixă începea fără amânare. Şi aşa a fost ani de zile. Noi două ne iubeam tatăl, şi îl amiram. Ne era milă de mama şi chiar dacă nu îi înţelegeam motivele, pe care nu le-am înţeles decât târziu, după 30 de ani, când am avut şi noi copii şi ne-am dat seama ce vulnerabili sunt şi ce vulnerabilă e o femeie fără soţ din punct de vedere financiar, cum spuneam, ne era milă de mama şi simţeam că ceva nu e în regulă cu toată familia noastră, dar nu ştiam ce. Adică ştiam că nu e bine că tata bea, dar încercam să minimalizăm suferinţa şi ruşinea. Adică de câte ori ne trimitea să îl luăm de la cârciumă ne spuneam amândouă că e nostim, că uite ce situaţie haioasă, că tata se va bucura şi va glumi cu noi când ne vede… Tata era un beţiv simpatic, nu ne-a bătut niciodată, nici pe noi nici pe mama, glumea cu noi. Doar că alcoolismul l-a făcut să piardă orice busolă. Îşi juca salariul la păcănele, câteva zile mai târziu ne spunea că îi pare rău, şi cred sincer că îi părea rău. Adică îl vedeam plângând de căinţă şi jurând că nu mai face. Până data viitoare, când făcea la fel. Asta nu am înţeles-o şi m-a rănit pe mine profund. Minciuna, felul cum ne promitea ceva dar nu făcea. Am înşeles mult mai târziu, citind, despre adicţii, că în creierul unui alcoolic sunt nişte modificări anatomice, că are un creier afectat din punct de vedere fizic. Că alcoolismul este o boală, nu ceva ce el poate să controleze. E ca şi cum ai vorbi cu un schizofrenic. Nu ai cu cine, pur şi simplu, nu e responsabil de sine. Numai că nu eşti conştient de asta cât eşti copil, şi cred că nici adulţii nu ştiu ce înseamnă asta. Altfel nu ar mai continua cu responsabilizarea şi cu ideea că ar trebui să se oprească, pentru că pur şi simplu nu poate… şi când înţelegi asta, e cu totul altceva. Se schimbă naraţiunea întregii familii, lucrurile se aşează altfel în sensul lor.

Am mai aflat şi ce înseamnă codependenţa. Cred că mama era codependentă de tata. Adică tot credea că lucrurile se vor rezolva cumva. Că poate îl va putea pune pe picioare, responsabiliza cumva. Ea credea asta, ştiu bine. Oare de ce nu o fi întrebat ea niciodată un psihiatru sau psiholog despre felul cum evoluează alcoolicul? Ar fi aflat că nu poate face mare lucru, nici cu înjurăturile şi nici cu vorbele bune pe care i le adresa ocazional. Codependenţa înseamnă să nu te poţi despreinde, să creză că poţi tu cumva rezolva situaţia, cu iubire, cu calm, cu grijă. Am mai întâlnit această situaţie la o prietenă de a mamei (se pare că e un întreg …cerc de femei codependente în jurul familiei mele), o doamnă care are un fiu bolnav de ADHD. Copilul ei are 20 de ani şi ar putea să se angajeze undeva, dar ea, deşi ar vrea să îl vadă angajat şi liber, de fapt îl ţine sub aripa ei. Îi face de mâncare, îi spală, spune peste tot că nu se descurcă singur… sigur că el se poate descurca singur, dar dacă mami îi satisface toate necesităţile, de ce să plece de acasă?! Mami zice că ar vrea să scape de el, dar tot ea zice că „nu se descurcă băiatul“… cum să rezolvăm această dilemă? Pur şi simplu o numit co-dependenţă. El re nevoie de serviciile ei, iar ea are nevoie să se simtă utilă, să simtă că mai e mama cuiva. E foarte frumoasă aceastăp co-dependenţă în copilărie, dar după 18- sau 20 de ani e tare inestetică, nu credeţi?

TULBURAREA DE PERSONALITATE CODEPENDENTĂ

Codependenţa este un stil disfuncţional de relaţie în care o persoană o ajută pe alta, e o patologie a ajutorului. De obicei termenul e folosit în legătură cu adicţia la droguri, la jocuri de noroc, în relaţie cu sănătatea mintală precară, imaturitatea şi iresponsabilitatea, lipsa de reuşită socială.

Putem vorbi adesea de tulburare de personalitate codependentă la cei implicaţi în acea situaţie.

În cea mai largă definiţie, codependent e cineva care nu poate să funcţioneze autonom şi care gândeşte şi acţionează în jurul altei personae, process sau substanţă. În această accepţiune a definiţiei, oamenii care sunt dependenţi de o substanţă, de un drog, de jocuri de noroc sau de …sex, sunt consideraţi codependenţi. În accepţiunea mai restrânsă a definiţiei, e vorba de o persoană care e dependentă de ceva, iar co-dependentul îşi organizează viaţa în jurul dependendentului de care are grijă, sau de care depinde financiar, etc.

Codependenţa nu se referă la orice comportament de îngrijire, ci numai la acele comportamente care sunt excesive şi nesănătoase. Una din delimitări este cea dintre empatia sănătoasă, grijă, şi cea dintre acţiuneile compulsive ale co-dependentului. Codependentul nu e conştient de nevoile sale, de ceea ce sacrifică la propria persoană.

Unii psihologi spun că această codependenţă este sinonimă cu hiperresponsabilizarea, înţeleasă drept o datorie, un sacrificiu de sine, un impuls care trece în patologic. Pentru că responsabilitatea faţă de alţii trebuie să fie alături de responsabilitatea faţă de sine!

Codependenţa este boala pierderii sinelui. Relaţiile de acest tip sunt marcate de probleme de intimidate, de control (grija faţă de dependent e o formă de control a acestuia), de negare a problemelor, de încălcare a limitelor personale. Deseori, prin grija excesivă, codependentul îi favorizează celui dependent comportamentul adictiv. Dacă ai grijă până la sacrificiu de un alcoolic, de un bolnav psihic etc, de fapt, până la un punct, tu favorizezi boala respectivului.  Prin codependenţă, o mama prea grijulie îşi satisfice propria nevoie de a aparţine, de a fi utilă. Codependenţa poate  apărea în familie, în mediul de lucru, în prietenie, în cuplu, etc.

Simptomele relaţiilor de codependenţă sunt:

  1. Relaţii intense şi instabile
  2. Incapacitate de a tolera singurătatea, dar şi o dorinţă puternică de a fi singur
  3. Sentimente cornice de plictis şi vid emotional
  4. Subordonarea propriilor nevoi nevoilor celui slab şi dependent
  5. Dorinţă de acceptare şi afecţiune excesive
  6. Perfecţionaism
  7. Dorinţă de control a celui dependent, manifestată prin grijă
  8. Conflicte, lipsă de încredere, lipsă de stimă de sine la ambii parteneri ai relaţiei disfuncţionale

Sursa: http://www.psychologies.ro/

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.